Metapedia se dezvoltă continuu - și avem nevoie de ajutorul Dumneavoastră să menținem această dezvoltare. Vă rugăm să contribuiți la campania noastră de strângere de fonduri.

Ţara Românească

De la Metapedia

Salt la: navigare, căutare

Ţara Românească este statul întemeiat între Munţii Carpaţi şi Dunăre în secolul XIII - XIV. Străinii în general o denumeau Valahia (denumire de origine germanică). Mai era numită şi Ungro-Vlahia (adică Vlahia dinspre Ungaria), pentru a nu o confunda cu Moldova numită şi Ruso-Vlahia (adică Vlahia de lângă Rusia). În documentele latineşti era cunoscută ca Transalpina. După numele primului domnitor Basarab I, unii o numeau Basarabia sau Ţara Basarabească. Moldovenii o numeau Muntenia, iar turcii îi spuneau Iflak sau Kara-Iflak, în timp ce Moldovei îi spuneau Bogdan Iflak[1].

Întemeierea

A existat o legendă provenită din cea mai veche cronică a Ţării Româneşti potrivit căreia ţara s-ar fi întemeiat în urma unei descălecări a lui Radu Negru vodă venit din Făgăraş. Venit pe la sfârşitul secolului al XIII-lea acesta ar fi ocupat teritoriul dintre Carpaţi şi Dunăre unde a construit oraşe, curţi domneşti şi biserici. Mai târziu s-a dovedit că această legendă nu corespunde adevărului istoric şi Ţara Românească nu a fost întemeiată în urma unei descălecări, ci ca rezultat al unificării ţinuturilor din dreapta şi stânga Oltului sub o stăpânire românească. Unificarea a cunoscut un proces întins pe parcursul mai multor decenii. Este consemnată încercarea nereuşită a lui Litovoi, urmată de cea a lui Basarab I care prin victoria din 1330 împotriva regelui Ungariei a obţinut independenţa ţarii. Basarab I este numit de tradiţia populară ca fiind “Negru vodă”[2].

Acţiunea lui Litovoi, a cărui voievodat se afla în dreapta Oltului, de a mări ţara şi de a-i obţine independenţa, a constat în faptul că voievodul român împreună cu fraţii săi au ocupat o parte din teritoriile de dincoace de munţi, care erau sub dominaţie ungurească şi a refuzat să mai plăteacă tribut către coroana ungară. Deoarece somaţiile trimise de regele Ungariei nu au fost luate în seamă de voievodul român, ungurii au organizat o expediţie împotriva lui. Litovoi şi-a pierdut viaţa în timpul luptei, iar fratele său pe nume Bărbat, a fost luat prizoner. Acesta din urmă s-a răscumpărat cu o sumă mare de bani, ceea ce arată că voievodatul ajunsese la o dezvoltare importantă, dovedită şi de faptul că a avut forţa să ducă o luptă împotriva regelui Ungariei. Voievodul Bărbat a recunoscut suzeranitatea regelui ungar Ladislau al IV-lea Cumanul, însă voievodatul românesc a rămas unul autonom. Chiar dacă Bărbat a acceptat să plătească tribut, teritoriile luate de sub stăpânirea regelui ungar au rămas voievodului oltean[3] [4]. Anul în care a avut loc expediţia împotriva lui Litovoi nu este clar determinat, unii cercetători avansând anul 1273, alţii cred că a avut loc la finele lui 1276 sau începutul lui 1277[5].

Procesul de unificare început de voievozii români din dreapta Oltului a fost continuat de cei din stânga Oltului. După voievodul Seneslau contemporan cu Litovoi şi Bărabat, a venit la conducerea voievodatului Tihomir (cca. 1290-1310), iar apoi fiul acestuia Basarab I (cca.1310-1352). În acest timp ţara s-a extins către răsărit şi apus, dar şi către nord şi sud[6]. Unificarea voievodatelor româneşti dintre Carpaţi şi Dunăre a fost desăvârşită de Basarab I, care a fost recunoscut instituţional ca atare prin atribuirea titlului de „mare voievod”, titlu care este confirmat de inscripţia de pe mormântul domnitorului[7]. Noul rege, Carol Robert de Anjou, a venit pe tronul Ungariei, în octombrie 1307. După o serie de contacte diplomatice între Basarab şi regele Ungariei, s-a încheiat un acord între cele două părţi în 1324 prin care se „recunoştea unitatea Ţării Româneşti sub conducerea lui Basarab şi achiziţiile ei teritoriale”, iar domnitorul român recunoştea suzeranitatea ungară[8]. Totuşi din cauza insistenţelor unor nobili unguri de a avea Severinul, sau chiar toată Ţăra Românească, în 1330 s-a ajuns la război. Basarab I a respins cererea lui Carol Robert de a restitui Severinul, iar regele ungar a organizat o expediţie împotriva lui. Armata ungară ocupă Severinul, Basarab I încercă să facă pace cu regele ungar oferindu-i condiţii avantajoase, dar acestea nu sunt acceptate. Chiar dacă armata ungară a ajuns până în faţa cetăţii de la Argeş, Carol Robert a fost nevoit să dea semnalul de retragere din cauza lipsei alimentelor. Pe drumul de întoarcere, armata ungară a fost prinsă într-o vale îngustă şi măcelărită de săgeţile trase de românii aflaţi pe marginile înălţimilor, de bolovanii şi copacii prăvăliţi de ei peste soldaţii unguri. Regele ungar a scăpat cu greu din măcelul care a ţinut patru zile (9-12 noiembrie 1330), schimbându-şi hainele. Prin acestă strălucită victorie, Basarab I a asigurat independenţa Ţării Româneşti[9].

Note

  1. Enciclopedia Cugetarea, Lucian Predescu, p.833
  2. Giurescu&Giurescu, “Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”, p.204
  3. Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Keith Hitchins, Dennis Deletant, „Istoria Românilor”, p.151-152
  4. B. Câmpina, Şt. Pascu, „Istoria României” (vol.2), p 146-148
  5. Giurescu&Giurescu, “Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”, p.205
  6. B. Câmpina, Şt. Pascu, „Istoria României” (vol.2), p 149
  7. Şerban Papacostea, „Românii în secolul al XIII-lea”, p.169
  8. Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Keith Hitchins, Dennis Deletant, „Istoria Românilor”, p.154
  9. Giurescu&Giurescu, “Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”, p.206-208

Vezi şi

Unelte personale