Metapedia se dezvoltă continuu - și avem nevoie de ajutorul Dumneavoastră să menținem această dezvoltare. Vă rugăm să contribuiți la campania noastră de strângere de fonduri.

Burebista

De la Metapedia

Salt la: navigare, căutare

Burebista a fost regele dacilor, care în secolul I î.Hr. printr-o reformă religioasă şi politică a poporului său a reuşit să formeze un regat puternic, temut chiar şi de romani[1].

Cuprins

Începutul

Scriitorul Iordanes (sec. VI d.Hr.) indică anul 82 î.Hr. ca fiind începutul domniei lui Burebista, însă istoricii Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu pe baza descoperirilor arheologice cred că venirea la putere a lui Burebista s-ar fi putut produce între anii 70 şi 60 î.Hr.[2] Este necunoscut modul în care Burebista şi-a extins autoritatea asupra celorlalte triburi sau uniuni de triburi geto-dacice, cert este că pe cale paşnică sau prin forţa armelor el a reuşit să unifice neamul geto-dac. Acest fapt este atestat de dispariţia emisiunilor monetare locale, ceea ce înseamnă că regii locali ai uniunilor de triburi au acceptat autoritatea lui Burebista. Potrivit estimării lui Strabon, armata lui Burebista ar fi ajuns să numere circa 200.000 de oameni, număr considerat de unii istorici ca fiind exagerat[3], însă alţii nu ar exclude că ar fi posibil să fie real[4].

Reforma

Potrivit istoricului şi geografului Strabon (c. 63 î.Hr.-c. 19 d.Hr.), în momentul în care Burebista a devenit rege, geţii erau istoviţi de războaie, însă a impus o reformă care a reglementat viaţa morală şi religioasă a poporului geto-dac, ridicându-i prin exerciţii, abţinere de la vin şi supunere faţă de poruncile sale. În urma acestor reforme, în scurt timp regatul a devenit puternic şi a cucerit teritorii întinse[5]. „În toate aceste acţiuni Burebista fusese sfătuit şi ajutat de marele preot Deceneu, căruia Burebista îi acordase, după spusa lui Iordanes, pene regiam potestatem deci calitatea de vice-rege”[6].

Acţiunile politico-militare

Potrivit lui Strabon, Burebista „trecea plin de îndrăzneală Dunărea... jefuind Tracia — până în Macedonia şi Illiria". Regele dac întreprindea astfel de incursiuni şi cu scopul de a obţine prăzi bogate, dar şi pentru a da lovituri preventive romanilor prin care să le tempereze acţiunile ofensive. Se pare că în urma unor astfel de incursiuni proconsulul Macedoniei, C. Scribonius Curio, în anul 74 î.Hr., i-a urmărit pe geţi şi pe aliaţii lor scordisci peste Dunăre, dar potrivit lui Florus „Curio a înaintat până în Dacia, însă s-a înspăimântat de bezna pădurilor de acolo". Din relatările lui Florus istoricii au tras concluzia că romanii ajunseseră să atingă Dunărea în dreptul Banatului. La scurt timp, în jurul anilor 72-71 î.Hr. în urma luptelor date în Dobrogea, armatele romane cuceresc cetăţile greceşti de la Marea Neagră, însă acestea se revoltă în anul 61 î.Hr. şi cu ajutor bastarn şi îi alungă pe romani. Se presupune că şi Burebista ar fi fost implicat în această revoltă ca urmare a bunelor relaţii avute cu cetatea Dionysopolis (azi Balcic, Bulgaria), dovedite de inscripţia descoperită aici şi în care erau evidenţiate bunele relaţii dintre cele două părţi prin intermediul lui Acornion care fusese în solie la Argedava[7].

Prin anul 60 î.Hr., Burebista şi-a întins stăpânirea după ce a învins triburile vecine, dintre Dunărea de Mijloc şi Carpaţii Apuseni, precum şi pe cele de la răsărit de Carpaţi şi de la sud de Dunărea de Jos [8]. Astfel i-a învins pe celţii din nord-vestul Daciei, pe boii conduşi de Critasiros şi pe taurisci, şi cam tot atunci a renunţat la alianţa cu scordiscii situaţi între Morava şi Drina, pe care îi „pustieşte". Întinderea teritoriului stăpânit de daci este atestată de descoperirile arheologice ce au scos la iveală ceramica dacică în sud-vestul Slovaciei (Bratislava, Devin), pe Dunărea Pannonică (Budapesta, Tabân-Gellerthegy) sau lângă vărsarea Savei în Dunăre (Gomolava), dar şi în alte locuri[9]. După victoriile obţinute în vest şi după stabilizarea situaţiei în acea parte, prin anul 55 î.Hr., potrivit istoricului grec Dion Chrisostomul (40-120 d.Hr.) geţii şi-au întins stăpânirea peste cetăţile de la Pontul Euxin (Marea Neagră)[10]: Olbia (la gura Bugului), Tyras (la vărsarea Nis-trului), Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis, Odessos, Mesembria şi Apollonia. Din sursele existente se ştie că supunerea cetăţilor Olbiei şi Mesembriei s-a făcut pe calea armelor. În urma cuceririlor din est imperiul dacic al lui Burebista a ajuns cu hotarele până la gurile Bugului, iar spre sud până la munţii Haemus (Balcani). Forţa mare căpătată de daci şi întinderea vastă a teritoriului stăpânit de ei, au făcut ca în decretul dionysopolitan în cinstea lui Acornion, regele Burebista să fie numit „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia", care stăpânea „tot teritoriul de dincoace de fluviu şi de dincolo"[11]

