Metapedia se dezvoltă continuu - și avem nevoie de ajutorul Dumneavoastră să menținem această dezvoltare. Vă rugăm să contribuiți la campania noastră de strângere de fonduri.

Transilvania

De la Metapedia

Salt la: navigare, căutare
Harta Tansilvaniei

Transilvania denumită şi Ardeal este o provincie istorică românescă. În întelesul strict al cuvântului, Transilvania este ţinutul înconjurat de Munţii Carpaţi, însă în sensul larg ea ţine de la Carpaţii Orientali şi până la Tisa aşa după cum se spune şi Grigore Ureche: Ardealul… se chiamă Ţara de peste Munte, carea coprinde o parte din Daţiia şi piste munte. Dreptu aceea-i zicu Ţara de peste Munte căci ieste încunjurată de toate părţile cu munţi şi cu păduri, cum ar fi îngrădită. Zicu-i şi ţara de 7 oraşă, din limba nemţească, iară lăcuitorii ţării îşi zicu ardeleni, carii se hotărăscu (se învecinează) cu ungurimea dinspre apus, sau cumu-i zicu unii Panonia... Ţara Ardealului nu ieste numai o ţară însăş, ci Ardealul să chiamă mijlocul ţării, care multe coprinde în toate părţile, în care stă şi scaunul crăiei. Iară pre la margine suntu alte ţări mai mici, carele toate cu dânsa să ţin şi suptu ascultarea ei suntu: întăi cumu-i Maramoreşul dinspre Ţara Leşească şi Ţara Săcuiască dinspre Moldova şi Ţara Oltului dinspre Ţara Muntenească, Ţara Haţegului, Tara Aoaşului şi suntu şi alte... care... să ţinu de Ardeal.[1].

Numele de Transilvania provine din latină, fiind menţionat pentru prima oară într-un document din 1075 ca Ultra Silvam (deosebit de împădurit). După cum explică lingvistul Ion Pachia Tatomirescu numele este de origine pelasgo-thraco-dacic venind pe linia Arutela > Arudela > Arudeal / Ardeal (Arutela fiind o vestită fortificație antică din Carpații Meridionali). Tot profesorul Ion Pachia Tatomirescu arată că termenul Erdely este forma maghiarizată a cuvântului românesc Ardeal[2].

În antichitate teritoriul Transilvaniei a constituit centrul civilizaţiei dacice. În secolul I î.Hr. “cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia” aşa cum este numit Burebista în inscripţia greacă de la Dionysios (Balcic)[3], a reuşit să-i aducă pe daci la o putere extraordinară stăpânind un teritoriu ce ţinea de la lacul Constanţa din Elveţia de astăzi şi până dincolo de Nipru[4]. Dacii au fost din nou reuniţi odată cu venirea la conducere a regelui Decebal, însă în urma războaielor dacice din anii 101-102 şi 105-106, Imperiul Roman a reuşit să cucerească o parte importantă a Regatului Daciei, pe care mai apoi au organizat-o ca pe o provincie şi unde au adus o serie de colonişti romani care s-au amestecat cu populaţia dacică[5].

După retragerea administraţiei şi armatei romane în sudul Dunării, petrecută între anii 270-275, în timpul împăratului Aurelian, a urmat în decursul mai multor secole trecerea unor valuri de popoare migratoare, peste populaţia civilă rămasă. Acest lucru ne este confirmat şi de cărturarul ungur de origine secuiască pe nume Iosif Benko ce consemna că mulţi romani împreună cu dacii indigeni au rămas pe loc [după retragerea aureliană n.n.] adăpostindu-se în munţi[6].

În acelaşi loc, adică pe teritoriul Transilvaniei, sunt găsiţi la invazia unui alt popor migrator: ungurii. Referitor la acest lucru, dr. Mihaly Horvath, autorul unei Istorii a Ungariei la 1868, arăta că: la ocuparea noii patrii dintre Tisa şi Dunăre, în ţinutul Bihorului se afla Menumorut, care avea drept supuşi pe valahi şi chazari, iar în Banat, voievodul Glad avea o armată compusă din ostaşi români. Ardealul propriu-zis [podişul Transilvaniei] se afla sub conducerea românului Gelu. După lupte sângeroase Menumorut şi Glad au acceptat să devină vasali regelui ungar, ramânând astfel în stăpânirea voievodatelor lor, în timp ce Gelu a căzut în luptă. Luptele de rezistenţă împotriva invadatorilor unguri nu s-au oprit aici. Astfel că în anii 1002 – 1003 sunt consemnate luptele regelui ungur Ştefan I cu voievodul transilvănean Ghiula numit în alte izvoare şi ca Giula sau Jula şi care îşi avea reşedinţa la Alba-Iulia, precum şi luptele dintre voievodul Ahtum, un urmaş al lui Glad, care s-a înfruntat cu forţele ungureşti conduse de Canadinus[7]. Au fost şi ei învinşi ca şi voievodul Kean din sud-estul Transilvaniei[8]. Totuşi organizarea politică românească a continua să existe pentru încă mai bine de două sute de ani, fiind consemnată în 1222 în partea de miazăzi a Transilvaniei ca terra Blachorum unde se plătea vamă, o vamă diferită de cea ungurească. De asemenea formaţiuni politice româneşti sunt atestate în Banat la mijlocul sec. al XIII-lea şi în Maramureş în secolul al XIV-lea. Tot caracteristică oraganizării româneşti este şi tradiţia voievodatului păstrată de unguri pentru aproape patru veacuri şi jumătate[9].

Note

  1. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei
  2. Studiu lingvistic despre Ardeal - Arutela > Arudela > Arudeal / Ardeal, Ion Pachia Tatomirescu
  3. Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Giurescu & Giurescu, p.43
  4. Noi nu suntem urmaşii Romei, Napoleon Săvescu, p41
  5. Scurtă istorie a românilor, Ion Calafeteanu, p.3
  6. Magazin Istoric nr.11, noiembrie 1982, Transilvania străveche vatră românească, p.16
  7. Magazin Istoric nr.11, noiembrie 1982, Transilvania străveche vatră românească, p.16
  8. Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Giurescu & Giurescu, p.43
  9. Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Giurescu & Giurescu, p.187-188

Vezi şi

Legături externe

Unelte personale