Papa Dionisiu

Dionisiu a fost al 25-lea papă al Bisericii Catolice de la 22 iulie 259 la 26 decembrie 268

Origine

Este prezentat ca nativ în oraşul Turius din Magna Grecia, dar această informaţie nu s-a verificat (încă). Pe timpul pontificatului papei Ştefan I (254 - 257) Dionisiu se pare că era un prezbiter al Bisericii din Roma şi în această calitate a luat parte la controversa privitoare la validitatea botezului practicat de eretici. Aceasta l-a făcut pe Dionisiu, episcopul din Alexandria Egiptului, să-i trimită o scrisoare cu privire la această problemă; din această scrisoare Dionisiu (prezbiterul roman) apare ca un „bărbat excelent şi cult” (Eusebiu din Cezareea, „Historia ecclesiastica”, VII, 7). Mai târziu, în timpul pontificatului papei Sixt al II-lea (257 - 258), tot episcopul de Alexandria, Dionisiu, i-a trimis o scrisoare cu privire la un oarecare Lucian (ibidem, VII, 9); nu se ştie cu certitudine cine era acest Lucian.

Alegerea întârziată

După martiriul lui Sixt al II-lea, (6 august 258) scaunul Romei a rămas vacant timp de aproape un an, din cauza violentelor persecuţiilor împăratului roman Valerian, care făceau imposibilă alegerea unui nou „episcop roman”. Alegerea a fost posibilă numai odată cu potolirea prigoanei (22 iulie 259), când creştinii şi clerul roman l-au ales pe Dionisiu.

Reorganizarea Bisericii

Papei Sixt al II-lea i-a revenit datoria de a reorganiza Biserica din Roma, căzută în grave dezordini (din pricina lipsei păstorului). La numai câteva luni după alegere, împăratul Gallienus a emis edictul de toleranţă, care a pus capăt prigoanelor şi a dat un cadru legal Bisericii (cf. Eusebiu din Cezareea, Historia ecclesiastica, VII, 13). În felul acesta, Biserica din Roma a intrat legal în posesia lăcaşurilor ei de cult, a cimitirelor ei precum şi a altor proprietăţi. Papa Dionisiu s-a dovedit în măsură să pună ordine în administrarea tuturor acestor bunuri ca şi a disciplinei.

Relaţiile cu celelalte Biserici

Prin 260, Dionisiu, episcopul din Alexandria, a trimis o scrisoare lui Amonius şi lui Eufranus împotriva ereziei sabelianismului, scrisoare în care nu s-a exprimat cu exactitate cu privire la „Logos” şi la relaţiile sale cu Dumnezeu Tatăl. Din această cauză, a fost acuzat înaintea Papei Dionisiu, care a convocat un Sinod care să discute asupra problemei ivite. Papa a publicat apoi (atât în numele său cât şi al conciliului) o importantă scrisoare doctrinară în care, mai întâi era condamnată doctrina eretică (greşită) a lui Sabelius, apoi erau refuzate părerile false ale acelora care – asemeni marcioniţilor – separau Preasfânta Treime în trei fiinţe complet distincte, sau care considerau pe Fiul lui Dumnezeu doar ca pe o creatură, aceasta în timp ce Sfintele scripturi îl declarau clar ca fiind născut. Odată cu această scriosoare doctrinară, papa Dionisiu a trimis şi o altă scrisoare episcopului din Alexandria, prin care scrisoare episcopul era convocat să explice poziţia sa. Dionisiu, episcopul Alexandriei, îşi prezintă poziţia în "Apologia" sa (cf. sf. Atanasiu, De sententia Dionysii, V, 13, De decretis Nicaenae synodi, XXVI).

Lucrarea misionară

Urmând vechile tradiţii ale Bisericii romane, Dionisiu a avut grijă şi de credincioşii din pământurile îndepărtate. Creştinilor din Capadocia, neliniştiţi din cauza incursiunilor goţilor, papa le-a trimis o scrisoare de îmbărbătare odată cu o mare sumă de bani cu care să fie răscumpăraţi creştinii care căzuseră în mâna goţilor ca ostatici (cf. sf. Vasile cel Mare, Epistole lXX, ed. Garnier). Episcopii adunaţi în sinod la Antiohia (care l-au depus pe Paul din Samosata) au trimis atât papei Dionisiu cât şi lui Maxim, episcop al Alexandriei, o scrisoare pentru a-i ţine la curent cu lucrările conciliului (cf. Eusebiu din Cezareea, Historia ecclesiastica, VII, 30).

Decesul

Papa Dionisiu este primul papă care nu este indicat ca martir. A murit pe 26 decembrie 268. A fost înmormântat în cripta papilor din catacomba lui Calixt.

În iconografie este, de obicei, prezentat în veşminte papale cu o carte în mână.

Martirologiul Roman

26 decembrie – În acelaşi loc pe Via Appia, înmormântarea („depositio”) fericitului Dionisiu Papă, care, a îndurat multe suferinţe pentru Biserică şi a fost ilustru prin documentele de credinţă.