Paul Goma

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Paul Goma (n. 2 octombrie 1935 în satul Mana, comuna Vatici, judeţul Orhei, Basarabia) este un scriitor şi militant anticomunist român, stabilit la Paris (Franţa).

Biografie

Paul Goma este un cunoscut disident din timpul regimului comunist din România şi unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori postbelici. S-a născut în Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de învăţători români, care odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, s-a refugiat împreună cu familia în România, mai precis la Sibiu.

După invadarea ţării de sovietici, familia Goma este hărţuită şi arestată. Se urmărea deportarea în Uniunea Sovietică. În mai 1952, în timp ce frecventa clasa a zecea a liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost reţinut opt zile la Securitate, din cauză că a vorbit, în clasă, despre partizani şi pentru ca ţinea un jurnal-intim codificat. După revenirea din vacanţă află că a fost exmatriculat din toate şcolile din ţară. După mai multe încercări de a se înscrie totuşi la un liceu, reuşeşte în cele din urmă să intre la liceul „Radu Negru” din Făgăraş, pe care l-a absolvit în iunie 1953.

În 1954 susţine examene de admitere la două instituţii de învăţământ superior: la Universitatea din Bucureşti la filologie română şi la Institutul de literatură şi critică literară „Mihai Eminescu”. Reuşeşte la amândouă, dar alege sa meargă la Institut. Din toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii şi cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafiţa, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, pentru ca în iunie 1956 să fie „judecat” de rectoratul universităţii pentru afirmaţii care contravineau politicii oficiale:

  • A afirmat la seminarul de marxism, că războiul declarat de URSS împotriva Finlandei în 1939, era – potrivit materialismului-istoric – “război injust”; “de agresiune”;
  • A afirmat că “Moldovenii” (din “RSS Moldovenească”) sunt români; că “limba moldovenească” este o invenţie (“Sovieticii le-au impus Basarabenilor o limbă care nu există”), locuitorii vorbind limba română – care limbă (română) este o limbă de origine latină (cum susţine academicianul sovietic Şişmariov) şi nu o limbă-slavă – cum susţine academicianul român Graur;
  • A pretins că sistemul de cote este descurajant (!), iar colectivizarea agriculturii o eroare economică;
  • A afirmat că trupele sovietice din România sunt trupe de ocupaţie;
  • A susţinut că limba rusă nu trebuie să fie obligatorie[1].

Chiar dacă academicianul Iorgu Iordan a cerut în timpul "judecaţii" arestarea lui Goma pe loc, Mihai Novicov care pornise ca acuzator şef promite să aibă el în vedere „cazul Goma”.

Ca reacţie la înfrângerea revoluţiei maghiare din 1956 de către trupele sovietice, Goma intenţiona să-şi predea în semn de protest carnetul de membru UTM, a inserat această intenţie în romanul pe care-l scria şi citeste despre asta la un seminar. A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de „tentativă de organizare de manifestaţie ostilă”. În iunie 1957 i se aduce la cunoştinţă că a fost condamnat la doi ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat la închisorile Jilava şi Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan, la Lăteşti, azi Borduşani, din judeţul Ialomiţa, unde a rămas până în 1964.

În august 1965, în ca urma decretului lui Ceauşescu prin care permitea foştilor deţinuţi politici să-şi continuie studiile universitare, Goma, căruia i se refuzase abuziv reînmatricularea în anul III, intră prin examen la Facultatea de filologie, la Universitatea din Bucureşti. I se refuză publicarea romanului Ostinato, însă în urma mai multor intervenţii reuşeşte să publice în Luceafărul condus de Eugen Barbu o proză şi un reportaj. Din cauza presiunilor făcute şi de securitate în toamna anului 1967 este nevoit să renunte la facultate.

După invadarea Cehoslovaciei de către sovietici şi refuzul lui Ceauşescu de a se implica, când România era ameninţată sa fie invadată şi ea, Goma doreşte să se înroleze ca voluntar în gărzile patriotice. Deoarece condiţia de a se înscrie ca voluntar era să fie membru PCR, se înscrie şi el în partid. În toamna lui 1971 îi este publicat romanul Ostinato în occident, în RFG, la editura Suhrkamp. Ca urmare a acesui fapt se propune excluderea sa din PCR. Deoarece nu l-au putut exclude, s-a trecut la varianta că de fapt nu a fost primit niciodată în partid.

În martie 1977, a reuşit să publice în revista „România literară” un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referă la urmările dezastruosului cutremur de pământ de la 4 martie 1977.

Tot în 1977, Goma a reuşit să trimită la postul de radio occidental Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului in România. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecinţă, a fost permanent urmărit, apoi arestat şi bătut de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident şi repertoriat de organizaţia neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat şi condamnat fără a stârni proteste în străinătate.

Exilul

La 20 noiembrie 1977, Goma, împreună cu soţia şi copilul, au fost decăzuţi din cetăţenia română şi expulzaţi în Franţa. Ajunşi la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma şi-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la Bucureşti şi a conducătorului lui, Nicolae Ceauşescu. A sprijinit înfiinţarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność. Ca reacţie la activitatea sa anticomunistă, a fost ţinta unui atac cu colet-capcană şi a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la Bucureşti.

Paul Goma şi familia locuiesc în continuare în Franţa. Nu este membru al Uniunii Scriitorilor, din care a fost exclus în 1977 de conducerea de atunci, din care făceau parte, între alţii, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana şi Ştefan Augustin Doinaş.

Goma este în prezent apatrid. Lupta sa împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naţionalist şi sceptic faţă de Occident, Goma începând prin a refuza în 1980 oferta de a primi cetăţenia franceză, primită în acelaşi timp de scriitorul ceh Milan Kundera. O petiţie pentru repunerea în drepturi a familiei Goma, semnată de 300 de persoane în 2006, a rămas fără rezultat.

Scandalul Tismăneanu

Paul Goma a făcut parte pentru opt zile din Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din care a fost îndepărtat de către şeful comisiei, Vladimir Tismăneanu, pe motiv că nu poate colabora procedural cu el, şi că a publicat nişte scrisori din corespondenţa tinută între cei doi[2]. Drept urmare, Goma a refuzat invitaţia ce i-a fost adresată de preşedintele Traian Băsescu de a participa la şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului, în care şeful statului a prezentat concluziile raportului[3].

Volume publicate

Note

  1. Paul Goma, BIO BIBLIOGRAFIE: 1909 - 2007, p.5-6
  2. Ziarul Ziua: Ruptura
  3. Refuzul lui Goma

Bibliografie

  • Paul GOMA, BIO BIBLIOGRAFIE: 1909 - 2007
  • Mariana Sipoş, Destinul unui disident: Paul Goma, Ed. Universal Dalsi, 2005;
  • Elvira Iliescu, Paul Goma - 70, Ed. Criterion, 2005;
  • Laszlo Alexandru, Viceversa!, polemici pro şi contra lui Paul Goma, Timişoara, Ed. Bastion, 2008.

Legături externe