Logică

Logica în devenirea ei istorică a fost considerată în trei accepţii:

• 1) teorie a principiilor tuturor ştiinţelor, adică o disciplină care studiază aceste principii obţinute prin "contemplare" directă aşa cum se reflectă ele nemijlocit în intelectul omenesc;
• 2) ştiinţă, disciplină cu aceeaşi structură ca şi celelalte ştiinţe ( fără însă a se afirma ceva despre această structură);
• 3) sistem, adică o serie de judecăţi exprimate în propoziţii legate coerent, idee care a culminat în contemporaneitate prin concepţia matematicienilor, care au făcut din logică un sistem formal, construcţie din semne şi din formule compuse la rândul lor din semne, a cărei condiţie principală este necontradicţia. (Dumitriu, 1973, p. 7)

Istoric

LOGICA ÎN EPOCA ANTICĂ

În antichitate logica a fost concepută ca şiinţă a şiinţelor, ca artă a artelor fiind situată deasupra ştiinţelor şi nu o ştiinţă printre alte ştiinţe. Pentru filozofii greci şi pentru gânditorii scolastici logica era o teorie în sensul elin al termenului teorie, adică vedere directă, viziune. Originar elinii dădeau denumirii de teorie sensul de cunoştinţe imediate obţinute de intuiţia intelectuală. În concepţia anticilor a lui Aristotel în special, teoria era un corp de adevăruri nedemonstrate, reflectate de intelect aşa cum se găsec ele în realitate.

LOGICA ÎN EPOCA MEDIE

Înţelesul antic al logicii a fost păstrat în timpul Evului Mediu de logicienii acestei perioade care considerau logica , mod al ştiinţelor, principiu al ştiinţelor, cea care oferă principialitatea tuturor ştiinţelor.

LOGICA ÎN EPOCA MODERNĂ

La sfârşitul Evului Mediu şi începutul epocii moderne sensul originar al logicii s-a pierdut, logica fiind coborâtă la rangul de ştiinţă fără o analiză preliminară a conceptului de ştiinţă şi în special al celui de ştiinţă a logicii. Aceasta însemna ca logica să se prezinte ca o ierarhie de cunoştinţe ce cuprinde principii iniţiale şi cunoştinţe derivate din principii.

Încă din timpul Renaşterii, logica a fost redusă la sistem adică la o juxtapunere a unor propoziţii sau adevăruri coerente.

Ideea de sistem s-a menţinut până în vremea noastră fără a fi definită cu precizie făcându-se din logică un sistem matematic formal, lipsit de conţinut cognitiv.

În a doua jumătate a secolului XIX s-a produs o dezvoltare a logicii din interacțiune cu matematica. Treptat a avut loc o expansiune a preocupărilor logice și matematice fără precedent. Această expansiune era și prin mijloace și metode de cercetare și prin obiectul abordat.

LOGICA ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ

La începutul secolului XX s-a continuat activitatea de dezvoltare a logicii începută în secolul al-XIX-lea prin încercările de fundamentare a matematicii pe logică în sensul deducerii matematicii din logică.

După Nicholas Rescher, în cursul secolului XX existau următoarele domenii ale logicii:

I. Logica de bază

A. Logica tradițională

B. Logica modernă

1. Logica modernă ortodoxă (logica matematică bivalentă)

2. Logica modernă neortodoxă

a. Logica modală

b. Logica plurivalentă

c. Logica sistemelor nonstandard

i. Sisteme nonstandard de implicație

- Implicația strictă

- Implicația ,,entailment,,

- Et c.

ii. Sisteme nonstandard de cuantificare

- Pluralitate

- Et c.

