Moritz Schlick

Moritz Schlick s-a născut 14 aprilie 1882 la Berlin. A murit în 22 iunie 1936 asasinat de un student. A fost un fizician şi filozof german şi unul din fondatorii Cercului de la Viena şi pozitivismului logic.

Activitate

A studiat fizica la Berlin cu Max Planck. A sustinut in 1904 o teză asupra reflexiei luminii. S-a ocupat cu optica teoretică şi interpretarea teoriei relativităţii. A acumulat experienţă de cunoaştere ştiinţifică pe care a fructificat-o ulterior în activitatea sa de elaborare a concepţiei filozofice.

S-a orientat in continuare către filozofie si a predat la Universitatea din Rostock şi din Kiel. A fost numit in 1922 la catedra de filozofie a ştiintelor inductive. Preocupările sale filozofice au fost teoria cunoaşterii şi logica.

Şcoala neopozitivistă este ieşita dintr-un seminar al lui Moritz Schlick si s-a manifestat in public din 1929 sub denumirea de Cercul de la Viena prin publicarea broşurii-program Wissenschaftliche Weltauffschassung (Conceptia ştiintifica a lumii). J.Petzoldt (1862-1929) trecuse la scoală direcţia revistei. Primele concluzii le-a facut cunoscute in Allgemeine Erkentnislehre( Teoria generala a cunoasterii), lucrare publicata in 1918 unde el abordeaza succesiv cateva chestiuni importante pentru teoria cunoaşterii.

Mai intâi a abordat chestiunea esenţei cunoaşterii, precizând ceea ce cunoaşterea nu este. Astfel ea nu este "intuiţie", summ-ul lui Descartes este un simplu fapt nu o cunoştinţă. El tratează gândirea ca problemă; fie problema coerenţei cunoştintelor, fie problema definiţiei judecaţilor analitice ca fiind întotdeauna contrare judecaţilor sintetice a caror valoare de adevăr se bazeaza pe experienţă şi care sunt întotdeauna a posteriori, fie problema existenţei judecatilor sintetice a priori atat de manifeste pentru Kant si care se traduc pentru Schlick în problema existenţei unei cunoaşteri a priori de obiecte reale şi aparţinand problemelor realităţii, fie problema relaţiei psihologicului cu logicul ( care este o problema husserliana) dar pe care Schlick o rezolvă.

Nesatisfacut de epistemologia neokantiana ca şi de fenomenologia husserliana, Schlick a fondat o epistemologie riguroasă accentuand analizele lui Mach, Helmholtz şi Poincaré.

A contiuat direcţiile concepţiei lui Wittgenstein şi a dezvoltat teoria privind natura analitică a judecăţilor logico-matematice. A formulat principiul verificării pentru judecăţile despre fapte. A fost împotriva convenţionalismului promovat de Rudolf Carnap şi Otto von Neurath suţinând teza enunţurilor protocolare considerate ca verificate pentru fragmentul de realitate la care se referă. În problema adevărului a fost idealist pozitivist deoarece a redus cunoaşterea la analiza limbajului şi a noţiunilor neţinând seama de raportul cu existenţa obiectivă. Filozofia pentru Schlick se reducea la latura sa cognitivă ingustată la o activitate de clarificare a enunţurilor ştiinţifice, restrângând funcţia cognitivă a acesteia de a formula o concepţie generală asupra existenţei. S-a considerat empirist pur şi conform acestei convingeri a respins valorile absolute, etice şi estetice. În domeniul etic a pus la baza moralei nazuinţa omului spre fericire. În estetică a fost pozitivist.

Opere

1. ,, Spaţiul şi timpul în fizica contemporană,, 1917

2. ,,Teoria generală a cunoaşterii,, 1918

3. ,,Probleme ale eticii,, 1930

4. ,,Enunţurile ştiinţifice şi realitatea lumii externe,, 1934

5.,,Natură şi cultură,, postum 1952