Metapedia Fundraiser 2018: The Internet is the foremost field in the metapolitical battle of our time. Help us hold down the front. | |||
| |||
Cicero
Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Hr.) este un filozof, orator,avocat şi politician roman.
Biografie
Cicero s-a născut la Arpinum în Latium în data de 3 ianuarie 106 î.Hr., într-o familie de cavaleri şi notabili municipali. După ce a urmat cursurile şcolare obişnuite la Arpinum, Cicero este dus la Roma de către tatăl său, pe când avea 17 ani, iar în 88 î.Hr. ascultă expunerile lui Philon din Larissa, exponent al Noii Academii şi elev al lui Carneade. A debutat ca orator şi avocat în 81 î.Hr. Pentru a-şi desăvârşi formaţia intelectuală, audiază la Atena prelegerile filosofilor, iar în insula Rhodos devine elevul oratorului Molon. Începe o carieră senatorială şi se angajează în viaţa politică. În 76 î.Hr., Cicero devine quaestor, iar apoi senator. În iulie 64 î.Hr. este ales consul pentru anul 63 î.Hr. În timpul consulatului său, Cicero descoperă aşa numita conjuraţie a lui Catilina. El va ordona arestarea şi executarea complicilor lui Catilina - fapt ce atrage nemulţumirea partidei popularilor în frunte cu Caesar, care-l va urmări cu înverşunare. După 60 î.Hr., orientarea politică şi existenţa lui Cicero intră într-o adâncă criză. Începând din martie 58 î.Hr., petrece mai mult de un an de exil în Grecia; este o perioadă foarte dificilă pentru el. După ce, în 51-50 î.Hr., fusese proconsul în Cilicia, Cicero a încercat în van să-i reconcilieze între ei pe Caesar şi Pompeius, aflaţi acum în conflict. În cele din urmă trece de partea lui Pompeius şi a optimaţilor republicani, însă după înfrângerea acestora, se află printre primii care se întorc în Italia şi obţin iertarea din partea lui Caesar. După asasinarea lui Caesar, în care se prea poate să fi fost implicat, Cicero devine destul de rapid şeful republicanilor, sperând într-o instaurare a republicii, lucru care atunci era imposibil. A încercat să-l manipuleze pe tânărul Octavianus (viitorul împărat Augustus, 27 î.Hr.-14 d.Hr.) împotriva lui Marcus Antonius, pe care îl considera cel mai primejdios duşman al republicii, însă fără succes. În 7 decembrie 43 î.Hr. a fost ucis chiar de către oamenii lui Marcus Antonius.
Opera
Cicero a alcătuit o operă imensă. Se pot distinge în primul rând discursurile ciceroniene în număr de 58. Între aceste discursuri se disting : In Verrem (Împotriva lui Verres) - o serie de şapte discursuri ţinute în 70 î.Hr. împotriva lui C. Verres, guvernatorul nedemn al Siciliei (73-70 î.Hr.), care era acuzat de a fi comis abuzuri foarte grave şi malversaţiuni în timpul guvernării Siciliei; se remarcă de asemenea In Catilinam (Împotriva lui Catilina, Catilinarele), poate cele mai cunoscute cuvântări ciceroniene pronunţate împotriva lui L. Sergius Catilina, după descoperirea conspiraţiei acestuia împotriva republicii; celebre sunt şi cele 14 discursuri pronunţate împotriva lui Marcus Antonius, In Marcum Antonium, care dorea să urmeze politica lui Caesar. Cicero s-a remarcat şi ca un teoretician al artei retorice, fiind socotit unul dintre părinţii oratoriei antice. În tratatele sale, el face o incursiune în istoria oratoriei antice şi o analiză a principalelor curente retorice care aveau adepţi în epoca sa (aticismul şi asianismul), dezbătând problema formării oratorului şi a funcţiei sale în societate; oratorul ideal (orator summus et perfectus) este, în concepţia lui, prototipul omului şi cetăţeanului desăvârşit, o personalitate complexă.