II. Metalogica

A. Sintactica logică

B. Semantica logică

C. Pragmatica logică

D. Lingvistica logică

III. Dezvoltări ale logicii

A. Dezvoltări științifice ale logicii

1. Dezvoltări matematice - aplicații ale logicii simbolice

a. Dezvoltări aritmetice;

b. Dezvoltări algebrice;

c. Dezvoltări funcțional-teoretice;

d. Teoria demonstrației;

e. Logica probabilistă;

f. Teoria mulțimilor;

g. Fundamentele matematicii;

2. Aplicații fizicale

a. Logica cuantică;

b. Teoria modalităților fizicale sau cauzale;

3. Aplicații biologice ale logicii

a. Dezvoltări în stilul lui Woodger;

b. Logica cibernetică;

c. Logica rețelelor neuronale

4. Aplicații sociologice

a. Logica normelor;

b. Logica evaluării;

c. Aplicații juridice;

5. Aplicații lingvistice

a.Teoria structurii;

b.Teoria înțelesului;

c. Teoria validității;

6. Aplicații psihologice (după Petre Botezatu p.40)

a. Psihologie matematică ( ca proces logicizare);

b. Încercări de axiomatizare a teoriilor;

c. Încercări de formalizare a teoriilor;

d. Încercări de modelare;

7. Aplicații estetice prin matematizare

a. Estetica informațională;

b. Estetica numerică;

c. Estetica semiotică;

d. Ș.a.

8. Logica tehnică

a. Logica electronică

B. Dezvoltări filosofice ale logicii

1. Aplicații etice ale logicii

a. Logica acțiunii;

b. Logica deontică;

c. Logica comenzilor (a imperativelor);

d. Logica preferinței și alegerii;

2. Aplicații ontologice

a. Logica existenței;

b. Logica cronologică;

c. Logica parte/întreg (mereologia);

d. Ontologia lui Lesniewski;

e. Logica constructivistă;

f. Ontologia (disputa nominalism-realism);

3. Aplicații gnoseologice

a. Logica întrebărilor și răspunsurilor;

b. Logica epistemică;

c. Logica informației;

d. Logica inductivă,

i. Logica evidenței și confirmării;

ii. Logica probabilistă

Concluziile lui N. Rescher cu privire la logica secolului XX sunt:

1. Până în 1945 a existat tendința separării logicii de filosofie;

2.După 1945 s-au dezvoltat temele de logică filosofică;

3. Revenirea la logica filosofică ar avea două consecințe:

a. Tratarea exactă și precisă a problemelor datorită analizei logico-matematice;

b. Neglijarea unor probleme filosofice importante anume a acelora care nu pot fi soluționate cu metoda logico-matematică.

4. Se poate produce o ruptură între logica matematică și logica filosofică care greu ar putea fi depășită.

Interpretări ale logicii

Interpretarea filosofică a logicii

Înțelegerea filosofică a logicii presupune supoziții cu privire la natura și funcția logicii precum și cu privire la obiectul logicii și cercetarea de tip logic. Reflecția filosofică asupra logicii ține să formuleze concluzii de extremă generalitate din materialul logic.

Interpretare psihologică a logicii

Este posibil şi necesar să inţelegem logica ca o ştiinţă a gândirii corecte. Procesele gândirii umane se desfăşoară în forme corecte şi în forme incorecte. Formele corecte ale gândirii asigură conformitatea operaţiilor cu conţinutul realităţii experimentate de omenire de-a lungul mileniilor de existenţă filogenetică. Formele corecte ale procesului de gândire şi ale produselor acestui proces sunt fixaţii experienţiale ale structurilor lumii materiale. Nu există garanţie totală asupra succesului gândirii ghidate de formele logice dar gândirea în formele logice are girul experienţei repetate de miloane de ori în gândirea umană. Din această perspectivă însuşirea modalităţilor de gândire corectă adică logică, ordonată măreşte eficacitatea activităţii spirituale de cunoaştere prin exactitatea operaţiilor de gândire, prin eliminarea anticipată a erorilor. În virtutea acestei viziuni asupra logicii considerăm că structura logică a materiei prime a procesului de gândire şi a produsului finit al gândirii este în consonanţă cu lumea obiectivă, lumea existentă în afară şi independent de conştiinţa umană. Tocmai această structură externă este imprimată gândirii atunci când omul gândeşte logic.

