Meglenoromâni

Meglenoromânii sunt una din cele patru ramuri de români. Meglenoromânii (numiţi şi megleniţi sau vlaşi) sunt o populaţie care trăieşte ca minoritate naţională nerecunoscută ca atare de statul grec, în câteva sate din regiunea Meglen din nordul Greciei, numărul lor fiind estimat la 12.000 - 20.000 de oameni. Ei vorbesc o limbă romanică numită limba meglenoromână. Încă din trecut, numărul lor a început să scadă tot mai mult datorită presiunilor făcute de către greci. Numele de român s-a pierdut în timp, fiind înlocuit cu denumirea de "vlasi", iar termenul de meglenoromâni a fost dat de cei care le-au studiat limba şi obiceiurile, avându-se în vedere şi regiunea în apropierea căreia locuiesc. Este interesant că spre deosebire de alte populaţii romanizate din est (numite în mod generic vlahi), ei nu se numesc pe ei înşişi cu un nume derivat de la romanus, ci folosesc numai numele vlaşi. Ei au locuit la nord de Salonic, în regiunea Meglen, în turceşte Caragiova, la vest de râul Vardar. Erau aşezaţi într-un orăşel, Nânta şi zece sate: Lunguţa, Birislav, Huma, Oşani, Liumniţa, Cupa, Ţârnarcea, dintre care trei comune cu români bulgarizaţi: Baroviţa, Coinsco şi Sirminina. Regiunea propriu zisă, Meglen, se află mai spre răsărit de teritoriul locuit de ei, întinzându-se de la Vodena spre nord est până la comunele Lunguţa şi Birislav. Datele precise istorice asupra trecutului meglenoromânilor lipsesc şi numai cu ajutorul studierii limbii se poate dezlega, în parte, trecutul lor.

Începând cu anul 1913 cea mai mare parte a localităţilor meglenoromâne sunt situate în Grecia. Localităţile mordice se află in componenţa fostei republici iugoslave Macedonia.

Origini

Aşezarea slavilor la sud de Dunăre a avut un efect important faţă de populaţia romanică din estul Europei. Prin atacurile repetate ale slavilor, ea a scăzut numeric, ca mai apoi să fie împărţită în două: daco-romani şi aromâni. Din grupa daco-romanilor s-au desprins ulterior istroromânii, iar câteva secole mai târziu şi meglenoromânii. Alte grupuri mai reduse numeric (de ex. morlacii din Munţii Dinarici) au fost asimilate de slavi până în secolul XVIII.

Totuşi, părerile celor care s-au ocupat cu studierea meglenoromânilor, G. v. Han, G. Weigand, C. Jirecek, O. Densuşianu, dar şi alţii, diferă.

• Densuşianu şi Jirecek, îi consideră descendenţii unor colonii pecenege, stabilite în Macedonia şi amestecate cu elementul românesc găsit acolo, de origine daco-română.
• Nicolae Iorga, luând în considerare rolul elementului românesc şi albanez la formarea Imperiului Bulgar sub ţarul Simeon, îi consideră o colonie de prizonieri formată din românii care au luptat sub steagul ţarului bulgar şi aşezată de împăratul bizantin Vasile, în regiunea Rodope.
• Theodor Capidan, în "Meglenoromânii - istoria şi graiul lor", îi consideră ca aparţinând grupului românilor sud-dunăreni din care au făcut parte şi aromânii. Acesta consideră că ei au venit din nordul Balcanilor, rupându-se din masa românilor sud-dunăreni, după ce au stat un timp mai îndelungat în contact cu românii din nordul Dunării.

Asupra momentului despărţirii elementului sud-dunărean, părerile istoricilor diferă, atât ale celor români cât şi străini. Unii cred că istro-românii s-au desprins din masa de români din nordul Dunării (deşi nu ar fi imposibil ca ei să fie urmaşii românilor sud-dunăreni), iar aromânii şi meglenoromânii ar fi români din sudul Dunării, care s-au aflat în contact cu cei din nord până prin secolul al IX-lea.

Theodor Capidan, considerând independent dialectul meglenit (şi nu un subdialect al celui aromân), susţine că meglenoromânii sunt o ramură a românilor sud-dunăreni. El crede că ei au întrerupt contactul cu românii din nordul Dunării mai târziu decât aromânii şi au coborât în Meglenia prin secolul al XII-lea şi poate al XIII-lea. El nu crede posibil un amestec între ei şi pecenegi şi din lipsa documentelor care să dovedească asta, dar şi datorită faptului că ei au venit cu mult mai târziu decât colonizarea acestora în Meglenia.

Românii din Gopeşi şi Molovişte au fost primii meglenoromâni care au ajuns mai aproape de centrele aromâne, contopindu-se cu graiul aromânilor. Numărul meglenoromânilor era înainte de primul război mondial de vreo 16.000. Ei s-au bucurat ca şi ceilalţi români de propria administraţie, până când au apărut neânţelegerile cu ceilalţi. Centrul cel mai important a fost la Nânta, însă românii de aici au fost obligaţi să treacă la islamism. Înainte de a-şi părăsi credinţa strămoşească, ei erau conduşi, ca şi în celelalte sate, de un căpitan. Stabilindu-se între ei turcii, aceştia i-au forţat să treacă la islamism, în frunte cu episcopul lor, dar şi-au păstrat multe din obiceiurile credinţei lor (probabil prin a doua jumătate a sec al XVII-lea). Limba a început să fie înlocuită cu cea bulgară, în urma încuscririi cu pomacii din Meglen. După trecerea acestora s-a început o prigoană a tuturor românilor din Meglenia. Satele, în cea mai mare parte, au ajuns sub stăpânirea beilor, care le exploatau neomeneşte în schimbul apărării. Comuna Oşani, a reziztat mai mult timp, fiind apărată de un căpitan oşan mai iscusit.

Locuinţele meglenoromânilor erau, în general, asemănătoare cu ale celorlaţi români, în timp ce portul a fost influenţat de cel al bulgarilor vecini, însă se remarcă afinităţile cu românii nord-dunăreni, la fel ca şi în obiceiuri: deochiul, îmbrăcarea hainei pe dos, strigoii, ş.a.m.d. Ocupaţiile principale erau legate de agricultură, păstorit, cultura viermilor de mătase, apicultura, olăritul şi prelucrarea fierului.

După războiul balcanic din 1912, teritoriul ocupat de meglenoromâni intră sub stăpânire grecească, iar ei sunt siliţi să emigreze spre nordul Dunării, ca urmare a tratamentului barbar la care au fost supuşi, mulţi fiind împuşcaţi în mijlocul satelor. Primul război mondial le-a adus şi mai multă suferinţă, deoarece teritoriul lor a fost în zona frontului bulgar şi în bătaia tunurilor, iar după ce grecii au adus aici colonişti din Asia, pentru a asigura frontiera cu Iugoslavia, un nou val de meglenoromâni au emigrat, fiind aşezaţi în Dobrogea. O altă parte a meglenoromânilor, cei din Nânta, au plecat în Asia Mică şi Tracia orientală, fugind de relele tratamente aplicate de greci.

Legături externe

• Megleno-Românii de Emil Tarcomnicu
• Meglena, ingropata
• Harta principalelor aşezări meglenoromâne din Grecia şi R. Macedonia
• The Vlachs of Greece and their Misunderstood History, by Helen Abadzi

Vezi si

• Aromâni
• Mocani
• Sărăcăciani
• Ienişi
• Iuruci