Alexandru D. Ghica

Alexandru D. Ghica (n. 1796 — d. 1862) a fost primul domnitor regulamentar al Ţării Româneşti: aprilie 1834 - 7 octombrie 1842 şi caimacam: 4 iulie 1856 - octombrie 1858.

S-a născut în 1796, fiind fiul lui Dimitrie Alexandru Ghica şi frate cu Grigore al IV-lea Ghica. Ar fi trebuit să fie numit conform Regulamentului Organic de o Adunare obştească extraordinară, însă datorită convenţiei speciale din ianuarie 1834 de la Petersburg, s-a hotărât în mod excepţional ca domnitorii Moldovei şi Munteniei să fie numiţi de către ruşi şi turci. A fost numit ca domnitor de ruşi, odată cu numirea lui Mihail Sturza în Moldova de către turci, după încetarea ocupatiei ruseşti (1828 - 1834). Trebuia să guverneze în spiritul şi litera Regulamentului organic. Pentru a controla situaţia, Rusia îl inconjoară cu agenţi devotaţi, greci si ruşi, punându-l sub controlul strict al consulului Ruckmann, care s-a amestecat în toate afacerile interne ale ţării, devenind arbitru între domnitor şi restul administraţiei. Acest lucru a trezit o opoziţie naţională în Adunarea obştească, ceea ce îl încurcă şi mai mult pe slabul domnitor şi, zăpăcindu-l, îl face sa cadă în greşeli tot mai mari de pură conducere (1837). Situaţia se încurcă şi mai mult în 1838, când noua Adunare obştească respinge cererea ruşilor de a adăuga în Regulamentul Organic un articol nou care tindea să sugrume independenţa internă a ţării. Ruşii însă triumfă, prin obţinerea unui firman in acest sens de la Poartă şi, prin intermediul domnitorului, îi persecută groaznic pe oponenţi. Ghica nu era în relaţii bune nici cu ruşii nici cu ţara; cu primii pentru că nu aveau o unealtă energică, iar ţara, pe de altă parte, se vedea lovită, din cauza acţiunilor ruseşti, în dezvoltarea sa culturală şi natională. O piedică a guvernului lui Ghica a constituit-o şi opoziţia personală a mitropolitului Neofit, care, în acelaşi timp, exprima şi nemulţumirile celorlalţi. Această situaţie era hranită de ruşi, în pofida contra-acţiunii consulului francez. Pentru a-i satisface pe turci, Ghica sfărâma eteria sârbo-bulgară care se pregătea în ţară chiar sub ochii Rusiei (1841). În acel moment, soarta lui era hotărâtă. Noua Adunare obştească din 1842 raspunde mesajului domnesc cu o adresă învinuitoare domniei, care, împărtăşită celor două curţi, determină o anchetă, al cărei rezultat este destituirea lui Ghica (7 octombrie 1842). A făcut şi lucruri bune: a construit şcoli şi un teatru, a organizat armata, a iniţiat dezvoltarea ţăranilor. În 1834 a înfiinţat oraşul Alexandria.

Alexandru a fost caracterizat ca fiind un "om bun, însă fără curaj ... prieten al ţării, dar mai mult încă al postului său".

Mult mai târziu, după ieşirea de la domnie a lui Barbu Ştirbei, in 1856, este numit caimacam al Munteniei. A luptat pe faţă pentru unire şi s-a implicat în problema provocată de alegerile pentru divanurile ad-hoc. În 1858, Convenţia de la Paris admite o parte dintre punctele acestor divanuri, instituie caimacamii de trei până la alegerea noilor domnitori, iar Alexandru Ghica este eliberat din funcţie (octombrie 1858).

Vezi si

• Lista domnitorilor Ţării Româneşti