Norvegia

De la Metapedia

Norvegia (Regatul Norvegiei=Kongeriket Norge) este o ţară situată în nordul Europei în partea de nord-vest a Peninulei Scandinave, fiind denumită şi “ţara fiordurilor”. Este mărginită de Marea Norvegiei (V), Marea Nordului (S), Suedia (E), Finlanda şi Rusia (NE). Este organizată în 19 districte, are capitala la Oslo, iar principalele oraşe sunt: Bergen, Trondheim, Stavanger, Kristiansand, Drammen.

[modifică] Istorie

Steagul Norvegiei

În mileniul al II-lea î.Hr. peste populaţia băştinaşă care trăia pe teritoriul Norvegiei au venit triburi germanice din sudul peninsulei cu care s-au amestecat.

În anul 800 d.Hr. se pun bazele primei formaţiuni politice norvegiene la Vestfold, lângă Oslo. Unificarea temporară a ţării este făcută în timpul domniei regelui Harald Haarfager (872-930) numit cel cu păr frumos. Ca urmare a unor expediţii din anul 874 norvegieniicolonizează Islanda. Introducerea creştinismului în Norvegia se face în timpul domniei lui Olaf I Tryggveson (995-1000), care moare în bătălia navală pierdută de lângă insula Svolder când o parte a ţării este cucerită de danezi. Reunificarea statului norvegian este realizată de Olaf al II-lea cel Sfânt (1016-1028), însă în anul 1028 este cucerită de danezi iar Canut cel Mare se proclamă şi rege al Norvegiei. Între 1047 şi 1066 are loc domnia autoritară a lui Harald al III-lea Hardrade numit şi despotul care încearcă să cucerească Anglia, dar fără succes.

În urma răscoalei birkebeinerilor (1174-1184) numiţi “cei cu picioare de mesteacăn” ca aluzie la tipul încălţămintei purtate şi la care au participat pe lângă ţărani şi micii feudali, conducătorul acestei răscoale Sverre Sigurdson se încoronează ca rege. Domnia lui Sverre (1184-1202) a adus o slăbire a clerului şi aristrocraţiei norvegiene, generând o nouă nobilime de origine rurală. Regele Haakon (1217-1263) a consolidat autoritatea regală şi a cucerit Islanda.

Stema Norvegiei

În 1319 Magnus al III-lea Eriksson reuşeşte unirea Suediei şi Norvegiei, pentru ca în 1397 Margareta de Danemarca, fiica lui Valdemar al IV-lea realizează uniunea regatelor: danez, norvegian şi suedez. Suedia a rămas în această uniune până în anul 1523, iar Norvegia până în 1814. Regele Christian al II-lea (1513-1523) care a condus cele trei regate: Danemarca, Norvegia şi Suedia între 1520 şi 1523 a dus o politică de limitare a puterii marii nobilimi, bazându-se pe nobilimea mică şi pe orăşeni, cărora le-a acordat facilităţi cum este monopolul comerţului exterior (1520).

În 1537 daneza este impusă ca limbă oficială, iar administraţia autonomă norvegiană este desfiinţată. Între 1655 şi 1660 are loc primul război nordic. La 1 septembrie 1807 este creată comisia guvernamentală pentru Norvegia, care funcţionează până la 10 ianuarie 1810 când este desfiinţată. În urma tratatului de pace anglo-suedo-danez încheiat la Kiel, Danemarca a cedat Norvegia în favoarea Suediei. La 17 mai 1814 se organizează adunarea notabililor norvegieni la Eidsvold care nu recunoaşte prevederile tratatului de pace de la Kiel şi ia decizia de a proclama independenţa ţării. De asemenea se adoptă şi o constituţie. Suedia însă impune propria soluţie şi regele suedez Carol al XIII-lea devine şi rege al Norvegiei.

În 1821 sunt desfiinţate privilegiile şi titlurile nobiliare. La 1854 este construită prima cale ferată din Norvegia. Muncitorii tipografi creează la 1872 primul sindicat norvegian. Dreptul de vot universal pentru bărbaţi a fost introdus în anul 1898.

Independenţa totală faţă de Suedia este proclamată la 7 iunie 1905 iar în urma acordului de la 23 septembrie 1905 dintre Suedia şi Norvegia de la Karlstad, Suedia recunoaşte independenţa Norvegiei.

La 18 noiembrie 1905 Stortingul (denumire a Parlamentului norvegian), îl alege pe prinţul Carol al Danemarcei ca rege al Norvegiei sub numele de Haakon al VII-lea (1905-1957). Prin semnarea tratatului de la Paris din 9 februarie 1920 este instituită suveranitatea Norvegiei asupra arhipelagului Svalbard. La 4 martie 1921 devine membră a Ligii Naţiunilor. Germania invadează Norvegia la 9 aprilie 1940, iar în urma victoriei aliaţilor trupele germane capitulează la 7 mai 1945.

[modifică] Geografie

O parte din teritoriul norvegian se află dincolo de cercul polar. Este o ţară muntoasă ce are versantul vestic al Alpilor Scandinavi abrupt spre mare, formând fiorduri. Unele fiorduri ajung la 100-200 km lungime cum ar fi: Trondheims Fjord – 180 km, Hardanger Fjord – 183 km, Sogne Fjord – 204 km, etc. Are nenumărate insule mărunte, peste 150.000 şi numeroase lacuri. Suprafaţa teritoriului este împărţită astfel: teren arabil 2,5%, păşuni şi fâneţe 0,4%, păduri 25,7%, alte terenuri 71,4%. Clima ţarii este temperat oceanică, iar în partea de nord subpolară.