Filozofia acţiunii

Filozofia acţiunii (practicii) în cercetarea filosofică contemporană a căpătat denumirea de praxiologie, care ca ştiinţă independentă s-a constituit relativ târziu. Toţi marii gânditori din istoria filosofiei care au meditat asupra statutului şi destinului omului au fost atraşi de ideea de practică.

Izvoarele praxiologiei pot fi şi trebuie căutate încă din perioada antică. La conturarea problematicii moderne a filosofiei acţiunii o contribuţie importantă au avut-o reprezentanţii germani Immanuel Kant şi Georg Wilhelm Friedrich Hegel.

În filosofia contemporană conceptul de acţiune are un rol important în mai multe curente de gândire precum pragmatismul, instrumentalismul, operaţionalismul şi marxismul. Trebuie remarcat faptul că la constituirea praxiologiei ca ştiinţă contemporană contribuţiile vin din două direcţii principale: respectiv din direcţia sociologiei şi epistemologiei.

Din domeniul sociologiei contribuţii au adus sociologi ca Emile Durkheim, Wilfredo Pareto, Max Weber. Contribuţiile acestora au fost preluate şi sistematizate de Talcott Parsons socotit drept ctitor al teoriei sociologice-generale asupra acţiunii umane. Din perspectiva epistemologică contribuţia fundamentală o aduce Tadeusz Kotarbinski.

Praxiologia au teoria acţiunii umane eficiente reprezintă una din disciplinele filosofice contemporane cele mai apropiate de problemele concrete ale vieţii sociale. Cercetările praxiologice depăşesc însă preocupările şi competenţa strictă a demersului filosofic. Ele interesează în mod deosebit şi pe planul ştiinţelor particulare chemate astăzi să aspire tot mai mult spre aplicabilitate.