Proprietăţi ale senzaţiilor

Senzaţiile au proprietăţi principale regăsibile în toate tipurile de senzaţii şi proprietăţi particulare, specifice unor tipuri de senzaţii. Proprietăţile principale, generale sunt calitatea ( în sens psihologic), intensitatea, durata şi tonul afectiv.

Calitatea senzaţiei

Calitatea senzaţiei este capacitatea senzaţiei de a reflecta natura stimulului. Calitatea senzaţiei este dată de compoziţia sa şi de elementele dominante care o compun. De exemplu mirosul unui parfum este dat de mirosurile generate de substanţele ce intră în compoziţia parfumului şi de modul, proporţia combinării lor.

Calitatea senzaţiei este importantă pentru identificarea obiectelor în vederea ghidării comportamentului.

• Factorii calităţii senzaţiei

Mecanismele ce determină calitatea senzaţiei sunt selectivitatea receptorilor, energia specifică a organului de simţ şi energia specifică centrală.

Selectivitatea receptorilor

Selectivitatea receptorilor este rezultatul diferenţierii receptorilor în raport cu diversele feluri de stimuli. Această diferenţiere s-a produs datorită localizării diferite a receptorilor, caracteristicilor biofizice şi biochimice ale receptorilor precum datorită modului de funcţionare a fiecăruia.

Energia specifică a organelor de simţ

Energia specifică a organului de simţ este energia pe care o are şi o transmite organul de simţ creierului. ( Johannes Muller, 1801-1858). Conform teoriei fibrelor specifice a lui Hermann von Helmholtz energia specifică a fibrelor nervoase dă calitatea senzaţiei. T. Morgan (1941) susţine că fiecare fibră nervoasă auditivă este activată maximal de o anumită frecvenţă a sunetululi fizic după cum fibra nervoasă optică are o anumită curbă după care face vizibil stimulul.

Autori ca Ewald Hering (1834-1918) au susţinut că numai particularităţile stimulilor se transmit receptorilor şi fibrelor nervoase fără legătură cu proprietăţile receptorilor şi fibrelor.( Teoria fibrelor nespecifice).

Calitatea experienţei senzoriale depinde şi de combinaţiilereceptorilor şi fibrelor specifice.

Energia specifică centrală

Există cîteva argumente pentru susţinerea existenţei şi rolului acestei forme de energie. Segmentele finale ale organelor de simţ sunt riguros localizate. Perturbarea activităţii cortexului determină tulburări ale vederii. S-u constatat diferenţe chimice în transmisia sinaptică corticală.

Intensitatea senzaţiei

Există mai mulţi factori care determină intensitatea senzaţiei cum ar fi caracteristicile stimulului, intensitatea stimulului, durata stimulării, modul de aplicare a stimulului, particularităţile antomofiziologice ale organului de simţ şi procesului senzorial, condiţiile recepţiei, excitabilitatea sistemului nervos sau dominanţa necesităţilor biologice.

Durata senzaţiei

Senzaţia durează în cele mai multe cazuri atăt cât acţionează stimulul asupra receptorului şi depinde de intensitatea stimulului senzaţia variind sau dispărând ca urmare a adaptării. De asemenea senzaţia poate să persiste după acţiunea stimulului.Persitenţa imaginii senzoriale se poate manifesta ca imagine consecutivă pozitivă, cînd corespunde imaginii senzoriale originare şi ca imagine consecutivă negativă cînd imaginea senzorială este complementară şi opusă imaginii originare.

Tonul afectiv al senzaţiei

Tonul afectiv al senzaţiei este proprietatea ei de a produce stări afective. Există o legătură între calitatea trăirii afective a senzaţiei şi nevoile organismului. Sunt evitate obiectele ce produc senzaţie cu trăire negativă şi sunt menţinute obiectele ce produc senzaţii cu o coloratură afectivă plăcută deoarece sunt legate de satisfacerea trebuinţelor. Depăşirea unei limite, suprasaturarea rspectiv subsaturarea senzorială dă efecte afective negative. Polaritatea trăiri unei senzaţii este generală dar senzaţiile algice sunt unipolare afectiv avănd în toate cazurile efecte neplăcute.

Bibliografie

Morgan Clifford T., 1949, Psychologie physiologique, P.U.F., Paris