Acţiune

Acţiunea este proces fundamental al spiritului constând în ieşirea din sine a unui conţinut propriu şi obiectivarea lui într-un obiect cognoscibil. Este procesul de realizare în exteriorul spiritului a ceea ce este înăuntrul său. Acţiunea presupune prefigurarea unei stări a unui obiect existent sau crearea mentală unui obiect care nu a mai existat. Acţiunea însemnă trecere de la potenţă la act ( de la posibil la real), de la ceea ce este doar gândit sau imaginat, la infiinţare. A acţiona înseamnă a ieşi din minte şi a interveni transfomator în afara minţii proprii astfel încât un obiect supus transformării să treacă dintr-o stare iniţială într-o stare finală ce reproduce constructul de la care spiritul a pornit. Elementul definitoriu pentru acţiune este transformarea realului de către spirit. În acţiune omul care transformă se numeşte agent, starea posbilă a lumii prefigurată se numeşte scop iar obiectul supus transformării se numeşte pacient. Acţiunea este calitatea distinctivă a omului faţă de celelalte regnuri deoarece transformarea realului de către om se face în mod deliberat, în cunoştinţă de condiţii, cauze şi legi, putându-se contrapune necesităţii obiective sau acţionând în consens cu necesitatea. Omul face şi ştie că face. Activismul mineral, vegetal sau animal deşi are grade diferite de libertate este un activism strâns determinat de factorii naturali pe care nu îi poate depăşi. Fiinţele din celelalte regnuri deşi transformă realul nu ştiu că îl transformă.

Compoziţia acţiunii

Acţiunea are următoarele elemente: agent, act, pacient şi produs.

Agentul este elementul acţiunii care execută actul asupra pacientului trasformându-l în produs.

Actul este schimbarea pe care o execută agentul pentru a transforma obiectul acţiunii (pacientul) în produs.

Pacientul este obiectul ce suportă schimbarea executată de agent.

Produsul este pacientul (obiectul acţiunii) trecut sub influenţa agentului din stare iniţială în stare nouă.

Structura acţiunii

Între agent şi act există relaţia de trecere de la posibilitate la realitate în sensul că posibilul devine real printr-o miscare a agentului.

Între act şi pacient există o relaţie de dominare a actului asupra pacientului şi de adaptare a actului la pacient.

Între pacient şi produs există o relaţie de condiţionare a compoziţiei, structurii şi funcţiei produsului de natura pacientului.

Funcţiile acţiunii

Funcţia principală a acţiunii este schimbarea obiectului. Dacă această funcţie nu este îndeplinită efortul agentului este zadarnic şi acţiunea practic nu este realizată. A doua funcţie a acţiunii este de schimbare direcţionată a obiectului. Obiectul trebuie să se schimbe pe direcţia de acţiune a agentului fie în sens negativ fie în sens pozitiv. A treia funcţie este funcţia sensului pozitiv al efectului în raport cu agentul.Dacă obiectul nu este schimbat într-un sens necesar agentului acţiunea râmâne înstrăinată de autorul ei deoarece nu serveşte autorului. A patra funcţie a acţiunii este maximizarea transformării pozitive obiectului. Acţiunea trebuie să aducă la starea de acord perfect a obiectului acţiunii cu necesitatea autorului.

Titlul legăturii== Clasificarea acţiunilor ==

A. După fundamentul eficienţei în raport cu scopul acţiunea poate fi:

Acţiune eficientă

Are două subclase:

Acţiune deplin eficientă

Acţiune parţial eficientă

Acţiune neeficientă

Are trei subclase:

Acţiune indiferentă

Acţiune parţial antieficientă

Acţiune total antieficientă

B. După criteriul efectului asupra scopului clasele de acţiuni se grupează astfel:

Acţiune nedăunătoare: acţiunea deplin eficientă, acţiunea parţial eficientă, acţiunea indiferentă;

Acţiune dăunătoare: acţiunea parţial antieficientă şi acţiunea total antieficientă.

C. După natura agentului acţiunii se distinge:

1. Acţiune neumană

2. Acţiune umană

Are două subclase după numărul agenţilor:

Acţiune individuală

Acţiune socială (colectivă)

Bibliografie

• Tudosescu Ion, (1976), Filozofie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti