Papa Lin

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Papa Lin, Papă şi martir, pomenit la 23 septembrie, născut la Volterra, în Toscana - decedat la Roma cu aproximaţie în anul 79 e.c..

Papa Lin a deţinut funcţia papală cu aproximaţie în perioada anilor 67 - 79 e.c.


Viaţa

Papa Lin ar fi fost ales de Petru ca succesor al său, episcop al Romei. Ca papă a slujit vreme de 11 sau 12 ani, în funcţie de sursele istorice examinate.

Papa Lin este menţionat de Irineu, episcopul de Lyon, care ne-a lăsat, în secolul al II-lea, o mărturie credibilă asupra primilor 12 episcopi ai Romei între care figurează şi Papa Lin, identificat cu persoana menţionată în a doua epistolă către Timotei (4:21).

Conform sursei "Liber Pontificalis", Papa Lin era de origine toscană. Tradiţia mai târzie îl prezintă pe Papa Lin ca un învăţăcel de la Volterra venit la Roma pentru complectarea studiilor. Acolo s-ar fi întâlnit cu Petru, prin care a cunoscut creştinismul şi s-ar fi convertit.

Rolul în Biserica primară

Asupra funcţiilor şi responsabilităţilor efective ale lui Papa Lin în cadrul Bisericii Catolice pot fi formulate numai ipoteze - sunt de părere cercetătorii - "datorită faptului că episcopatul monarhic nu era încă constituit". Papa Lin a condus credincioşii creştini din Roma într-o perioadă de mari convulsiuni politice.

În vara anului 64 e.c., trei cartiere din Roma au fost distruse de un incendiu de care a fost acuzat împăratul Nero care îi acuză la rândul său pe creştini şi dezlănţuie o prigoană cumplită împotriva lor. Acestor creştini persecutaţi le este adresat îndemnul din prima scrisoare a lui Petru: "Să nu vi se pară stranie proba focului stârnită împotriva voastră (...) dimpotrivă, bucuraţi-vă pentru această porţie de suferinţă pe care voi o înduraţi pentru Christos".

În această prigoană s-a sfârşit şi Simon Petru, probabil în 67, urmat de Papa Lin, într-o perioadă de încercare şi de mari pericole.

Nero s-a stins în anul 68, cerând unui sclav să-l înjunghie şi, chiar în acel an, urmează alte decese : Galba este decapitat în For, Otton se sinucide, Vitelius este linşat de romani.

În 69, odată cu venirea la putere a lui Vespasian, revine ordinea şi pacea la Roma. Dar atunci a izbucnit în Palestina revolta iudaică împotriva Romei; această revoltă se va încheia în 70 e.c. cu ocuparea Ierusalimului de trupele armate ale lui Titus (fiul lui Vespasian), cu profanarea şi distrugerea templului: evenimente sfâşietoare pentru evrei şi chiar pentru creştini şi, nu pentru puţini, prevestitoare de catastrofe universale iminente; un apropiat "sfârşit al lumii".

Tocmai în aceşti ani este chemat Papa Lin la slujire cu sarcina de a-i reînsufleţi pe credincioşi şi de a-i călăuzi în confuzia doctrinară provocată de apariţia sectei de (milenariştii). Papa Lin a menţinut uniunea ecleziastică într-o perioadă caracterizată prin mari pericole şi o profundă instabilitate politică. În decursul acestei crize politice s-au conturat idea şi forma a ceea ce va deveni ulterior "episcopat monarhic".

Scrieri atribuite de tradiţie

Papei Lin îi sunt atribuite "Faptele sfinţilor Petru şi Paul" (apocrif din sec. I) şi "Disputa cu Simeon Magul".

Papa Lin şi-a încheiat viaţa creştină sigilând propria credinţă cu sângele: a murit martir sub Domiţian - spun unele surse; altele însă - şi faptul că nu este menţionat ca martir de Irineu din Lyon, pare să confirme - spun că la moartea lui Biserica trăia în pace sub Vespasian, iar cinstirea sa ca martir se datorează numai faptului că a suferit în acele timpuri atât de confuze şi de primejdioase.


Bibliografie:

Enciclopedia Cattolica, Ed. Città del Vaticano; 12 volume, 1946-1954; tipărită la L’Impronte S.P.A., Firenze;

Enciclopedia dei Papi, Istituto della Enciclopedia Italiana, fondato da Giovanni Treccani, S.p.A., 2000; în 3 volume;

John N.D. Kely, The Oxford Dictionary of Popes, 1986, Oxford University Press, Oxford-New York;

Vite dei Papi, Progetto editoriale Piemme-Electa; 2006, Mondadori-Electa S.p.A., Milano; în 2 volume;

Rendina Claudio, I Papi - storia e segreti, 2005, Newton&Compton editori, Roma, în 2 volume;

Duemila anni di Papi, a cura di Roberto Magone, 2004, Gribaudo, Savigliano (CN).