Traci
De la Metapedia
Tracii erau un popor indo-european[1] care ocupa în antichitate un teritoriu vast, ce ţinea din Slovacia de astăzi până la Bug, şi din Asia Mică şi Marea Egee până în sud-vestul Poloniei, fiind o suprafaţă mult mai întinsă decât teritoriul cunoscut sub numele de Tracia[2].
Potrivit lui Herodot, neamul tracilor era cel mai numeros din lume după cel al indienilor, era împărţit în numeroase triburi şi locuia în centrul, estul şi sud-estul Europei. De asemenea, Herodot mai spunea că dacă tracii ar fi avut un singur conducător, şi ar fi fost uniţi, ar fi deveni cel mai puternic dintre toate popoarele şi ar fi fost de neînvins[3]. Tracii au venit în regiunea dunăreano-balcanică de la nord-est de Carpaţi în jurul anului 2000 î.Hr. şi se aflau în apropierea „unui alt grup de triburi indo-europene, a strămoşilor slavilor de mai tîrziu. Această vecinătate străveche explică şi de ce limba traco-dacă prezintă unele asemănări izbitoare cu limbile slave şi baltice”[4]. Lumea tracică avea ca vecini alte popoare de origine indo-europeană: la est sciţii, la sud grecii, la vest ilirii şi celţii, iar la nord germanii[5]. Vorbind despre neamurile tracice, Herodot precizează că toţi au cam aceleaşi obiceiuri, cu excepţia geţilor şi a travsilor, precum şi de cei care trăiesc mai sus de Crestonei[6].
Tracii sud-dunăreni sunt menţionaţi în scris pentru prima dată în epopeile homerice, în timp ce informaţiile despre tracii nord-dunăreni sunt mai târzii (sec. VI î.d.Hr.). „Despărţirea tracilor („proto-tracilor") în daco-geţi nord-danubieni şi traci sud-dunăreni se va întâmpla abia în epoca fierului”. Un neam important al tracilor sud-dunăreni a fost cel al odrizilor, care în veacul al V-lea, au creat un regat ce s-a întins până la gurile Dunării, incluzându-i pe geţii dobrogeni şi şi-au extins dominaţia şi asupra oraşelor greceşti de la Marea Neagră. Această dominaţie a odrizilor a ţinut până pe la mijlocul secolului al IV-lea, după care a început să se stingă[7].
[modifică] Note
- ^ C. Daicoviciu, ”Istoria României” (1960), p.260
- ^ Eliza Bichman, Lucia Georgian, „Istoria antică”, p.73
- ^ Giurescu & Giurescu, „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”, p.30
- ^ C. Daicovici, ”Istoria României, p.260
- ^ Eliza Bichman, Lucia Georgian, „Istoria antică”, p.73
- ^ Giurescu & Giurescu, „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”, p.30
- ^ Şerban Papacostea, „Istoria românilor”, p.23
