Friedrich Nietzsche

Friedrich Wilhelm Nietzsche (n. 15 octombrie 1844, Röcken - d. 25 august 1900, Weimar) este unul din cei mai importanţi filozofi germani din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care a exercitat o influenţă considerabilă, adesea controversată, asupra gândirii filozofice a generaţiilor ce i-au urmat.

Biografie

S-a născut într-o familie protestantă, tatăl său fiind pastor. Încă din tinereţe, este confruntat cu problema credinţei în Dumnezeu şi înclină mai degrabă spre ateism, fapt ce se va reflecta mai târziu în gândirea sa filozofică. Studiază filozofia la Universitatea din Leipzig. Lectura cărţii lui Arthur Schopenhauer, Welt als Wille und Vorstellung ("Lumea ca voinţă şi reprezentare"), va constitui premisa ideatică a vocaţiei sale filozofice. În 1869, în vârstă de numai 25 de ani, este numit profesor la Universitatea din Basel şi primeşte cetăţenia elveţiană. Studiază filozofia antică greacă, în special pe reprezentanţii perioadei presocratice, Heraclit şi Empedocle. Din motive de sănătate, abandonează învăţământul universitar şi, începând din anul 1879, peregrinează între Veneţia, Torino, Nisa şi Engadin, în căutarea unei clime prielnice. În 1882 o cunoaşte pe Lou von Salomé, pe care o cere în căsătorie, fiind însă refuzat. În acelaşi an, în timp ce se găsea la Nisa, începe să scrie lucrarea sa capitală, Also sprach Zarathustra ("Aşa grăit-a Zarathustra"), care va apărea în 1885. În 1888 se mută la Torino, unde va desăvârşi operele Götzen-Dämmerung ("Amurgul idolilor") şi Ecce Homo. În ziua de 3 ianuarie 1889, în piaţa Carlo Alberto din Torino, asistând la biciurirea sălbatică şi agonia unui cal în plină stradă, are prima criză de nebunie, în cursul căreia are manifestări delirante, considerându-se Dionysos sau Iisus. Este îngrijit până la sfârşitul vieţii de sora sa, Elisabeth Foerster.

Opera filozofică

Filozofia lui Nietzsche porneşte de la reevaluarea filozofiei şi artei Greciei din perioada istorică cea mai veche, în defavoarea clasicismului, văzut ca afirmare a viziunii raţionale şi, în consecinţă, decadent. În special tragedia greacă a fost interpretată ca o expresie a impulsului vital sau ca "moment dionisiac". Nietzsche critică valorile fundamentale ale societăţii, ajungând la negarea oricărui principiu ce ţine de cenzura transcendenta şi la afirmarea liberului arbitru ca destin imanent al omului.Conceptul de "voinţă de putere" joacă un rol central în gândirea lui Nietzsche, în măsura în care acesta este pentru el - în sens metafizic - un instrument pentru înţelegerea lumii: "esenţa cea mai intimă a existenţei este voinţa de putere". Proiectul lui de reevaluare a conceptelor tradiţionale ale metafizicii va antrena abolirea valorilor idealiste, în special ale creştinismului. Voinţa de putere este analizată ca relaţie internă a unui conflict, ca structură intimă a devenirii, ca pathos fundamental, şi nu numai ca dezvoltare a unei forţe. Această concepţie permite depăşirea omului, nu eliminarea lui, ci abandonarea vechilor idoli şi a speranţei într-o lume de dincolo, acceptarea vieţii în ceea ce comportă ea ca aspiraţie spre putere. Astfel, contrar falselor interpretări ale filozofiei sale, supraomul nietzschenian nu este un om atotputernic fizic şi intelectual, ci reprezintă o tendinţă în evoluţie, aşteptată şi dorită de om: "Am venit să vă vestesc Supraomul. Omul este ceva ce trebuie depăşit" (Aşa grăit-a Zarathustra). Omul este aşadar o punte între maimuţa antropoidă şi supraom, un element tranzitoriu în evoluţie (cf. parabola acrobatului din Zarathustra). Pornind de la premisa voinţei de putere, Nietzsche dezvoltă o psihologie abisală, care pune pe prim plan lupta sau asocierea instinctelor, a impulsurilor şi afectelor, conştiinţa nefiind decât perceperea tardivă a efectelor acestui joc al forţelor subconştiente. Nietzsche face distincţie între morala celor slabi şi cea a celor puternici. Asffel, în concepţia lui, mila, altruismul, toate valorile umanitare sunt de fapt valori prin care omul se neagă pe el însuşi pentru a-şi da aparenţa unei frumuseţi morale şi a se convinge de propria-i superioritate.

