Ordinul Templierilor

Ordinul Templierilor a apărut în anul 1119 şi i-a avut ca întemeietori pe prelaţii Hugues de Payens şi Geoffroy de Saint-Omer. La început asociaţia număra doar şapte membri. După două secole ordinul cuprindea circa 15 000 de membri. Paralel cu creşterea numerică a ordinului, a sporit şi legendara lui avere. După mărturiile cronicarului Mathieu de Paris, templierii dispuneau în secolul al XIII-lea în întreaga lume catolică de peste 9 000 de castele.

Ca urmare a lipsei de eficienţă a cruciadelor organizate până atunci, importanţa templierilor scade. Noul conducător al ordinului, nobilul francez Jacques de Molay propune lansarea unei cruciade în Cipru, dar apelul rămâne fără efect. În 1307, Molay ajunge la baza templierilor din Paris fiind chemat în Franţa de către Papa Clement al V-lea, pentru a discuta despre acţiunile lor viitoare. Venirea lui Molay în Franţa a coincis cu momentul în care Filip al IV-lea se confrunta cu mari dificultăţi financiare, din cauza războiului cu Anglia. Cum cei mai mari creditori ai săi erau chiar cavalerii templieri, el hotărăşte să-şi steargă datoria şi să redreseze financiar printr-o singură lovitură: să-i aresteze pe templieri şi să le confişte banii. Regele i-a acuzat de erezie şi a arestat un număr însemnat de templieri pe care i-a torturat pentru a mărturisi erezia. În anul 1314 Ordinul Templierilor este desfiinţat în mod oficial, de către papă. Dupa şapte ani de tortură şi închisoare, Jacques de Molay a fost ars pe rug, ca un eretic ce nu doreşte să se căiască.

Acest articol este un ciot. Poţi contribui la creşterea Metapedia dezvoltându-l.