Metapedia:Dispute PDVN

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Această pagină cuprinde îndrumări privind rezolvarea disputelor privind neutralitatea articolelor. Politica oficială Metapedia cere ca absolut toate articolele să fie scrise dintr-un punct de vedere neutru (PDVN), prin aceasta înţelegîndu-se că toate punctele de vedere verificabile (argumentate prin trimitere la bibliografie) trebuie reprezentate în mod proporţional în articole. Aceeaşi regulă se aplică modului în care sînt intitulate şi formulate categoriile, formatele şi portalurile accesibile direct cititorilor.

Ce este o dispută PDVN?

Articolele despre concepte controversate, asupra cărora există mai multe puncte de vedere posibile, ajung uneori să facă obiectul unui dispute între editorii care au păreri diferite despre subiect. Acest lucru se întîmplă atunci cînd editorii nu cunosc politica punctului de vedere neutru sau nu înţeleg să o aplice.

O dispută PDVN se manifestă de obicei ca un conflict între utilizatorii care citind un articol constată că punctele de vedere exprimate diferă de opiniile specialiştilor în domeniu sau sînt reprezentate în mod dezechilibrat, şi autorii versiunii curente a articolului.

Cum se rezolvă o dispută PDVN?

În primul rînd articolul trebuie marcat cu formatul {{PDVN}} plasat la începutul articolului. Prin aceasta cititorii sînt avertizaţi că neutralitatea sa este pusă la îndoială. În plus articolul este înscris automat în categoria Dispute PDVN.

Pentru rezolvarea disputei este necesar ca părţile implicate să precizeze clar în ce constau punctele de vedere care există asupra subiectului şi ce surse bibliografice le sprijină. Prin discuţii între editori se va determina validitatea diverselor puncte de vedere — demonstrată prin citarea opiniilor publicate ale specialiştilor — şi deci care dintre ele urmează să figureze în articol. De asemenea se va cădea de acord asupra structurii şi formulării articolului pentru ca reprezentarea punctelor de vedere să se facă echitabil.

Vezi şi


O parte a articolului constă în text modificat de la Wikipedia şi articolul este deci sub licenţă GFDL. Articolul sursă se găseşte aici şi istoricul său aici.