Unirea Principatelor Române

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Unirea Principatelor din Române 1859 realizată prin dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în Moldova şi în Ţara Românească, marchează în plan intern demararea unei profunde reforme structurale şi legislative, iar în plan extern, începutul slăbirii legăturilor de dependenţă faţă de Poarta Otomană. Evenimentul constituie totodată un important pas pe calea făuririi statului naţional român şi, implicit, a complexului economic unitar naţional. Ideologia socială şi politica economică promovate de noua domnie, sunt făcute publice prin intermediul Mesajului adresat Adunării Elective a Ţării Româneşti de către Alexandru Ioan Cuza la data de 6 decembrie 1859. În respectivul document, precizează Maria Mureşan şi Dumitru Mureşan, este formulat un „vast program economic, pentru a cărui înfăptuire au întreprins o gamă largă de măsuri toate guvernele care s-au rotit la cârma ţării, atât în anii domniei lui Alexandru Ioan Cuza, cât şi ulterior, până la Războiul de independenţă”( Maria Mureşan, Dumitru Mureşan, Istoria economiei, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag.103). Mesajul formulează obiectivele economice ale guvernării prin prisma a două deziderate esenţiale: dobândirea independenţei economice a României şi dezvoltarea forţelor sale productive[1].

În contextul politico-economic al anului 1859 chestiunea independenţei economice îmbrăca un dublu aspect: ea trebuia dobândită atât faţă de Poarta Otomană, cât şi faţă de puterile garante. În raport cu pretenţiile Înaltei Porţi de a considera Principatele Unite ca vasale şi tributare şi a ambiguităţii prevederilor Tratatului de la Paris din 1856 şi ale Convenţiei de la Paris din 1858, anunţarea prin Mesaj a unei politici economice externe proprii, bazate pe liberul schimb, avea o dublă semnificaţie: pe de o parte, constituia un act de suveranitate faţă de poziţia oficială a Turciei, iar, pe de alta, un act de oportunitate faţă de contextul european. Adoptarea unei astfel de politici era de natură să stimuleze atât interesul extern în privinţa desfacerii de mărfuri şi a investiţiilor de capital în ţara noastră, cât şi pe cel al producătorilor şi exportatorilor autohtoni de cereale. Înfăptuirea dezvoltării forţelor productive ale ţării viza o serie de aspecte, între care: încurajarea industriei, construirea unei vaste reţele de şosele, poduri şi căi ferate, redresarea creditului şi a finanţelor publice[2].

Prin unificarea şi echilibrarea bugetelor, se urmăreau: instituirea unui regim riguros al ţinerii evidenţelor contabile, înfiinţarea unei Curţi de Conturi, a unei Bănci de Emisiune şi a unei Bănci Funciare, pregătirea profesională a unor cadre de specialitate care să fie capabile a transpune în fapt opera de edificare a economiei moderne. Raţiunile de oportunitate internă ale momentului fac ca din Mesaj să lipsească formularea unei soluţii concrete în problema agrară, iar cele de strategie externă ale împrejurărilor de atunci, conduc la omiterea abordării în respectivul document programatic a problemei emisiunii monetare. Sub incidenţa obiectivelor enunţate în Mesaj, începe elaborarea unui vast cadru legislativ, printre ale cărui principale rezultate se numără: Legea contabilităţii publice, Legea Curţii de Conturi, Legea Camerelor de Comerţ, Legea introducerii sistemului metric de măsuri şi greutăţi, Legea Consiliului de Stat, Legea reorganizării armatei, Legile bisericii - privind numirea mitropoliţilor şi episcopilor eparhioţi de către domn şi autocefalia Bisericii române -, Codul Civil, Codul Penal, Codul de Procedură Penală, precum şi înfiinţarea universităţilor şi conservatoarelor din Iaşi şi Bucureşti[3].

Note

  1. Spre Eminescu. Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului, Radu Mihai Crişan, p.15
  2. Spre Eminescu. Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului, Radu Mihai Crişan, p.15-16
  3. Spre Eminescu. Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului, Radu Mihai Crişan, p.16

Legături externe