Nietzsche a dorit să restructureze societatea criticând aspectele culturii moderne, ale filozofiei oficiale universitare, negând ideile de civilizaţie şi acelea ale democraţiei. Pentru el, doar arta este singurul factor care justifică viaţa. În Die Geburt der Tragödie ("Naşterea tragediei"), opune şi asociază figurile dionisiace şi cele apollinice, ambele născute din beţia simţurilor. Prima este o beţie a descărcării de energie, a doua o beţie pur vizuală. În consecinţă, Nietzsche adaugă o a treia formă: forţa voluntară care se manifestă în arhitectură.Nietzsche este cel care a spus ca Dumnezeu e mort. Idee care a primit două interpretări majore: prima susţine faptul ca Nietzsche vorbeşte despre moartea Dumnezeului creştinilor, iar a doua interpretare vorbeşte despre moartea Dumnezeului filosofilor (el prevăzuse agonia metafizicii odată cu manifestarea spiritului raţional socratic care a distrus principiile omului dionisiac ce urmărea extazul prin beţie, concupiscenţa şi alte forme de manifestări extatice obţinute prin exacerbarea simţurilor). Nietzsche este considerat un filosof vitalist. El propovăduieşte toate virtuţile omului sănătos, ale omului plin de vigoare, ale omului stăpân pe instinctele sale, ale omului care ştie să susţină pe umerii săi libertatea. Ca o ironie a celor susţinute, Nietzsche a fost toată viaţa sa un om bolnav. Motivul principal pentru care el renunţă la cariera universitară este boala sa care se înrăutăţise.Se spune ca precursorul lui Nietzsche ar fi fost Schopenhauer, care prin lucrarea Lumea ca voinţă şi reprezentare îl determină pe Nietzsche să "îndrepte" conceptul de voinţă, alăturându-l puterii care devine esenţială în afirmarea individului. După o interpretare a lui Constantin Noica. Heidegger ar duce conceptul mai departe vorbind despre voinţa ca voinţă.

Opera filozofică (selectiv)

• Fatum und Geschichte, 1862 ("Destin şi istorie")
• Willensfreiheit und Fatum, 1862 ("Libertatea voinţei şi destinul")
• Homer und die klassische Philologie, 1868 ("Homer şi filologia clasică")
• Die Geburt der Tragödie, 1872 ("Naşterea tragediei")
• Unzeitgemässe Betrachtungen, 1976 ("Consideraţii inactuale")
• Morgenröte, 1881 ("Aurora")`
• Die fröhliche Wissenschaft, 1882 ("Ştiinţa veselă")
• Also sprach Zarathustra, 1885 ("Aşa grăit-a Zarathustra")
• Jenseits von Gut und Böse, 1886 ("Dincolo de bine şi rău")
• Zur Genealogie der Moral, 1887 ("Genealogia moralei")
• Götzen-Dämmerung, 1888 ("Amurgul idolilor")
• Der Antichrist, 1888 ("Anticristul")
• Ecce Homo, 1888
• Voinţa de putere (1906, postum)