În perspectivă psihologică şi și mai departe spirituală, raţiunea de a fi a gândirii corecte este creşterea eficacităţii cunoaşterii. În acest punct logica ca disciplină descriptivă şi normativă ne poate ajuta foarte mult. Pentru a surprinde gândirea pură a oricărui obiect din totalul unui proces dat de gândire logicianul extrage numai ceea ce se numeşte forma logică a trei elemente ale gândirii: forma materialului informaţional de intrare în proces, forma procesului de prelucrare operaţională şi forma produsului finit al procesului de gândire. Pentru fiecare din aceste elemente sarcina logicianului este să stabilească condiţiile de validitate logică adică de corectitudine. Abstragerea condiţiilor formale de realizare a gândirii şi materialelor ei este o sarcină a logicianului. În această restricţie logicianul pierde conţinutul reflectoriu al materiei prime şi a produselor procesului de gândire. Din acest motiv logica a mai fost denumită şi logică formală. Desigur au existat logicieni care au încercat să considere simultan conţinutul şi forma activităţii de gândire dar aceasta solicita suplimentar efortul de cunoaştere impietând asupra preciziei şi siguranţei concluziiilor cercetărilor logice. Totuşi această direcţie complexă de cercetare logică a dat ca derivat al cercetărilor logice o disciplină logică aparte: logica dialectică. Cercetarea dialectică a gândirii s-ar fi apropiat mai mult de realitatea psihologică şi naturală a procesului de gândire.

Rămânând în zona descrierii şi normării gândirii abstrăgând formele şi examinându-le în sine logica formală a descoperit principii, norme şi reguli ale gândirii corecte. Până în prezent s-au descoperit patru principii după are se corectează activitatea de gândire: principiul identităţii, principiul noncontradicţiei, principiul terţiului exclus şi principiul raţiunii suficiente. Din aceste principii se derivă norme de formare a materialului informaţional şi de desfăşurare a operaţiilor gândirii.

Interpretarea matematică a logicii

Interpretarea logicistă a logicii

Cercetarea logică

Metoda logică de cercetare a gândirii este o cale de cercetare constând într-un ansamblu de prescripţii de operare în vederea rezolvării unor probleme de gândire.

În cercetarea logică există mai multe clase de metode clase care se diferențiază pe linia gradului de structurare, pe linia gradului de generalitate a aplicabilității și pe linia instrumentelor implicate. Logicianul român Enescu Gheorghe a distins următoarele clase de metode: clasa metodelor simbolizării, clasa metodelor axiomatizarii, metodele algoritmice, metodele formalizării, metodele matematice, metodele modelelor semantice, metodele definirii, metodele clasificării și clasa metodelor grafice. Între metodele de cercetare ale logicii există interdependență.

Logica de bază (logica tradițională, aristotelică sau generală) și logica modernă, (logistica,simbolică uneori numită logică matematică) folosesc trei metode fundamentale: standardizare, simbolizare și formalizare.

Standardizarea logică este transformarea enunțurilor din limba naturală, fără a le altera conținutul, în expresii din care poate fi detașată structura lor logică.

Simbolizarea logică este introducerea de simboluri speciale -constante și variabile-cu ajutorul cărora forma logică a acestor enunțuri este fixată în formule specifice. Se utilizează numai parțial în logica generală și extins în logica simbolică.

Formalizarea logică este expunerea finală a teoriei logice într-o formă calculatorie. Se utilizează numai în logica simbolică fiind un criteriu eficace de deosebire între logica generală și logica simbolică.

Alături de metodele fundamentale în cunoaşterea şi perfecţionarea gândirii se folosesc metode logice diversificate în funcţie de scopurile urmărite în cercetare şi educarea gândirii corecte.

În contemporaneitate logicienii au diversificat metodele de cercetare logică valorificând achiziţiile matematicii și altor științe în abordarea logică.

Limbajul simbolic

Algoritmizarea

Axiomatizarea

Formalizarea

Matematizarea

Modelarea

Definirea

Clasificarea

Grafica logică

Bibliografie

• Dumitriu Anton, (1973), Teoria logicii, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România

Enescu Gheorghe,1976, Teoria sistemelor logice (Metalogică), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică

Gheţan Octavian, 1978, Dicţionar de Filosofie, Bucureşti, Editura Politică