Popoare germanice

Popoarele germanice erau de origine indo-europeană şi trăiau într-un spaţiu cuprins între: Rin (Germania) şi Vistula (Polonia), şi de la Marea Nordului şi Marea Baltică până la Dunăre şi dincolo de Alpi.

Strămoşii popoarelor germanice s-au desprins aproximativ pe la mijlocul mileniului I î. Hr. dintr-o masă de neamuri din care mai făceau parte slavi, celţi sau finezi. Se îndeletniceau cu creşterea animalelor, în special cornute mari şi porci, şi erau extrem de pricepuţi în prelucrarea fierului. Deoarece practicau o agricultură în care sporirea producţiei se baza pe mărirea suprafeţelor cultivate, acest fapt putea pune în mişcare grupuri foarte mari de oameni pentru găsirea de noi suprafeţe cultivabile. De aceea se presupune că acest tip de agricultură a fost unul dintre factorii care a dus la punerea în mişcare a unor populaţii întregi care în momentul declanşării marilor migraţii au intrat în Imperiul roman cerând nu atât bani şi produse, cât pământuri de cultivat. Scrierea utilizată în spaţiul german era cea runică, dar era concretizată doar în inscripţii cu caracter religios, fiind destinată unei pături subţiri de iniţiaţi, iar pentru restul societăţii fiind ţinută secretă.

Pe plan religios, la nivel tribal se poate să fi avut o multitudine de divinităţi, însă treptat s-au unificat, având câţiva zei principali: Zeul Tyr, omonimul lui Marte, căruia ulterior i s-a suprapus Odin sau Wotan, având rolul de zeu suprem, stăpân al câmpului de bătălie. Donar, denumit mai târziu Thor, era caracterizat prin forţă fiind considerat stăpânul fulgerului. Freya este zeitatea comparată cu Venus şi avea calitatea de stăpână a dragostei, dar şi de zeiţă a căsătoriei, precum şi a morţii.

Triburile germanice se impart în trei mari uniuni tribale: de răsărit, de apus şi de nord. Cei mai importanţi dintre aceştia erau: francii şi alamanii pe Rin, saxonii şi anglii pe coasta Mării Baltice şi a Mării Nordului, burgunzii şi vandalii pe Oder, gepizii între Oder şi Vistula, goţii ajunşi în nordul Mării Negre, iar alanii şi suevii în sudul Peninsulei Scandinave.

Istoricul roman Tacit (54-120) descrie o aşezare germană în felul următor: “...casele nu sunt înşirate una lângă alta. Fiecare îşi lasă loc împrejurul casei, ca pază împotriva focului, sau poate pentru că nu se pricep la clădit. Ei nu întrebuinţează piatră sau cărămizi, se slujesc numai de lemn cioplit, fără să se îngrijească de frumuseţe... Unele părţi ale casei le lipesc cu un lut aşa de curat şi de lucios, parcă ar fi o zugrăveală cu dungi colorate“.

Începând cu secolele al III-lea şi al IV-lea, dar mai ales în secolul al V-lea triburile germanice pătrund şi se aşează în Imperiul Roman: alamanii şi francii în Galia, anglii şi saxonii în Britania, vizigoţii şi ostrogoţii în Dacia, Dalmaţia şi Panonnia, apoi în Italia, vandalii şi alanii în Spania şi nordul Africii.

Goţii au invadat Imperiul roman pe la jumătatea secolului al III-lea, ajungând până la Dunăre şi Marea Neagră. Ei aveau două ramuri: goţii de apus numiţi şi vizigoţi, şi goţii de răsărit denumiţi şi ostrogoţi. Forţaţi de venirea hunilor, goţii au părăsit locurile pe care se aflau până atunci. Ramura vizigoţilor s-au aşezat în Peninsula Balcanică având acceptul împăratului roman, însă mai târziu conduşi de Alaric au invadat Italia şi au jefuit Roma în anul 410. De aici au plecat în Galia unde au întemeiat regatul vizigot, întinzându-şi stăpânirea şi în Spania. Ostrogoţii au avut şi ei un traseu oarecum similar, trecând în Peninsula Balcanică, de unde au plecat în Italia.

Vandalii se aflau deja în Spania la venirea vizigoţilor, şi au fost forţaţi să plece de aici. Astfel ei au trecut în nordul Africii, unde au întemeiat regatul vandal, chiar pe teritoriul unde fusese în trecut Cartagina. De aici, vandalii au invadat şi jefuit groaznic Roma, distrugând numeroase opere de artă. Din cauza întemeierii regatului vandal, Imperiul roman a pierdut dominaţia în Marea Mediterană, şi chiar aveau probleme cu aprovizionarea. Până la urmă ei sunt cuceriţi de bizantini în anul 534.

Francii în secolul al V-lea au ocupat Galia de nord, unde au înfiinţat un stat durabil, şi şi-au menţinut continuitatea.

Anglo-saxonii încep cucerirea Britaniei din secolul al V-lea, avantajaţi şi de faptul că legiunile romane se retrăseseră. După ce i-au cucerit pe britani, a început un proces de formare al statelor feudale anglo-saxone, care în timp, prin unificare au format pe la începutul secolului al IX-lea un singur regat, care ulterior s-a numit Anglia.

Normanzii, adică oamenii din nord, numiţi şi vikingi, erau împărţiţi în trei ramuri: norvegienii, suedezii, danezii. În afară de vânătoare, creşterea vitelor şi pescuit, ei erau foarte buni navigatori. Pe la sfârşitul secolului al VIII-lea au ajuns pe coastele Angliei, iar spre răsărit au ajuns până în Marea Baltică şi Rusia.

Dacă în zonele cu populaţie puternic romanizată aceste triburi germanice au fost asimilate, acolo unde au găsit o populaţie slab romanizată cum au fost triburile celtice din Britania, ei au fost cei care i-au asimilat pe cei întâlniţi acolo.

Bibliografie

• Ecaterina Lung, Gheorghe Zbucea, “Istorie medie universală, Europa medievală (sec. V –XV)”
• Lucia Georgian, Vasilica Neagu, Nuţu Constantin, “Istoria evului mediu”
• "Probleme fundamentale ale istoriei lumii antice şi medievale"

Legături externe

Germanii