Metapedia se dezvoltă continuu - și avem nevoie de ajutorul Dumneavoastră să menținem această dezvoltare. Vă rugăm să contribuiți la campania noastră de strângere de fonduri.

Franţa

De la Metapedia

Salt la: navigare, căutare
Stegul Franţei

Franţa este o ţară situată în partea de vest a Europei, membră în Uniunea Europeană, care conţine şi unele teritorii de pe alte continente. Are o suprafaţă de 675.417 kmp, incluzînd şi teritoriile de peste mări. Capitala este la Paris, iar ca principale oraşe sunt: Lyon, Marseille, Lille, Bordeaux, Toulouse, Nice, Nantes, Rouen, Grenoble, Toulon, Strasbourg, Saint-Etienne, Lens, Nancy, Le Havre, Tours, Rennes, Montpellier, Orleans, Dijon.

Cuprins

Istorie

Vercingetorix şi Cezar

Galia antică, locuită de populaţii celte şi iberice, a fost cucerită de romani şi supusă unui proces de romanizare. Peste populaţia galo-romană în secolul al V-lea au venit triburile francilor care s-au stabilit în nord-estul Galiei. Tot în Galia, în alte zone erau la putere alte popoare germanice: vizigoţii care stăpâneau partea de sud-vest dinspre Spania, burgunzii care se aflau în partea de sud-est dinspre Italia şi alamanii care controlau zona de est. Regele Clovis (481-511) a reuşit mai întâi să unească toate triburile francilor, iar mai apoi a cucerit teritoriile aflate sub dominaţia celorlalte popoare amintite anterior. Pentru a-şi întări puterea a impus creştinismul în rândul francilor şi şi-a atras de partea sa nobilimea galo-romană căreaia i-a lăsat în stăpânirea pământurile pe care le deţineau. După moartea lui Clovis, regatul a fost înpărţit între fiii acestuia.

Carol cel Mare (768-814) ajungând la putere a organizat expediţii de cucerire a noi teritorii. Astfel el a cucerit nordul Italiei şi a organizat două noi provincii sub forma unor mărci de apărare. Învingându-i pe arabi, a cucerit un teritoriu în sudul Pirineilor şi a creat Marca Spaniei, în timp ce în urma victoriilor împotriva avarilor din Panonia a înfiinţat Marca avarică. După multe războaie împotriva saxonilor cu reuşite şi eşecuri, în momentul în care a reuşit să atragă de partea sa nobilimea căreia i-a acordat unele drepturi a reuşit şi anexarea ţinuturilor lor. În urma acestor războaie de cucerire a fost realizat Imperiul Carolingian. Urmaşii lui Carol cel Mare au dus între ei o serie de lupte pentru supremaţie care s-au încheiat în cele din urmă cu Tratatul de la Verdun (843) prin care cei trei nepoţi ai lui Carol au împărţit imperiul în trei părţi. Această împărţire a stat mai târziu la baza formării a trei state: Franţa, Germania şi Italia.

Odată cu stingerea dinastiei Carolingiene, nobilii l-au ales ca rege pe Hugo Capet, şi în acest fel s-au pus bazele noii dinastii a Capeţienilor. Filip al II-lea August (1180-1223) a întărit puterea regală iar prin anexarea unor teritorii ca ducatul Normandiei precum şi prin luarea unor posesiuni pe care le avea regele Angliei în Franţa a adus o contribuţie importantă la procesul de unificare. Filip al IV-lea cel Frumos (1285-1314) a continuat politica de unificare reuşind alipirea comitatului Champagne, însă a eşuat în încercarea de a cuceri Flandra fiind învins de armata orăşenilor flamanzi.

Războiul de o sută de ani dintre Franţa şi Anglia a ţinut din 1337 şi până în 1453. Pretextul declanşării războiului a fost problema succesiunii la tronul Franţei însă cauza reală a constat în supremaţia asupra Flandrei. Franţa dorea să ocupe provincia pentru că era una prosperă economic, în timp ce Anglia avea legături comerciale strânse cu aceasta şi a găsit şi un moment favorabil pentru a încerca să-şi recapete posesiunile pierdute anterior. În momentul în care Anglia a trecut la ocuparea şi prădarea Franţei, toate forţele franceze s-au ridicat la luptă. Astfel a apărut Ioana d’Arc, o tânără din Lorena care a condus masele populare în luptele împotriva englezilor. Ea a obţinut o serie de victorii, însă a fost prinsă de englezi şi arsă pe rug ca vrăjitoare. Totuşi armatele franceze au continuat lupta şi englezii au fost alungaţi pierzând toate posesiunile lor din Franţa (cu excepţia portului Calais).

După războiul de o sută de ani, Franţa s-a refăcut repede şi prin regele Ludovic al XI-lea (1461-1483) s-a definitivat procesul de unificare al statului. Dându-şi seama că ar putea pierde într-o confruntare pe calea armelor cu marii feudali, Ludovic al XI-lea a adoptat o strategie bazată pe intrigi. Folosindu-se de această strategie a reuşit să-i răpună pe toţi marii feudali. Printre regiunile anexate s-a numărat şi ducatul Burgundiei.

