Geografia României

Geografia României este un articol care descrie suprafaţa scoarţei terestre în ceea ce priveşte teritoriul ţării atât din punct de vedere fizic, economic şi biologic, cât şi din punct de vedere al fenomenelor care au loc la nivelul acesteia. România ca ţară este situată în Europa central-estică, este străbătută de paralela de 45°, şi ocupă un teritoriu cunoscut sub denumirea de Carpato-Danubiano-Pontic. Ea se învecinează la nord şi est cu Ucraina, la est cu Republica Moldova, la sud-est cu Marea Neagră, la sud se află Dunărea şi Bulgaria, iar la vest Serbia şi Ungaria.

România are o suprafaţă de 237.500 kmp, însă România Mare din perioada interbelică, reflecta mai fidel pământul românesc, ce însuma aproape 295 000 kmp. În actualul stat, formele de relief au următoarea acoperire : munţi 31%, dealuri şi podişuri 36% şi câmpii 33%. Munţii Carpaţi se împart în trei zone: Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali (care împreună alcătuiesc un arc în centrul ţării) precum şi Carpaţii Occidentali. Altitudinea maximă din România se află în masivul Făgăraş, vârful Moldoveanu cu 2543m. La marginile internă şi externă a Carpaţilor încep dealurile şi podişurile: Subcarpaţii, Podişul Transilvaniei, Podişul Someşan şi Podişul Moldovenesc. În sudul şi vestul ţării se află câmpiile: Câmpia Română, Piemontul Getic, şi Câmpia Tisei. Reţeua hidrografică are un aspect radiar, toate râurile ajungănd în cele din urmă în Dunăre. În mod direct se varsă Jiul, Oltul, Argeşul, Ialomiţa, Siretul şi Prutul, sau indirect prin intermediul Tisei: Someşul, Crişul Alb, Crişul Negru, Crişul Repede. Lacurile sunt numeroase, în număr de aproximativ 3500, dintre care doar 0,9% au suprafaţa de peste 1kmp. Clima din România este “temperat-continentală de tranziţie, cu uşoare influenţe oceanice în vest, mediteraneene în sud-vest, continentale în nord-est, modificată local de natura reliefului”.