Traduceri în limba română

• A doua consideraţie inoportună. Despre folosul şi neajunsurile istoriei pentru viaţă, traducere de Amelia Pavel, Bucureşti, Editura Ararat, 1994
• Aforisme. Scrisori, traducere de Amelia Pavel, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992 (reed. 2001, 2007)
• Amurgul idolilor, traducere de Vasile Frăteanu şi Camelia Tudor, note de Vasile Frăteanu, Cluj, Editura Eta, 1993
• Amurgul idolilor sau Cum se filozofează cu ciocanul, traducere de Dinu Grama, Bucureşti, Editura Antet, 1993 (reed. 2003)
• Amurgul idolilor sau Cum se filozofează cu ciocanul, traducere de Alexandru Al. Şahighian, Bucureşti, Editura Humanitas, 2001 (reed. 2005, 2007)
• Antichristul, traducere de George B. Rareş, Cluj, Editura Eta, 1991
• Antichristul, traducere, note şi postfaţă de Vasile Muscă, Cluj, Biblioteca „Apostrof”, 1996 (reed. 1998, 2003)
• Aşa grăit-a Zarathustra. O carte pentru toţi şi pentru nimeni, versiune românească de Victoria Ana Tăuşan, Bucureşti, Editura Edinter, 1991
• Aşa grăit-a Zarathustra. O carte pentru toţi şi nici unul, traducere de Ştefan Aug. Doinaş, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994 (reed. 1997, 2000)
• Aşa grăit-a Zarathustra, traducere de George Emil Bottez, Bucureşti, Editura Antet, 2009
• Călătorul şi umbra sa. Omenesc, prea omenesc, traducere de Otilia-Ioana Petre, Bucureşti, Editura Antet, 1996
• Cazul Wagner, traducere de Alexandru Leahu, Bucureşti, Editura Muzicală, 1983 (ediţie revăzută, Editura Humanitas, 2004, 2008)
• Despre genealogia moralei. O scriere polemică adaugată recentei „Dincolo de bine şi de rău” spre împlinire şi înţelegere, traducere de Janina Ianoşi şi Horia Stanca, postfaţă de Ion Ianoşi, Cluj, Editura Echinox, 1993
• Dincolo de bine şi de rău. Preludiu la o filozofie a viitorului, traducere de Francisc Grünberg, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992 (ediţie revăzută, 2006)
• Dincolo de bine şi de rău, traducere de Francisc Grünberg, Bucureşti, Editura Universitas, 1998
• Dincolo de bine şi de rău. Preludiu la o filosofie a viitorului, traducere de Victor Scoradeţ, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, 2004
• Ecce homo, traducere de Mircea Ivănescu, Cluj, Editura Dacia, 1994 (reed. 1999)
• Ecce homo: cum devii ceea ce eşti, traducere de Liana Micescu, Bucureşti, Editura Centaurus, 1991
• Genealogia moralei: o scriere polemică, traducere din germană de Liana Micescu, traducerea textelor din latină şi greacă Traian Costa, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Humanitas, 2006
• Naşterea filosofiei în epoca tragediei greceşti, traducere de Mircea Ivănescu, Cluj, Editura Dacia, 1992 (reed. 1998, 2002)
• Noi, filologii, traducere, studiu introductiv şi note de Vasile Muscă, Cluj, Editura Dacia, 1994
• Opere complete. Ediţie critică ştiinţifică în 15 volume de Giorgio Colli şi Mazzino Montinari, traducere de Simion Dănilă, vol. I-VI, Timişoara, Editura Hestia, 1998-2005
  • (Vol. I, Poezia, 1998. Vol. II, Naşterea tragediei. Consideraţii inactuale I-IV. Scrieri postume, 1998. Vol. III, Omenesc, prea omenesc, 1999. Vol. IV, Aurora. Idile din Messina. Ştiinţa veselă, 2001. Vol. V, Aşa grăit-a Zarathustra, 2004. Vol. VI, Dincolo de bine şi de rău, 2005)
• Poezii, traducere de Simion Dănilă, Bucureşti, Editura Univers, 1980
• Ştiinţa voioasă. Genealogia moralei. Amurgul idolilor, traducere de Liana Micescu şi Alexandru Al. Şahighian, traducerea versurilor de Simion Dănilă, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994
• Ştiinţa voioasă („la gaya scienza”), traducere de Liana Micescu, traducerea versurilor de Simion Dănilă, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Humanitas, 2006
• Voinţa de putere: încercare de transmutare a tuturor valorilor (fragmente postume), traducere de Claudiu Baciu, Oradea, Editura Aion, 1999

Bibliografie critică în limba română

• Constantin I. Gulian, Nietzsche, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1994
• Constantin Rădulescu-Motru, F. W. Nietzsche: viaţa şi filosofia sa, ediţie îngrijită şi postfaţă de Marta Petreu, Cluj, Biblioteca „Apostrof”, 1997
• Ernst Bertram, Nietzsche. Încercare de mitologie, traducere de Ion Nastasia şi Maria Nastasia, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998
• Lucia Gorgoi, Friedrich Nietzsche şi cultura română interbelică, Cluj, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000
• Alexandru Boboc, Nietzsche: între elenism şi modernitate sau dincolo de actual şi inactual, Cluj, Editura Grinta, 2003
• Alexandru Ştefănescu, Nietzsche şi „moartea lui Dumnezeu”, Bucureşti, Editura Paideia, 2004
• Martin Heidegger, Metafizica lui Nietzsche, traducere din germană de Ionel Zamfir şi Cătălin Cioabă, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005
• Gilles Deleuze, Nietzsche şi filosofia, traducere de Bogdan Ghiu, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, 2005
• George Bondor, Dansul măştilor: Nietzsche şi filozofia interpretării, Bucureşti, Editura Humanitas, 2008