Abstragere

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Abstragerea este operația de creare a unui construct cognitiv care reflectă o proprietate, o relație sau esența obiectului de cunoscut. Termenul de abstragere se originează în cuvintele latine abs și trahere care semnifică operațiile de reținere mentală a unor părți dintr-un întreg și de înlăturare a altor părți. Abstragerea implică deci două operații simultane ale intelectului: considerare și ignorare. În limba română pentru desemnarea acestei operații complexe se mai folosește termenul de ,,abstractizare” termen care are o conotație adjectivantă având tendința de a arăta că operația dă o caracteristică abstractă unui construct. Abstragerea este o operație componentă a procesului de gândire prin care se operează asupra constructelor cognitive inferioare, primare anume asupra percepțiilor și reprezentațiilor. De obicei se consideră că operația de abstragere se efectuează asupra obiectului căruia i se reține o proprietate, o relație sau o esență. Această afirmație este inexactă deoarece gândirea ca proces cognitiv complex nu are de a face cu obiectul în mod direct ci operează numai asupra constructelor cognitive secundare contactului cu obiectul. Funcția procesului de gândire nu este să contacteze obiectul în fenomenalitatea lui ci de a-i reproduce proprietățile, relațiile și esența. Pentru reflectarea componentei fenomenale a obiectului subiectul cunoscător folosește aparatele biopsihice ale simțirii și perceperii. Nici chiar aparatele biopsihice ale simțirii și perceperii nu operează asupra obiectului de cunoscut și cu atât mai puțin aparatul și procesul de gândire. Operația de abstragere este în primul rând o reținere mentală a acelor constructe cognitive care reproduc proprietățile, relațiile sau esența obiectului supus activității de cunoaștere. Abstragerea este graduală întrucât operează dinspre exteriorul constructului cognitiv al obiectului către interiorul său. Traiectoria, direcția și sensul operației de abstragere sunt determinate de natura conținutului supus procesului de gândire. Dacă operația de abstragere coboară până la nivelul percepției atunci prin abstragere nu se pot obține decât produse apte să contribuie la constituirea unei reprezentații a obiectului. Dacă operația abstragerii se aplică asupra constructului cognitiv numit reprezentație atunci entitățile reflectorii extrase sunt apte să construiască noțiunea. În oricare din cazuri operația de abstragere se efectuează asupra constructelor subiective cognitive premergătoare abstragerii și nu asupra obiectului de cunoscut. Produsul cognitiv specific operației de abstragere se numește abstracție sau abstracțiune și este de asemenea un construct subiectiv cognitiv, apt de a fi prelucrat în continuare în procesarea cognitivă secundară proceselor de simțire și [percepere] a obiectului. Originea activității de abstragere poate fi identificată chiar în primul proces cognitiv anume în simțire unde organele senzoriale nu reproduc din totalul proprietăților obiectului supus reflectării cognitive decât proprietățile simțibile adică acele proprietăți corporale care pot fi reproduse prin mijloacele organismice. Următorul nivel al selectării informaționale este nivelul perceperii. Din mulțimea senzațiilor produse de organele simțirii organul perceptiv le reține numai pe acelea care împreună pot constitui un sistem, care se pot organiza după o structură. Nivelul reprezentării este primul nivel în care operația abstragerii apare clar deoarece în cadrul procesului de reprezentare a obiectului se pornește de la baza perceptuală pe care subiectul cunoscător o are asupra obiectului și efectuează acele rețineri ale caracteristicilor reflectate ale obiectului care îndeplinesc condițiile unei mulțimi. În cadrul activității cognitive generale după procesul de reprezentare nivelul următor de abstragere este construirea noțiunii. Subiectul cunoscător pornește de la imaginile reprezentative ale obiectului ca material imformațional brut și extrage din ele notele cele mai generale, repetabile, durabile, omniprezente note care reflectă însușiri ale unei părți minoritare ale obiectelor. Rezultatul acestei operații superioare de reținere a notelor încorporate în reprezentație note ce reflectă proprietățile, relațiile sau chiar esența obiectului este noțiunea. Noțiunea ca produs finit al procesului de abstragere este un construct mental și are o existență nelegată direct de vreo imagine. Un termen românesc pentru operația de construire a noțiunii din imagini reprezentative ar putea să fie noționarea. Noționarea este operația de constituire a ideii de clasă de obiecte. Totuși noțiunea nu mărește extensiunea dincolo de ceea ce este particular.Operația de noționare este urmată pe linia abstractizării de operația numită conceptualizare care constă în abstragerea unor note generale din noțiuni astfel încât în urma abstragerii de nivelul conceptualizării extensiunea ideii despre obiect trece la clase generale caracterizate de note ce aparțin majorității obiectelor din Univers. Procesul de abstractizare se continuă cu extragerea notelor universale din conceptele obiectelor astfel încât aceste note satisfac categorii exhaustive de obiecte împărțind Universul în părți exclusive. Această operație de abstractizare se numește categorizare și constă în primul rând în alegerea sau extragerea acelor note ale conceptelor obiectelor prin care se reflectă proprietăți, relații și esențe ale obiectelor existente în totUniversul. Consecința abstragerii notelor universale este reducerea numărului de note din intensiunea conceptului și extinderea sferei de obiecte purtătoare a însușirilor reflectate de intensiunea conceptului. Dincolo de categorii gândirea nu are capacitatea să treacă, acesta fiind produsul final al abstragerii.

Bibliografie

Popescu Paul Neveanu, 1978, Dicționar de psihologie, București,Editura Albatros

Golu Mihai, 2002, Bazele psihologiei generale, București, Editura Universitară

Zlate Mielu, 2007, Introducere în psihologie, București, Editura Polirom