Motivare

Motivarea este procesul dinamizării individului sub presiunea condițiilor, cauzelor și legilor externe și interne organismului său. Motivarea constă în transformarea necesităților exterioare corpului și ale celor interioare trupului în factori psihici de organizare și orientare a conduitei. Motivarea este procesul intern care face legătura dintre necesitățile obiective și actele conduitei individuale. Ea este un proces de traducere a necesităților în constructe subiective ce determină conduita individuală. Motivarea este imprimarea internă a necesităților în constructe determinate și determinante cuprinse în clasa motivației. În conexiunea motivării sunt implicate trei componente : factorii obiectivi, motivarea și produsele procesului motivațional, desemnate prin termenul motivație. Motivația sau sfera motivațională se fixează în mod relativ prin memorare în existența individuală. Motivarea este un proces bazal pentru că produce motivele, care sunt factorii interni ai conduitei. Motivarea este proces complex, necesar, deci vital și continuu. Acest proces se ajustează în funcție de factorii externi și interni organismului. Motivarea este o activitate directă desfășurată la intersecția dintre realitatea internă și externă organismului. Numai suprimarea determinării obiective poate face să se oprească procesul motivațional ceea ce ar fi consecința morții organismice sau a lumii din jur. Totodată motivarea se prelungește în elaborarea motivației secundare după ce motivația primară a individului s-a stabilizat. Motivarea este proces reglatoriu al individului în raporturile dinamice cu realitatea. Este o condiție necesară a existenței individuale. Funcția motivării este echilibrarea individului în condițiile dinamice ale vieții. Procesualitatea motivării se diferențiază de la animale la oameni. La animale motivarea nu dă constructe motivaționale conștientizate. La oameni motivarea produce atât motive neconștientizate cât și motive conștientizate. La animale motivarea dă motive primare, motive ce determină conduite dominant organismice. La specia umană motivația depășește stadiul organismic de determinare.

Bibliografie

Golu Mihai, 2002, Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, București

Tomoioagă R.,1969, Mic dicționar filosofic, Editura Politică, București

Sillamy Norbert, 2009, Dicționar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București