Deficienţa de intelect

Deficienţa de intelect (mintală) este un complex de manifestări eterogene sub aspectul cauzelor, gradelor sau a complicaţiilor ce au ca trăsătură comuna incapacitatea de a desfăşura activităţi ce implică operaţii ale gândirii la nivelul realizării lor de către indivizii de aceeaşi vârsta, pentru că funcţiile psihice (în special cognitive) se dezvoltă într-un ritm încetinit şi ramân la un nivel scăzut faţă de nivelul indivizilor normali de aceeasi vârsta.

René Zazzo a scris că ,,debilitatea mintală este prima zonă a insificienţei mintale-insuficienţă relativă la exigenţele societăţii, exigenţe variabile de la o societate la alta, de la o vârstă la alta, - insuficienţă a cărei factori determinanţi sunt biologici ( normali sau patologici) şi au efect ireversibil-în stadiul actual al cunoştinţelor" (R. Zazzo, 1979, p.33).

Cauzele deficienţelor mintale, în funcţie de momentul acţiunii lor sunt: a) genetice; b) în perioada prenatală; c) la naştere; d) postnatală; a) genetice.

Trăsăturile specifice ale deficienţilor de intelect sunt: rigiditate psihică, vâscozitatea genetică, heterocronie, fragilitatea persoanei, fragilitatea conduitei verbale şi labilitatea conduitei verbale.

Bibliografie

• Verza Florin Emil, 2002, ,,Introducere în psihopedagogia specială şi în asistenţa socială" Editura Fundaţiei Humanitas, Bucureşti
• Zazzo René, 1979, ,,Debilităţile mintale", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti