Cognoscibilitate

Cognoscibilitatea este proprietatea unei entități la care se raportează omul de a fi accesibilă reflectării umane. Entitatea cognoscibilă poate fi simțită, percepută, reprezentată, memorată, gândită, imaginată sau intuită. Cognoscibilitatea este o proprietate informațională deoarece constă în posibilitatea transmiterii și captării informației din entitatea de cunoscut către agentul uman cunoscător. Cognoscibilitatea este o proprietate relativă la om. Dacă omul nu poate cunoaște în vreun mod entitatea de cunoscut atunci atunci acea entitate este incognoscibilă. Cognoscibilitatea este dependentă de însușirile fenomenale și esențiale ale entității de cunoscut. Dacă entitatea nu posedă proprietățile care permit joncțiunea informațională cu subiectul uman entitatea rămâne incognoscibilă. Proprietatea corelativă a omului vizavi de cognoscibilitate este cognitivitatea care este o proprietatea de a reflecta subiectiv o entitate reală, posibilă sau imposibilă. Cognoscibilitatea unei entități reale este obiectivă adică această proprietate există în afară și independent de spiritul uman cunoscător.

Cognoscibilitatea este o proprietate generală posibilă a unei entități. Dacă entitatea nu poate fi cunoscută într-un fel sau altul atunci ea este incognoscibilă. Dacă este cognoscibilă atunci cgnoscibilitatea ei se manifestă într-un sitem de proprietăți subordonate ce permit transmiterea informației către subiectul cunoscător. Aceste proprietăți sunt ierahizate de la simplu la complex astfel: sensibilitatea, perceptibilitatea, reprezentativitatea, memorabilitatea, gândibilitatea, combinabilitatea mentală sau imaginabilitatea și intuitibilitatea. În general pentru a fi cognoscibilă o entitatea ea trebuie să fie reflectabilă uman. Cognoscibilitatea este cantitativă deoarece numărul proprietăților accesibile cogniției umane la o entitate considerată poate crește sau scădea. Gradul cognoscibilității unei entități este dependent de compoziția, structura și funcția sa esențială în conjunctura existenței sale. O entitate cognoscibilă devine obiect și se contrapune ca entitate diferită și exterioară subiectului cunoscător. O entitate incognoscibilă nu devine obiect al cunoașterii deși poate exista. O entitate incognoscibilă este total opacă pentru cogniția umană și rămâne o existență presupusă. Prezența unei existențe incognoscibile poate fi sesizată în mod indirect prin consecințele cognoscibile ale existenței sale. Proprietatea incognoscibilitate nu este probă a inexistenței după cum cognoscibilitatea nu este probă a existenței unei entități. Admiterea ideii că existența unei entități este dependentă de cognoscibilitatea sa implică premiza că entitățile au existență numai dacă sunt cunoscute. Dar omul ca entitate cunoscătoare nu este ființa primordială în lume ci o ființare derivată lui prexistându-i entități reale.

Entitățile cognoscibile pot fi entități cognoscibile imposibile, entități cognoscibile posibile și entități cognoscibile reale.

Asupra cognoscibilității entităților reale au fost formulate istoric trei concepții. Agnosticismul referindu-se la entitățile reale declară că entitățile ce există nu pot fi cunoscute. Scepticismul exprimă îndoiala în posibilitatea cunoașterii entităților existente. În optimismul gnoseologic în special în optimismul materialist se consideră că existența este cognoscibilă.

Bibliografie

Banu Ion, 1978, ,,Dicționar de filosofie”, Editura Politică, București