Sociografie

Termenul desemnează observarea, înregistrarea sonoră sau optică și descrierea societăților concrete fără a se formula concluzii teoretice.

Istoria sociografiei

Inițiatorii sociografiei au proclamat caracterul ateoretic al sociografiei. În varianta modernă intitulată ” sociologie empirică” adepții sociografiei au declarat-o strict pragmatică. Sociografia s-a dezvoltat mai cu seamă în S.U.A. Sociografii au susținut că orice filosofare cognitivă asupra societății ar fi dăunătoare. Reprezentantul de seamă al sociografiei a fost Rudolf Steinmetz (1862-1940), care a elaborat o arhivă vastă de fapte descrise empiric, descripții privitoare la societățile trecute și contemporane, europene și extraeuropene.

Critica sociografiei

Realmente însă sociografia conține implicit elemente teoretice inevitabile, anume supoziții ontologice, metodologice precum și elemente ideologice de clasă deoarece în mod indirect ocolește marile probleme ale societății capitaliste. Metodologic sociografia se poate practica de pe poziții teoretice dintre cele mai diferite începând cu selectarea faptelor supuse cercetării, contnuănd cu descrierea faptelor efectuată după animite criterii mai mult sau mai puțin eludante în funcție de concepția și teoria cercetătorului prin prisma cărora investigatorul privește și interpretează faptele sociale fără să își dea seama.

Evaluarea sociografiei

Utilitatea sociografiei constă în aportul documentar ca treaptă a cercetării sociologice.

Bibliografie

R. Tomoioagă, 1969, ”Mic dicționar filozofic„ București