Metapedia se dezvoltă continuu - și avem nevoie de ajutorul Dumneavoastră să menținem această dezvoltare. Vă rugăm să contribuiți la campania noastră de strângere de fonduri.

Naţionalism

De la Metapedia

(Redirecționat de la Naţionalist)
Salt la: navigare, căutare

Naţionalismul este denumirea dată doctrinei bazate pe moştenirea etnică şi culturală comune unei naţiuni. Aceasta include limbă, etnie, folclor, religie şi obiceiuri.

Naţionalismul îşi are punctul de plecare în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea când are loc constituirea naţiunilor moderne şi când s-a produs răspândirea idealurilor naţionale. Dacă Revoluţia Franceză de la 1789, a reprezentat momentul în care s-a accelerat răspândirea idealurilor naţionale, sfârşitul primului război mondial a însemnat punctul de apogeu al acestui fenomen, materializat prin modificarea hărţii politice a Europei, când imperiile multietnice s-au prăbuşit ducând la apariţia unor state naţionale. "Naţionalismul, în termeni foarte generali, este doctrina politică a cărei nominaţie provine de la conceptul de naţiune şi exprimă comunitatea de interese şi aspiraţii ale unei naţiuni (unitate naţional-statală, independenţă economică şi/sau politică, suveranitate etc.)"[1].

Drepturile la viaţă ale unei naţiuni sunt întemeiate pe istoria ei, pe idealurile ei de viaţă, pe mijloacele morale pe care le are pentru a le realiza dar, mai ales, pe voinţa de a duce la îndeplinire aceste idealuri[2].

Naţionalismul constructiv, explică Pompiliu Nicolau, “reprezintă opera de afirmare a specificului naţional, prin dezvoltarea la maximum a calităţilor şi corectarea, până la nimicire, a scăderilor acestui specific. Naţionalismul constructiv nu se poate realiza decât prin Statul Naţional, stat care(;) nu poate fi (nu trebuie să fie n.n.) nici proletar, nici burghez, şi care are misiunea, bine determinată, pe de o parte, de a armoniza, raţional şi etic, interesele tuturor elementelor producătoare, iar pe de alta, de a transforma în formă spirituală formula empirică a specificului naţional[3].

Naţionalismul constructiv:

  • a) este potrivnic luptei de clasă, luptă sterilă şi nimicitoare şi, întotdeauna, alimentată de interese străine şi permanent vrăjmaşe neamului;
  • b) concepe afirmarea naţiunii ca un tot, cu obligaţii şi cu drepturi, aceleaşi pentru toţi fiii ei;
  • c) reclamă, de la toate elementele naţiunii, nelimitată energie morală, spirituală şi fizică;
  • d) n-are lozinci, are însă legi: prima – unirea strânsă şi fără rezerve a tuturor românilor(;) într-un puternic sentiment de iubire frăţească şi creştinească ; a doua – stârpirea, prin sancţionare fără milă şi teamă, a incorectitudinii morale şi materiale, oriunde şi de către oricine s-ar manifesta; a treia – respectarea, cinstirea şi recompensarea, dreaptă şi completă, a muncitorului(;) intelectual şi (a celui n.n.) manual; a patra – naţionalizarea bogăţiilor naţionale (adică trecerea lor sub autoritatea decizională a naţiunii băştinaşe - care, de altfel, le-a produs prin propriu-i efort - şi numai a ei n.n.) şi independenţa economiei naţionale;
  • e) are un crez, pe care orice (fiecare n.n.) Român nu trebuie să-l uite nici o clipă – şi pentru a cărui temeinicie, întreaga istorie universală este mărturie: drepturile la viaţă ale unei naţiuni sunt întemeiate pe istoria ei, pe idealurile ei de viaţă, pe mijloacele morale şi materiale pe care le are pentru a le realiza, dar, mai ales, pe voinţa de a aduce la îndeplinire aceste idealuri” (Pompiliu Nicolau, "Naţionalismul constructiv", Editura Cugetarea, Bucureşti, 1936, pag.224-226)[4].

Naţionalismul este explicat şi de Vasile Marin într-o lucrare realizată de Radu Mihai Crişan denumită “Moţa şi Marin – Testamente politice”. Domnul Crişan, aşa după cum precizează, a redactat lucrarea “cu înseşi cuvintele acestuia, prin asamblare logică de idei citate – pentru fluidizarea lecturii, fără ghilimele – din scrierea: «Crez de generaţie».”

Naţionalismul este o politică de afirmaţie a naţiei respective. El promovează spiritul naţional înaintea celui cetăţenesc, condiţionează de primatul naţional toate celelalte rosturi sociale.

Rosturile lui trebuie concretizate într-un stat naţional, care să nu fie la dispoziţia cetăţenilor. Ci să fie un stat de prestigiu, cu misiune istorică, culturală, civilizatoare.

Prin mistica naţională se creiază un om desfăcut de abjectul materialism al epocii, se dezghiocează omul de aderenţele epocii actuale şi se face şcoala permanenţelor eroice.

Astfel, naţionalismul formează omul virtuţilor cardinale: erou, preot, ascet, corectitudine, ostaş. De aceea, naţionalismul concepe societatea ca pe o mare armată, cu o ierarhie spirituală şi o conducere adecvată.

Naţionalistul este un ostaş în slujba unei credinţe. Acţiunile lui sunt subordonate interesului patriei. El se comportă ca şi cum ar face-o într-un război pe care îl poartă naţiunea lui. Esenţialul este spiritul de jertfă.

Naţionalismul nostru are un conţinut social. Nu-i împarte pe profitori (după naţionalitate) în Români şi neromâni. Nu-i tolerează (nici) pe cei dintâi şi (nici) pe cei de-ai doilea. Uneori (naţionalismul) este chiar mai de temut adversar al celor dintâi, cari, subjugaţi intereselor lor şi deservind interesele patriei, comit un act de înalta tradare[5].

Note

  1. Florian Tănăsescu, “Doctrine şi instituţii politice”, p.135
  2. Radu Mihai Crişan, “Economistul Eminescu”, p.273
  3. Radu Mihai Crişan, “Economistul Eminescu”, p.273
  4. Radu Mihai Crişan, “Economistul Eminescu”, p.273-274
  5. Radu Mihai Crişan, "Moţa şi Marin – Testamente politice", p.30

Vezi şi

Legături externe

Unelte personale