Psihoterapie

Psihoterapia este tratarea unor afecţiuni corporale sau sufleteşti prin mijloace psihice. Psihoterapia este tratare psihologică sistematică ce se bazează pe influenţarea bonavului prin metode, tehnici proceduri şi instrumente de natură psihică având ca obiectiv iniţial ameliorarea stării pacientului şi scopul final vindecarea lui. În tratarea psihologică a afecţiunilor se folosesc cunoştinţe, priceperi şi deprinderi din psihologia normalităţii individuale şi colective, din psihopatologia individului şi colectivităţii, din sociologie, culturologie şi din medicină. Psihoterapeuţii de bazează pe concepţii şi teorii din domeniile susmenţionate deoarece în psihoterapie sunt presupuşi ca factori patogeni condiţii cauze şi legi biotice, psihice, sociale şi culturale. Psihoterapia este specie a acţiunii umane fiind o aplicaţie a psihologiei cu sprijinul medicinei şi a pedagogiei. Obiectul acţiunii psihoterapeutice este individul sau grupul de indivizi. Forma acţiunii psihoterapeutice se concretizează în condiţionarea, cauzarea şi întreţinerea unei anumite configuraţii psihologice a individului sau a grupului considerate ca necesare normalizării stării somatice şi psihice. În perspectivă largă tratarea cu mijloace psihologice a bolilor are ca scop schimbarea pozitivă a stării şi funcţionării biotice, psihice, sociale şi spirituale a individului sau grupului. În practica psihoterapeutică rezultatul aşteptat nu este întotdeauna identic cu rezultatul realizat. În majoritatea cazurilor de până acum rezultatele au fost amelioraţii ale tulburărilor de sănătate şi nu sănătatea însăşi. De aceea psihoterapia este practicată pentru ajutarea tratării unor boli în sistem cu alte mijloace de tratare. Specificul acţiunii psihoterapeutice este influenţarea pozitivă a stării patologice prin modificarea factorilor psihici ai bolii. Obiectul aplicării psihoterapiei este sufletul individului sau grupului afectat. Psihoterapeutul porneşte de la ipoteza că unele tulburări ale sănătăţii sunt determinate de o funcţionare rea a unor procese, activităţi sau trăsături psihice sau chiar a individului sau grupului în înregimea lor. Psihoterapeutul se bizuie pe efectul stării sufleteşti create de el asupra stării generale de sănătate individuală sau a grupului. Dacă starea psihică creată prin influenţare psihoterapeutică ameliorează sănătatea atunci tratamentul psihoterapeutic îşi atinge obiectivul. În activitatea psihoterapeutică are loc un proces de comunicare complexă şi specială între agentul şi pacientul acţiunii de tratare. În acest proces de comunicare psihoterapeutul cunoaşte starea pacientului şi îşi reglează adecvat operaţiile pe care le efectuează iar pacientul primeşte prin transfer conţinuturi şi structuri operaţionale adecvate unei bune funcţionări psihice. Alături de comunicare şi prin intermediul acesteia agentul acţiunii psihoterapeutice acţionează şi prin mijloace obiective organizând viaţa pacientului astfel încât să faciliteze ameliorarea treptată a stării şi funcţionării psihice a acestuia.

Bibliografie

Gorgos Constantin, 1985, Vademecum în psihiatrie, Editura medicală, Bucureşti