Semn diacritic

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Un semn diacritic este un semn tipografic adăugat la o literă pentru a indica o diferenţă în pronunţie sau pentru a deosebi sensurile a două cuvinte altfel scrise identic. Semnele diacritice se plasează de obicei deasupra sau dedesubtul unei litere, dar sunt posibile şi alte poziţii. Termenul derivă din limba greacă, unde διακριτικός diakratikos înseamnă "care distinge".

Nu toate simbolurile care însoţesc literele sunt semne diacritice. De exemplu, în multe limbi, punctul din literele minuscule i şi j face parte din corpul literei. Uneori un simbol ataşat unei litere se poate considera semn diacritic într-o limbă şi parte a literei în alta.

În limba română

Limba română foloseşte cinci litere cu semne diacritice: ă, â, î, ş, ţ. Aspectul şi denumirea acestor semne sunt arătate în tabelul de mai jos.

Ă ă căciulă (breve); în alte situaţii, când semnul este pus deasupra unei litere ce reprezintă o vocală pentru a indica o pronunţie scurtă (de exemplu o semivocală) atunci se numeşte semnul scurt.
 â Î î accent circumflex; în alte limbi valoarea fonetică a acestui semn diacritic este diferită.
Ș ș Ț ț virguliţă, o virgulă mică, plasată sub literele corespunzătoare s, S, t, T. Variantele cu sedilă sunt foarte răspândite mai ales în redactarea computerizată, dar incorecte. (Vezi articolele Ş, ?.)

Exemple în alte limbi

Tabelul de mai jos dă o serie de exemple de semne diacritice folosite în alte limbi.

Ç ç Ş ş sedilă; folosită de exemplu în limbile franceză şi turcă. Aspectul ei este diferit de cel al virguliţei folosite în literele româneşti Ş şi Ţ.
Ñ ñ Ã ã tildă; folosită de exemplu în limbile spaniolă şi portugheză sau în Alfabetul Fonetic Internaţional.
Č č Š š hacek; folosită de exemplu în limbile cehă, slovacă, croată etc.
Ä ä Ö ö tremă sau umlaut; se foloseşte de exemplu în limbile germană şi franceză.
È è Ò ò accent grav; folosit de exemplu în limbile franceză şi italiană.
É é Á á accent ascuţit; folosit de exemplu în limbile franceză şi maghiară. În limba română se foloseşte uneori pentru a marca accentul în cuvintele care altfel s-ar confunda (doi copíi, două cópii) sau la cuvintele-titlu din dicţionare.

Vezi și

Bibliografie

Legături externe


O parte a articolului constă în text modificat de la Wikipedia şi articolul este deci sub licenţă GFDL.