Cicero se va dedica întru totul filozofiei după anul 56 î.Hr., când, dezamăgit de situaţia politică, caută un rost al existenţei sale în scris, propunându-şi să dea Romei o literatură filozofică proprie, în măsură să o elibereze de sub tutela spirituală a Greciei. Dintre lucrările sale cu caracter filosofic, merită menţionate: De republica (Despre stat) - dialog politic pe tema celei mai bune forme de guvernare şi a calităţilor conducătorului ideal; De legibus (Despre legi) - tot un dialog politic pe tema legislaţiei şi a tipului ideal de constituţie; De natura deorum (Despre natura zeilor) - scriere pe tema existenţei şi esenţei divinităţii; De divinatione (Despre divinaţie) - abordând tema divinaţiei ca har şi artă a prezicerii viitorului; şi în sfârşit De fato (Despre destin) - o expunere asupra problemei destinului.
Cicero are şi o vastă corespondenţă (peste 800 de scrisori) scrisă între anii 68 şi 43 î.Hr., care este în acelaşi timp un dosar intim al scriitorului şi o adevărată frescă a vieţii Romei din vremea sa. Omul Cicero ni se descoperă aici cu o surprinzătoare sinceritate prin atitudinile politice şi civice, prin viaţa zilnică din for sau din familie.
Principalele opere
- (81ÎC) Pro Quinctious
- (80ÎC) Pro Sex. Roscio Amerino
- (77ÎC) Pro Q. Roscio Comoedo
- (70ÎC) Divinatio in Caecilium
- (70ÎC) In Verrem
- (69ÎC) Pro Tullio
- (69ÎC) Pro Fonteio
- (69ÎC) Pro Cæcina
- (66ÎC) Pro Lege Manilia or De Imperio Cn. Pompei
- (66ÎC) Pro Cluentio
- (63ÎC) De Lege Agraria contra Rullum
- (63ÎC) Pro Rabirio Perduellionis Reo
- (63ÎC) Pro Murena
- (63ÎC) In Catilinam I-IV
- (62ÎC) Pro Sulla
- (62ÎC) Pro Archia Poeta
- (59ÎC) Pro Flacco
- (57ÎC) Post Reditum in Senatu
- (57ÎC) De Haruspicum Responsis
- (57ÎC) Post Reditum in Quirites
- (57ÎC) De Domo Sua
- (57ÎC) De Haruspicum Responsis
- (56ÎC) Pro Sestio
- (56ÎC) In Vatinium
- (56ÎC) Pro Caelio
- (56ÎC) De Provinciis Consularibus
- (56ÎC) Pro Balbo
- (55ÎC) In Pisonem
- (54ÎC) Pro Plancio
- (54ÎC) Pro Rabirio Postumo
- (54ÎC) Pro Milone
- (44ÎC) Philippics
- De Inventione
- De Optimo Genere Oratorum
- Topica
- De Oratore
- De Fato
- Paradoxa Stoicorum
- De Partitione Oratoria
- Brutus, Orator
- De Re Publica
- De Consulatu Sua
- De Legibus
- De Finibus
- Tusculanæ
- Disputationes
- De Natura Deorum
- Academica
- Cato Maior de Senectute
- Laelius de Amicitia
- De Divinatione
- De Officiis
- Commentariolum Petitionis.
Bibliografie
- H.Mihăescu, Analogie şi anomalie: Cezar şi Cicero, Iaşi,s.n., 1940;
- H.Mihăescu, De la origini până la Cicero, Iaşi, Tipografia A.A.Terek, 1947;
- N.I.Barbu, Aspecte din viaţa romană în scrisorile lui Cicero, Bucureşti, Editura Academiei R.P.R., 1959;
- T.S.Zielinski,traducere B.Grecina şi A.Berar, Cicero în istoria culturii europene, Bucureşti, Tipografiile Romîniei Unite, s.d.