Cunoaşterea este proces spiritual fundamental a cărui esenţă constă în reflectarea în minte a ceea ce se află în afara minţii. Procesul de cunoaştere este o reproducere în spirit a ceea ce nu este el. În ipostaza cunoaşterii spiritul uman scindează Universul (lumea) în două părţi ce nu se pot substitui reciproc: subiect şi obiect. Tot ce nu aparţine subiectului este sau poate fi obiect al cunoaşterii. Spiritul nu se poate reflecta pe el însuşi în momentul reflectării deci nu se poate autocunoaşte în mod direct. Una din condiţiile definitorii ale cunoaşterii este neutralitatea faţă de obiect. Condiţia neutralităţii subiectului cunoscător faţă de obiect constă în primul rând în a nu interveni transformator în obiect decât dacă se asigură controlul perfect al schimbărilor pe care le efectuează. Scopul esenţial al cunoaşterii este reconstrucţia subiectivă, reflectorie, mentală cât mai fidelă a obiectului. Produsele procesului de cunoaştere sunt cunoştinţele.O altă trăsătură definitorie a cunoaşterii este că produsele sale sunt intersubiectiv schimbabile adică transmisibile şi inteligibile de la o minte la alta. Dacă produsul procesului de cunoaştere nu poate fi comunicat cel puţin unui spirit individual, unei conştiinţe a unui om atunci nu există cunoaştere constituită. Faptul de a fi conştient de procesul cognitiv este altă trăsătură esenţială a cunoaşterii. Conştientizarea procesului cognitiv constă în conducerea şi efectuarea deliberată a operaţiilor cognitive, a alegerii obiectului, a formării cunoştinţelor şi organizării lor. Cunoaşterea a apărut filogenetic în cadrul evoluţiei biologice şi psihice a speciei umane iniţial ca proces de reflectare fiziologică (inconştientă) a realului determinat de necesităţile vieţuirii în mediu natural. Apoi procesele reflectorii obiective au trecut în faza reflectării pshice care la rândul său a avut mai multe subfaze de evoluţie trecând de la procese cognitive orientate exclusiv asupra lumii exterioare la includerea în obiectul cogniţiei a propriei existenţe. Din momentul conştientizării procesului cognitiv a apărut cunoaşterea căci omul nu numai că ştia ceva despre lume dar ştia că ştie. Nivelul reflectoriu atins de om este o notă cardinală care îl distinge pe om de animal. Cunoaşterea este latură spirituală fundamentală construită pe infrastructura biologică şi structura psihică cognitivă moştenită din faza animalică de existenţă pe care le încorporează şi le depăşeşte calitativ fiind un nivel superior al mişcării existenţei.
Specii de cunoaştere
Bibliografie
- Pavel Apostol, 1978, Dictionar de filozofie, Editura politică, Bucureşti
- Ştefan Georgescu, Epistemologie, 1978, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
