Percepţie

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Percepţia sau perceptul este produsul procesului perceperii, numit şi proces perceptiv. Percepţia apare la al doilea nivel al prelucrării psihice cognitive primare a informaţiilor, realizat după procesul de generare a senzaţiei, anume la nivelul prelucrării profunde a informaţiei. Este un produs cognitiv superior senzaţiei. Se numeşte percept pentru a-l deosebi de înţelesul procesual al perceperii. Apare la capătul unor operaţii perceptive care au următoarea succesiune:detecţie, discriminare, identificare, interpretare. Asigură reflectarea întregimii obiectului spre deosebire de senzaţie care reflectă doar elemente separate, proprietăţi. Percepţia este un obiect mental. Se realizează în cadrul unui sistem perceptual. Este un produs psihic determinat de interacţiunea organismului cu lumea, de legătura directă cu obiectul, care este prezent. Fiind inferenţială, permite individului să completeze informaţional constructul mental al obiectului. Percepţia este categorială, în sensul că îl ajută pe individ să introducă în aceeaşi clasă senzaţii diferite sub un aspect dar care au proprietăţi comune sub alt aspect. Percepţia este relaţională deoarece facilitează compararea stimulilor între ei. Are un caracter adaptativ folosind pentru centrarea individului pe aspecte importante şi detaşarea atenţiei lui de amănunte. Formarea percepţiei poate fi automată, inconştientă sau conştientă în funcţie de situaţiile realizării. Se fundează pe experienţa anterioară în cazul în care experienţa există. Experienţa perceptuală favorizează realizarea parametrilor percepţiei: completitudine, selectivitate, adecvare, semnificaţie.

Bibliografie

  • Changeux, J. P. (1983), L´homme neuronal, Fayard, Paris