Kuomintang

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Kuomintang este numele unui partid politic naţionalist din China.

Kuomintangul s-a aflat în opoziţie faţă de Partidul Comunist Chinez, cît şi faţă de Japonia, care emitea pretenţii de stăpînire a Chinei.

În urma războiului civil chinez care a urmat celui de-al 2-lea război mondial, Kuomintangul a fost înfrînt de comunişti. Liderii partidului şi o parte dintre susţinători au emigrat în insula Taivan, unde au proclamat Republica Chineză.

Kuomintangul a dominat timp de mai multe decenii viaţa politică din Taivan. Dominaţia Kuomintangului a însemnat dezvoltare economică, dar lipsă a libertăţilor democratice. Republica Chineză proclamată în Taivan se pretindea că reprezintă întreaga naţiune chineză. De aceea iniţial Kuomintangul n-a acceptat alegeri libere în insulă, aşteptîndu-se momentul căderii comunismului în China.

Pe plan cultural, Kuomintangul a favorizat folosirea limbii chineze literare bazată pe dialectul mandarin ca unică limbă oficială şi de învăţămînt în Taivan, adepţii folosirii dialectului local taivanez fiind supuşi la represiuni politice.

La sfîrşitul anilor '80 Kuomintangul şi-a revizuit poziţia acceptînd alegeri libere, preşedinte al Republicii Chineze fiind ales un reprezentant al opoziţiei, favorabil independenţei Taivanului. Totuşi, Kuomintangul păstrează o puternică influenţă asupra vieţii politice din Taivan, izbutind să cîştige alegerile de primar în capitala Taipei.

La ultimele alegeri desfăşurate desfăşurate în 22 martie 2008 candidatul Kuomintangului, Ma Ying-jeou a fost ales cu 58,45% din voturi în funcţia de preşedinte al Republicii Chineze (Taivanului), încheind perioada în care partidul s-a aflat în opoziţie.