Metapedia Fundraiser 2018: The Internet is the foremost field in the metapolitical battle of our time. Help us hold down the front. | |||
| |||
Roles
Roles (Rholes) a fost unul dintre regii geto-daci care domneau în Dobrogea pe la sfârşitul secolului I î.Hr. El controla zona de sud a Dobrogei, în timp ce un al doilea rege se afla în centrul ei, iar cel de-al treilea, Zyraxes se afla în nord[1].
Aflaţi la Dunăre pentru a lupta împotriva bastarnilor, romanii conduşi de generalul Crassus au primit sprijinul lui Roles. Drept recompensă i-a fost acordat titlul de “prieten şi aliat” al romanilor. De aceea în anul 28 î.Hr. când Roles a fost atacat de vecinul său Dapyx, generalul roman Crassus i-a venit în ajutor. A fost asediată cetatea lui Dapyx şi doar în urma unei trădări, a unui grec[2]), din cetate a făcut ca Crassus să poată să pătrundă. Nemaiavând scăpare, Dapyx şi liderii geto-daci apropiaţi lui se sinucid[3].
Populaţia reuşeşte să se refugieze într-o peşteră (Keiris[4]), însă Crassus renunţă să-i mai urmărească şi zideşte intrarea în peşteră pentru a-i sili să se predea sau să moară de foame[5].
După înfrângerea lui Dapyx, Crassus îl atacă şi pe regele geto-dac aflat în nordul Dobrogei, Zyraxes, care însă reuşeşte să fugă cu tezaurul[6].
Note
- ↑ C. Daicoviciu, Istoria României (vol.I), p.274
- ↑ http://www.gk.ro/sarmizegetusa/regii/dapyx.htm
- ↑ Giurescu & Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, p.46
- ↑ http://www.gk.ro/sarmizegetusa/regii/dapyx.htm
- ↑ Giurescu & Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, p.46
- ↑ Giurescu & Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, p.46