Emil Isac

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Emil Isac (n. 17 mai 1886, Cluj - d. 25 martie 1954, Cluj) a fost un poet român.

Biografie

Emil Isac a fost fiul avocatului Aurel Isac (1845–1932) şi al soţiei sale, profesoara de desen, Eliza născută Roşescu (1854–1922).

A studiat la Liceul Piariştilor din Cluj şi Liceul Grăniceresc din Năsăud. A urmat cursurile de la Facultatea de Drept şi Facultatea de Ştiinţe Sociale de la Cluj. A locuit în mare parte din viaţa sa, în oraşul Cluj (mai exact începând cu 1895). A debutat în 1903 cu poezia La umbra plopilor în data de 25 noiembrie, în revista „Familia” apoi a colaborat la „Viaţa nouă”, „Noua revistă română”, „România muncitoare”, „Cuvântul liber”, „Viaţa românească”, etc. Printre poeziile sale cele mai cunoscute se numără Mama, Ochii tăi albaştri şi Pe lângă apa care trece.

Deja de pe vremea studiului la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Cluj, Emil Isac a făcut cunoştinţă cu ideile progresiste şi umanitariste şi s-a ataşat cauzei clasei muncitoare.

După moartea sa, în 1954 a fost construit un muzeu în casa sa din oraş, Muzeul „Emil Isac”, format din trei mari camere, dedicate vieţii poetului, tatălui său şi lucrărilor sale.

Opere

  • Poezii, impresii şi senzaţii moderne, 1908
  • Ardealule, Ardealule bătrân, 1916
  • Poeme în proză, 1923
  • Cartea unui om, 1925
  • Poezii, 1936
  • Opere, 1946
  • Poezii alese, Biblioteca pentru toti, E.S.P.L.A., 1954
  • Poezii alese, 1956
  • Scrieri alese, 1960
  • Versuri, Editura Tineretului, 1964
  • Poezii, Editura Minerva, 1975
  • Emil Isac, 110 poezii, Editura Dacia, 1981

Bibliografie

  • Dicţionar enciclopedic român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964
  • Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999 ISBN 973-27-06967
  • Ion Brad, Emil Isac, un tribun al ideilor noi, Cluj, Dacia, 1972
  • Ion Brad, Emil Isac, Uj eszmek szoszoloja, Dacia konyvkiado, Kolozsvar, 1975

Legături externe