Petre Ţuţea

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare
Petre Ţuţea

Petre Ţuţea (n. 6 octombrie 1902 - d. 3 decembrie 1991 ), economist, eseist, filosof şi om politic român.

Date biografice

Petre Ţuţea s-a născut în satul Boteni, Muscel, în familia unui preot.

A studiat la Liceul "Neagoe Basarab" din Câmpulung-Muscel şi la Liceul "George Bariţiu" din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, ajungând doctor în Drept administrativ, Magna cum Laude, 1929 În anul 1932 Fondează revista Stânga: linia generală a vremii unde semnează cu pseudonimul Petre Boteanu. La ziar colaborează Sorin Pavel şi Petre Pandrea - autorii Manifestului Crinului Alb (Gândirea, VIII, nr. 8-9/1928) şi Traian Herseni, Petru Comarnescu, Mihai D. Ralea. În 1993 este Referent în Ministerul Comerţului şi Industriei, instituţie care în 1936 îşi va schimba numele. Între anii 1933-1934 a fost ataşat la Legaţia economică română din Berlin, unde se întâlneşte cu Nae Ionescu. În 1935 a scris şi a publicat Manifestul revoluţiei naţionale împreună cu Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu şi Petre Ercuţă. Între anii 1936-1939 a fost şef de secţie în Ministerul Economiei Naţionale, Biroul de publicaţii economice şi propagandă. În 1940 a fost şef de secţie în Ministerul Comerţului Exterior.

Colaborează la diverse publicaţii, în special la ziarul "Cuvântul", condus de Nae Ionescu, unde publică numeroase articole, studii de economie şi politică. Printre ceilalţi colaboratori ai ziarului se aflau Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu şi mulţi alţi intelectuali ce făceau parte din generaţia anilor 1930. Între 1940-1944 a fost şef de secţie în Ministerul Războiului.

Între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.

După invazia comunistă în România, Petre Ţuţea este arestat şi anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953), apoi este arestat din nou pe 22 decembrie 1956 sub acuzaţia de uneltire contra ordinii sociale. Este condamnat la zece ani închisoare în 1957, apoi i se intentează un nou proces în 1959 şi este condamnat la 18 muncă silnică, din care a executat 8 ani (1956-1964) în diverse penitenciare, mai ales cel de la Aiud, fiind eliberat în timpul amnistiei din anul 1964, cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor din închisoare.

Continuu sub observaţia agenţilor securităţii comuniste, Petre Ţuţea a suferit enorm, dar cu stoicism, şicanele lor repetate. Numeroasele descinderi la locuinţa sa modestă au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii şi materiale, printre care o copie a proiectului Prometeu. Către sfârşitul vieţii a început o "Antropologie Creştină" concepută schematic în 6 capitole:

  • 1 - Problemele, sau Cartea întrebărilor;
  • 2 - Sistemele, sau Cartea întregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu întregurile ontice;
  • 3 - Stilurile, sau Cartea unităţilor cultural-istorice şi a modalităţilor estetice ale artelor, sau Omul estetic;
  • 4 - Ştiinţele, sau Disciplinele spiritului omenesc;
  • 6 - Dogmele, sau Situarea spiritului în imperiul certitudinii

Bibliografie selectivă

  • "Mircea Eliade". Apare în fascicole în revista "Familia" din Oradea, între 2 februarie 1990 - 9 septembrie 1990. 75 pag.; ediţie ulterioară în Biblioteca revistei "Familia", Imprimeria de Vest, Oradea, 1992 şi în colecţia intitulată "Între Dumnezeu şi Neamul meu";
  • "Între Dumnezeu şi Neamul meu". Fundaţia "Anastasia". Editura şi Imprimeria "Arta Grafică", Bucureşti, 1992. 400 pag.;
  • "Bătrâneţea şi alte texte filosofice". Editura "Viitorul românesc", Bucureşti, 1992;
  • "Reflecţii religioase asupra cunoaşterii". ed. îngrijită de Ion Aurel Brumaru, Editura "Nemira", Bucureşti, 1992;
  • "Omul" - Tratat de antropologie creştină, Editura "Timpul", Iaşi, 1992, 2003;
  • "Proiectul de tratat - Eros". (Prin colaborarea mai multor edituri): Editura "Pronto & Astra" (Braşov), Editura "Thetis" (Bucureşti); Editura Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, cu concursul Asociaţiei "Porumbeni", Tipografia Centrală din Chişinau, 1992;
  • "Lumea ca teatru: Teatrul seminar", volum îngrijit de Mircea Coloşenco, Editura Alutus/Vestala, 1993
  • "Filosofia nuanţelor: (Eseuri. Profiluri. Corespondenţă); antologie, prefaţă şi aparat critic de Mircea Coloşenco; texte stabilite de Sergiu Coloşenco ; postfaţă de Sorin Pavel, Editura Timpul, Iaşi, 1995
  • "Manifestul revoluţiei naţionale" de Sorin Pavel, Petre Ţuţea şi Nicolae Tatu; ediţie îngrijită de Marin Diaconu, Editura Crater, Bucureşti, 1998
  • "321 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea". Antologiile Humanitas, Editura "Humanitas", Bucureşti, 1993, 2003;
  • "Scrieri Filosofice I", cu un medalion şi Postfaţă de Gavril Matei Albastru. Editura România Press, 2005
  • "Scrieri Filosofice II", cu un medalion de Ion Papuc şi Postfaţă de Gavril Matei Albastru, Editura România Press, 2006
  • "Aurel-Dragoş Munteanu", volum îngrijit de Tudor B. Munteanu, Editura România Press, 2007
  • "Mircea Eliade", ediţie îngrijită de Tudor B. Munteanu, editura Eikon, iulie 2007

Despre Petre Ţuţea

  • "Convorbiri euharistice" de Dorin Popa. Institutul european pentru cooperare cultural-ştiinţifică, Iaşi, Colecţia Texte de frontieră, 1992;
  • "Jurnal cu Petre Ţuţea" de Radu Preda. Editura "Humanitas", Bucureşti, Imprimeria Coresi, 1992.
  • "Memorii: Petre Ţuţea la verticală" de Victor Stoica, Editura, FIDES, Iaşi, 1998
  • "Pariul cu legenda, sau viaţa lui Petre Ţuţea aşa cum a fost ea" de A.I. Brumaru, Editura Athena, 1995
  • "Petre Ţuţea între legendă şi adevăr" de Gabriel Gheorghe, Editura Fundaţiei Gândirea, 2001
  • Petre Ţuţea Between Sacrifice and Suicide by Alexandru Popescu, Balliol College, Oxford, UK Ashgate, UK, 2004

Legături externe


O parte a articolului constă în text modificat de la Wikipedia şi articolul este deci sub licenţă GFDL. Articolul sursă se găseşte aici şi istoricul său aici.