Naţionalism românesc

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Naţionalismul românesc este explicat de Ion I. Moţa într-o lucrare realizată de Radu Mihai Crişan denumită “Moţa şi Marin – Testamente politice”. Domnul Crişan, aşa după cum precizează, a redactat lucrarea cu înseşi cuvintele acestuia, prin asamblare logică de idei citate – pentru fluidizarea lecturii, fără ghilimele – din scrierile: «Cranii de lemn», «Societatea Naţiunilor» şi «Testament».

Naţionalismul Românilor este o supremă înţelepciune câstigată prin experienţa de veacuri a vieţii noastre româneşti, scump plătită cu suferinţele noastre proprii, veac de veac, înţelepciune coborâta pâna în subconştient, infiltrată până în instinct. El isvorăşte din experienţa, din cunoasterea inductivă prin care am verificat, an de an, secole de-a-rândul, existenţa acestei realităţi ireductibile a frângerii omenirii în naţiuni etnice concurente şi rivale, gata de a abuza oricând de un vecin care e slab fie prin însuşirile rasei, fie prin situaţiunile grele în care a fost pus de împrejurarile istorice. Nationalismul nostru este o datină, o alcătuire sufletească tradiţională (mai veche chiar decât existenţa termenului de «naţionalism»). El e ceva care e al nostru aşa cum ale noastre sunt cojocul şi opinca, fluerul şi iia înflorită, doina şi privirea blândă, dar veşnic prudentă, a plugarului şi a ciobanului. Experienţa aceasta a străinului duşman începe cu năvălirile barbare, e îmbogaţită cu luptele cu Turcii, Tătarii, Leşii, de prigonirile acelei «unio trium nationum» (să fie deci criteriul naţional o apariţie a veacului al XIX-lea cum spun unii?), sau de prigoanele greceşti care au împins pe Român la haiducie şi la Tudor; această experienţă am plătit-o apoi scump cu temniţele ungureşti şi cu tot şirul de suferinţe ale Ardealului strivit nu atât de teoria naţionalistă a lui Apponyi şi Tisza, cât de realitatea faptei de prigoană pornite din ura şi pofta străinului. Iar azi această experienţă culminează cu desmoştenirea Românilor de către veneticii străini, în propria lor ţară liberă, cu lupta din toate domeniile de viata dintre noi Românii şi Evreii care formează în sânul nostru o unitate distinctă, solidară, activând organizat pentru a ne scoate din poziţiile şi drepturile noastre.

Naţionalismul românesc se dovedeşte astfel a fi o atitudine înrădăcinată în tot trecutul nostru istoric, chiagul vieţii noastre care străbate pâna în cele mai tainice tresăriri ale procesului nostru vital.

Nu întâmplator naţionalismul românesc e un atât de temut adversar pentru străinii duşmani şi pentru acei Români ai lumii vechi cari sunt înfrăţiţi, prin voinţă sau slăbiciune, cu străinul încă stăpân.

Căci am arătat cum naţionalismul românesc e ceva mai mult, mai permanent, mai adânc decât produsul unei propagande şi al unei filosofii care s-ar putea demoda sau compromite aparent. Cei care vor azi să ne desfiinţeze naţionalismul românesc cel adevărat şi deplin, vor trebui să biruiască în noi întreaga istorie, să sfarâme în întregul popor întelepciunea stratificată de veacuri, să darâme în noi echilibrul tradiţiei naţionale strămoşeşti, să reducă întregul popor la o amnezie, la o uitare a propriului trecut, a propriilor răni, într-un cuvânt să se ia în piept cu acel uriaş de granit, înfipt voiniceşte, cu opinca lată, în tot ceea ce a fost până acum viaţa şi voinţa românească.

Grea sarcina! Dar atacând nationalitatea şi disciplina spirituală creştină a unei naţiuni o desarmezi, o robesti şi o distrugi...

Căci, naţionalitatea şi spiritualitatea morală, creştină, se completează, se angrenează, aducând echilibrul vieţii omeneşti şi voinţa de păstrare. Fără forţa naţionalităţii ne descompunem, ne pulverizăm, pentru a cadea apoi pradă naţiunilor viguroase şi conservate.


Legături externe