După ce aliatul său, regele Pontului Mitriade a fost înfrânt de romani (72-71 î.Hr.), Burebista şi-a îndreptat privirile către Pompei care părea să câştige lupta pentru putere izbucnită în anul 48 î.Hr. la Roma. Tot prin intermediul lui Acornion şi-a oferit sprijinul lui Pompei. Din cauză că Pompei pierde lupta în faţa lui Cezar, Burebista îşi atrage duşmănia acestuia din urmă. Mai mult, Cezar se pregăteşte să atace Dacia, şi doar asasinarea sa petrecută în anul 44 î.Hr. a împiedicat acest lucru. Ceva mai târziu este asasinat şi Burebista, şi potrivit lui Strabo, statul este împărţit în patru părţi, iar ulterior sub Augustus în cinci formaţiuni politice "[12] [13]. Dacă la început capitala Daciei a fost la Argedava, oraş neidentificat până în prezent.[14], mai târziu Burebista a construit una nouă, Sarmizegetusa[15].

Izvoarele antice

De la istoricul şi geograful Strabon (c. 63 î.Hr.-c. 19 d.Hr.) aflăm concentrate, despre Burebista, cele mai importante aspecte ale domniei lui: „Buerebista, getul, luând conducerea poporului său, a ridicat pe oamenii aceştia înrăiţi de nesfârşitele războaie şi i-a îndreptat prin abstinenţă şi sobrietate şi ascultare de porunci, aşa încât, în câţiva ani, a întemeiat o mare stăpânire şi a supus geţilor aproape pe toţi vecinii; ba era de mare primejdie şi pentru romani, pentru că trecea Dunărea fără să-i pese de nimeni şi prăda Tracia până în Macedonia şi în Iliria, iar pe celţii cei ce se amestecaseră cu tracii şi cu ilirii i-a pustiit cu totul şi pe boii care ascultau de regele Critasiros, precum şi pe teurisci i-a şters de pe faţa pământului” .[16]

Un izvor important, contemporan cu Burebista care ne dă informaţii despre regele geto-dac este decretul pentru Acornion prin care oraşul Dionysopolis îi recunoştea acestuia merite deosebite în slujba cetăţii. Decretul din anul 48 î.Hr. consta într-o inscripţie în limba greacă descoperită la Balcic (fostul Dionysopolis) în care se vorbeşte despre Burebista ca fiind „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia şi stăpânitor al tuturor ţinuturilor de dincolo şi de dincoace de Dunăre”. Acornion activase ca sol la curtea regilor daci încă de pe vremea tatălui lui Burebista, reuşind să obţină sprijinul lor pentru cetatea Dionysopolis. Mai mult, Burebista l-a împuternicit să trateze în numele său o alianţă cu Pompei, care era în conflict cu Cezar pentru câştigarea puterii la Roma.

Note

  1. Magazin Istoric nr.7/ 1980, Grigore C, Tocilescu, „Burebista în conştiinţa românilor”, p.4
  2. Giurescu & Giurescu, „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, p.43
  3. Şerban Papacostea, „Istoria românilor”, p.39-40
  4. Giurescu & Giurescu, „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, p.44
  5. Magazin Istoric, nr.7/ 1980, Mihai Gramatopol, „Mare om politic, mare diplomat”, p.19-20
  6. C. Daicoviciu, „Istoria Românilor” (1960), p.287
  7. Şerban Papacostea, „Istoria românilor”, p.39
  8. C. Daicoviciu, „Istoria României” (1960), p.282
  9. Şerban Papacostea, „Istoria românilor”, p.39-40
  10. Magazin Istoric, nr.7/ 1980, Mihai Gramatopol, „Mare om politic, mare diplomat”, p.20
  11. Şerban Papacostea, „Istoria românilor”, p.40
  12. Magazin Istoric, nr.2/ 1990, Radu Florescu, „De la Burebista la regatul lui Decebal, p.36
  13. Şerban Papacostea, „Istoria românilor”, p.40
  14. Giurescu & Giurescu, „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, p.44
  15. Magazin Istoric, nr.2/ 1990, Radu Florescu, „De la Burebista la regatul lui Decebal, p.35
  16. Giurescu & Giurescu, „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, p.43

Vezi şi

Unelte personale