Ştefan Lupaşcu

Ştefan Lupaşcu, (fr. Stéphane Lupasco, n. 11 august 1900, Bucureşti, d. 7 octombrie 1988, Paris) este un filosof român de limbă franceză.

Biografie

Se naşte la 11 august 1900 în Bucureşti. Provine dintr-o familie de boieri moldoveni, tatăl său fiind politician şi avocat.

În 1916 ajunge în Franţa, unde va trăi până la sfârşitul zilelor sale. Studiază la Lycée Buffon, Paris. În 1920 îşi susţine bacalaureatul.

Între anii 1924-1927, studiază filosofia, biologia şi fizica (cu Louis de Broglie) la Sorbona, unde se şi licenţiază în 1928. În 1926 publică la Paris primul şi singurul său volum de poezii - Dehors....

Se căsătoreşte, la Paris, cu Georgette Ghica, în 1929.

În 1935 publică prima sa opera filosofică, teza de doctorat intitulată Du devenir logique et de l’affectivité, susţinută la Sorbona, sub conducerea lui Abel Rey. Teza este publicată în două volume: Le dualisme antagoniste et les exigences historiques de l'esprit şi Essai d'une nouvelle théorie de la connaissance. Publică, în acelaşi an, o teză complementară - La physique macroscopique et sa portée philosophique.

Se căsătoreşte a doua oară, cu Yvonne Bosc (1937).

În 1940 publică în România Experienţa microfizică şi gândirea umană, la Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă. Cartea este tradusă în ediţie franceză sub titlul L'expérience microphysique et la pensée humaine (P.U.F., Paris, 1941).

În 1944, în timpul celui de Al doilea Război Mondial, încearcă, fără succes, să îl scoată pe prietenul său, poetul Benjamin Fondane, din lagărul de concentrare de la Drancy. Poetul este însă deportat la Auschwitz, unde va muri executat în camera de gazare.

După război, în 1946, Ştefan Lupaşcu este numit cercetător la C.N.R.S. (Centre national de la Recherche Stientifique), la secţiunea epistemologie.

În 1947 îi apare volumul Logique et contradiction.

În 1951 publică Le principe d'antagonisme et la logique de l'énergie - Prolégomènes à une science de la contradiction. În paginile acestei cărţi îşi enunţă pentru prima dată principiul antagonismului, pe bazele căruia fundamentează o logică non-aristotelică (a terţului inclus).

În 1952, candidează, fără success, la Collège de France.

În 1953 primeşte titlul de Ofiţer al Academiei Naţionale de Educaţie.

În 1960 apare Les trois matières, carte prin intermediul căreia Lupaşcu se face cunoscut şi apreciat pe plan internaţional. Începe procesul de traducere a operei sale în diferite limbi (spaniolă, germană, italiană, portugheză, română). Acestei cărţi îi urmează: L'énergie et la matière vivante (1962); Science et art abstrait ( 1963); La tragédie de l'énergie (1970); Qu'est-ce qu'une structure ? (1971); Du rêve, de la mathématique et de la mort (1971); L'énergie et la matière psychique (1974).

Opera sa a fost admirată de-a lungul timpului de către diferiţi oameni de ştiinţă, filosofi, poeţi, pictori, teologi, printre care se numără: Bernard d'Espagnat, Basarab Nicolescu,Edgar Morin, Gilbert Durand, Georges Mathieu, Salvador Dali, Michel Camus, Thierry Magnin etc.

În 1976, i se gravează o medalie de către James Guitet (Club Français de la Médaille), pe o faţă aflându-se efigia lui Ştefan Lupaşcu, iar pe cealaltă faţă formulele fundamentale ale logicii terţului inclus.

Îi apar Psychisme et sociologie (1978) şi L'univers psychique (1979).

În 1984 primeşte premiul Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe.

În 1986 publică ultima sa carte, L'homme et ses trois éthiques, în colaborare cu Solange de Mailly-Nesle şi Basarab Nicolescu.

În 1987 devine membru fondator al Centre International de Recherches et Études Transdisciplinaires (C.I.R.E.T.).

Moare la 7 octombrie 1988.

Activitatea jurnalistică

În timpul vieţii a fost redactor la revista "Revue philosophique", Paris; membru al comitetului de redacţie al revistei Ring des Arts (Cercul de Artă Contemporană, Zürich), apoi membru consiliului de redacţie al revistei "3e Millénaire".

Opera

Lucrări publicate

• Dehors…, poezii (Stock, Paris, 1926)
• Du devenir logique et de l’affectivité, teză de doctorat în 2 volume: vol. I - Le dualisme antagoniste et les exigences historiques de l'esprit, vol. II - Essai d'une nouvelle théorie de la connaissance (Vrin, Paris, 1935)
• La physique macroscopique et sa portée philosophique (Vrin, Paris, 1935)
• Experienţa microfizică şi gândirea umană (Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1940)
• Logique et contradiction (P.U.F., Paris, 1947)
• Le principe d'antagonisme et la logique de l'énergie - Prolégomènes à une science de la contradiction (Coll. "Actualités scientifiques et industrielles" , n° 1133, Paris, 1951)
• Les trois matières (Julliard, Paris, 1960)
• L'énergie et la matière vivante (Julliard, Paris, 1962)
• Science et art abstrait (Julliard, Paris, 1963)
• La tragédie de l'énergie (Casterman, Paris, 1970)
• Qu'est-ce qu'une structure ? (Christian Bourgois, Paris, 1971)
• Du rêve, de la mathématique et de la mort (Christian Bourgois, Paris, 1971)
• L'énergie et la matière psychique (Julliard, Paris, 1974)
• Psychisme et sociologie (Casterman, Paris, 1978)
• L'univers psychique (Paris, Denoël-Gonthier, Coll. "Médiations", 1979)
• La topologie énergétique (în Pensées hors du Rond, La Liberté de l’esprit. 12: 13-30. Paris, Hachette, 1986)
• L'homme et ses trois éthiques, în colaborare cu Solange de Mailly-Nesle şi Basarab Nicolescu (Le Rocher, Coll. "L'esprit et la matière", Paris, 1986)