Dio Cassius

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Dio Cassius (n. cca. 150 – d. 235) a fost un istoric şi politician roman născut în Niceea, provincia Bitinia. Bunicul din partea mamei a fost filosoful stoic Dion Chrysostomus[1].

Tatăl său a fost guvernatorul Dalmaţiei şi Cilicei pe nume Cassius Apronianus. După moartea tatălui său a plecat la Roma (în anul 180) unde a devenit membru al Senatului.[2]. Pe lângă faptul că a fost senator, a îndeplinit funcţiile de consul de două ori, proconsul în Africa şi de guvernator în Panonia Superioară.

Era cetătean roman, dar de origine era grec, de aceea şi scrierile sale le-a redactat în limba greacă. Cea mai important lucrare a sa este Istoria Romană în 80 de cărti păstrată parţial până în prezent. Lucrarea descrie istoria Romei începând cu venirea lui Enea în Peninsula Italică şi fondarea Romei, şi merge până la anul 229 d.Hr.

Cărţile se prezintă astfel: cele complete sunt de la 39 şi până la 54 şi descriu perioada 65-12 î.Hr., precum şi cele de la 56 şi până la 60. Restul de cărţi sunt incomplete: din primele 38 de cărţi s-au păstrat fragmente; din cartea 55 lipseşte o porţiune mare, iar din ultimele cărţi de la 61 şi până la 80, au rămas doar fragmente şi traduceri succinte ale călugărului Ion Xifilin din secolul al XI-lea .

Note

  1. Enciclopedia Microsoft Encarta, 2006
  2. Encyclopædia Britannica, 2007

ru:Дион Кассий