În timpul secolului al XVI-lea odată cu producerea reformei religioase s-a produs o sciziune a societăţii. Adepţii reformei s-au numit hughenoţi. Între tabăra catolicilor şi cea a hughenoţilor a izbucnit un război civil care a culminat cu masacrele din noaptea Sfântului Bartolomeu (24 august l572). Acest război civil a dus la decăderea ţării şi la slăbirea autorităţii regelui. Aceste lupte interne au fost stopate odată cu venirea pe tron a lui Henric al IV-lea de Bourbon (1589-1610). El era şeful partidului hughenot, însă pentru a căpăta autoritate a trecut la catolicism. De asemena a emis Edictul de toleranţă din Nântes (1598). Odată cu Henric al IV-lea a început în Franţa domnia dinastiei de Bourbon. Urmaşul acestuia a fost Ludovic al XIII-lea (1610-1643). În timpul acestui rege ţara a fost condusă cu o mână de fier de Richelieu. Pe plan intern a luat măsuri drastice, în timp ce pe plan extern a urmărit slăbirea puterii habsburgilor şi asigurarea supremaţiei politice a Franţei în Europa.

Politică

Franţa este o republică. Preşedintele, care este şeful statului, este ales prin vot direct, în două tururi de scrutin, o dată la 5 ani. Guvernul este condus de prim-ministru, care este numit de preşedinte.

Parlamentul francez este compus din două camere - Adunarea Naţională şi Senatul. Deputaţii din Adunarea Naţională, în număr de 577, sînt aleşi prin vot universal uninominal, reprezentînd fiecare cîte o circumscripţie electorală. Deoarece Adunarea Naţională are puterea de a demite guvernul, aceasta este cea care hotărăşte practic orientarea acestuia (dacă preşedintele ar numi un prim-ministru neagreat de Adunarea Naţională, acesta ar fi demis).

Componenţa Senatului este stabilită de un colegiu electoral compus din aleşi locali (consilieri locali, departamentali şi regionali). Mandatul senatorilor este de 6 ani iar numărul senatorilor este de 331 (se prevede ca numărul să crească la 346 din 2010). Din 2010 se prevede ca la fiecare 3 ani să se înnoiască mandatul a jumătate din senatori.

Pentru adoptarea legilor puterea de decizie o are Adunarea Naţională, cu excepţia legilor constituţionale şi a unor legi organice.

Geografie

Fluviul Sena

Franţa este împărţită din punct de vedere geografic în Franţa metropolitană, situată în Europa, şi departamentele de peste mări, adică foste colonii franceze care din punct de vedere constituţional sînt parte integrantă a Republicii. Tot de Franţa mai aparţin unele colectivităţi de peste mări, unele teritorii nelocuite şi un teritoriu cu statut specific - Noua Caledonie.

La nord Franţa metropolitană se învecinează cu Marea Mînecii, Belgia, Luxemburg şi Germania, la răsărit cu Germania, Elveţia şi Italia, la sud cu Marea Mediterană şi Spania, la apus cu Oceanul Atlantic. Insula Corsica este situată în Marea Mediterană.

Ca relief teritoriul francez prezintă o mare diversitate. Ca munţi are Pirineii cu o înălţime de peste 3000 m, Masivul Central Francez (Mont D’or cu 1886 m), Ardeni, Vosgi, Alpi. Din punct de vedere agricol are teren arabil în proporţie de 32,1%, păşuni şi fâneţe 25,4%, păduri 25,5%, culturi arborescente 3,1% şi alte terenuri 13,9%. Clima este temperată cu influenţe oceanice.

Împărţire administrativă

Stema Franţei
Harta Franţei

Teritoriul Franţei e împărţit în 26 de regiuni, din care 22 în Europa. Regiunile sînt împărţite mai departe în departamente (100 în total), iar acestea în arondismente (342 în total) şi în colegii electorale. Ultimul nivel adminstrativ este comuna. Există aproximativ 36800 de comune în Franţa.


Colegiile electorale sînt în general compuse din comune întregi, dar comunele cu populaţie mai mare pot fi împărţite în mai multe colegii electorale, iar unele colegii electorale pot cuprinde mai multe comune învecinate cu populaţie mică.


Comunele care reprezintă mari oraşe (de pildă Paris, Marsilia, Lyon) sînt la rîndul lor împărţite în cartiere care dispun de primării locale cu o oarecare autonomie financiară şi administrativă.

Populaţie

La 1 ianuarie 2008 se estima că Franţa a avut o populaţie totală de 63.753.140 locuitori[1], din care 61.875.822 în Franţa metropolitană[2]

După cetăţenie, la 1 ianuarie 2005 o proporţie de 90,0% din locuitorii Franţei erau francezi din naştere, 4,3% dobîndiseră ulterior cetăţenia franceză şi 5,7% erau străini[3]

Organisme internaţionale la care Franţa e membră

Franţa este membru fondator al Uniunii Europene, iar din 1 iulie 2008 deţine preşedinţia Uniunii. De asemenea, este unul din membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, avînd drept de veto la hotărîrile acestui organism. Franţa face parte din alianţa militară a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi din Grupul celor 8 ţări industrializate.

Legături externe

Note

  1. Estimarea populaţiei Franţei pe situl Institutului Naţional (francez) de statistică şi studii economice
  2. Estimarea populaţiei Franţei metropolitane pe situl Institutului Naţional (francez) de statistică şi studii economice
  3. Populaţiei Franţei după cetăţenie pe situl Institutului Naţional (francez) de statistică şi studii economice
ru:Франция

sib:Францыя

Unelte personale
În alte limbi