Senzaţie

Senzaţia este formă elementară de reflectare psihică a lumii înconjurătoare şi interioare organismului. Este prima formă de reflectare psihică a realităţii. Reproduce în creier însuşirile simple ale obiectului care acţionează sub formă de stimuli direct asupra organismului. Însuşirile reflectate de senzaţie sunt simple, concrete, exterioare, acidentale, neesenţiale. Reflectă în mod izolat caracteristicile stimulului. Senzaţia este elementul psihic indivizibil al cunoaşterii dar nu se prezintă singură decât în rare cazuri ca de exemplu în primele zile ale vieţii sau în cazuri patologice. Este rezultatul final al unui proces cognitiv primordial realizat datorită proprietăţii organismului numită sensibilitate. Este produsă printr-un mecanism psihic de captare, înregistrare şi prelucrare primară a informaţiilor. Procesul producerii senzaţiei începe cu acţiunea stimulului asupra receptorului, se continuă cu convertirea însuşirilor stimulului în procese neurale în celulele receptoare, codarea şi transmiterea informaţiei prin căile nervoase aferente şi se finalizează într-o experienţă psihică în zonă specializată din scoarţa cerebrală.

Filogeneza senzaţiei

Asupra apariţiei senzaţiei în ordinea istoriei naturale au existat câteva ipoteze.

D.C. Hebb ( 1904-1985) a emis ipoteza că sensibilitatea cutanată este cea mai veche formă de sensibilitate din care s-au dezvoltat toate celelalte.

A.N. Leontiev a emis ipoteza că iritabilitatea se poate transforma în sensibilitate. A demonstrat experimental între 1933 şi 1940 apariţia sensibilităţii pielii la acţiunea luminii reci confirmând prin aceasta ipoteza sa şi ipoteza lui Hebb.

Clasificări ale senzaţiilor

S-au încercat diferite clasificări ale senzaţiilor nici una nefiind satisfăcătoare singură şi astfel ele trebuiesc utilizate complementar.

Criteriul morfologic

Până în secolul XIX senzaţiile s-au clasificat după organele de simţ fiind considerate a fi cinci: senzaţie vizuală, senzaţie auditivă, senzaţie olfactivă, senzaţie gustativă şi senzaţie cutanată. Această clasificare este nesatisfăcătoare pentru că omitea senzaţii ale căror organe erau necunoscute şi senzaţii complexe.

Criteriul funcţional

Se delimitează funcţia senzorială şi apoi se identifică organul. Pe această bază s-au descoperit organe de simţ ale senzaţiilor kinestezice, senzaţiilor vestibulare şi senzaţii organice. Această clasificare are limite deoarece modalităţile senzoriale sunt inegal specializate şi se bazează pe mecanisme fiziologice combinate.

Criteriul condiţiilor şi direcţiilor recepţiei - Charles Scott Sherrington (1861-1952)

Sherrington a făcut 2 clasificări. Prima distingea două categorii de receptori: receptori de contact şi receptori de distanţă. Pe această bază a considerat senzaţii de distanţă senzaţiile vizuale şi senzaţiile auditive şi senzaţii de contact senzaţiile gustative, olfactive, tactile şi altele. A doua clasificare a luat ca reper locul receptorilor şi astfel a distins exteroceptorii la suprafaţa corpului ce produc senzaţii exteroceptive ca senzaşiile vizuale de exemplu, interoceptorii în corp, furnizând senzaţii organice şi proprioceptorii, din tendoane, articulaţii şi muşchi, dând senzaţii kinestezice, de poziţie şi altele. Limitele acestei clasificări constau în aceea că exteriorul şi interiorul fiziologic nu sunt net separate din punctul de vedere al procesului senzorial şi deci senzaţiile nu pot fi plasate în clase distincte. Pe lângă această limită clasificarea exagerează rolul segmentului receptor al mecanismului de producere a senzaţiei.

Criteriul însuşirilor detectate senzorial - A.H. Uhtomski (1875-1942)

Punctul de reper este natura stimulilor receptaţi şi stabileşte patru categorii de senzaţii:

Stimulii mecanici produc senzaţii cutanate

Stimulii fizici produc senzaţiile vizuale şi auditive

Stimulii chimici generează senzaţiile gustative şi olfactive

Stimulii fiziologici dau naştere senzaţiilor proprioceptive şi senzaţiilor interoceptive.

Această clasificare restrânge numărul senzaţiilor făcănd imposibilă diferenţierea lor.

Criteriul specializării şi corelării senzaţiilor

Senzaţii intramodale sunt senzaţiile ce se produc în interiorul aceluiaşi analizator.

Exemple:

-În interiorul proceselor senzoriale cutanate s-au diferenţiat şi specializat modalităţile senzoriale tactile termice şi algice.

-În sensibilitatea gustativă întâlnim modalităţi ca dulce, sărat, sărat, amar.

-În sensibilitatea proprioceptivă intră senzaţiile somatoestezice şi senzaţiile kinestezice.

Senzaţiile intermodale

Sunt senzaţii produse prin interacţiunea a două sau mai multe modalităţi senzoriale.

Exemple:

Pipăirea cu ochii dă senzaţie specială ca urmare a colaborării văzului cu pipăitul.

Bibliografie

• Ursula Şchiopu, 1979, Dicţionar enciclopedic de psihologie, Tipografia Universităţii Bucureşti
• Mielu Zlate, 1999, Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iaşi