Bucureşti

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare
Ateneul Român

Bucureşti este cel mai mare oraş al României şi din 1862 capitala acestei ţări.

Istorie

Stema din 1994

Săpăturile arheologice au scos la iveală mai multe aşezări geto-dacice din perioada 800 – 100 î.Hr. pe locurile cunoscute astăzi ca fiind cartierele Herăstrău, Radu Vodă, Dămăroaia, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, precum şi în Popeşti-Leordeni, iar în Popeşti-Novaci o presupusă reşedinţă a lui Burebista, posibil chiar capitala Argedava[1].

Legenda spune că întemeietorul Bucureştilor ar fi un oarecare cioban Bucur. Bucureştiul este atestat arheologic din secolul al XIV-lea, iar documentar din 1459[2]. Primul act domnesc cunoscut care atestă existenţa Bucureştiului, a fost emis de Vlad Ţepeş la data de 20 septembrie 1459. Actul respective era un hrisov prin care domnitorul Vlad Ţepeş “cu a sa bunăvoinţă, cu inimă curată şi luminată”, dăruieşte “lui Andrei şi cu fiii săi, Poiana lui Stev şi lui Iova şi lui Drug… ocina lui Petre din Ponor… Şi cine dintre dânşii va muri, iar ocinele să fie celor rămaşi, la dânşii prădalnica să nu fie” (prădalnică=normă juridică prin care moşiile familiilor fără urmaşi pe linie masculină reveneau domnului, iar exceptarea de la această prevedere făcea să poată fi moştenite şi de partea feminină)[3].

Vlad Ţepeş pe o gravură săsească din 1462

Actul a fost eliberat cu scopul de a-i scuti pe cei amintiţi în hrisov de dările obişnuite şi se încheia cu menţiunea că “s-a înscris în septembrie 20, în cetatea Bucureşti, în anul 6968 [1459]. Hrisovul era un pergament lung de 45,5 cm şi lat de 30,5 cm. El a intrat în circuitul public în 1906 cu ocazia unei expoziţii organizate în Bucureşti, fiind trimis de învăţătorul Alexandru Bunceanu din comuna Nadanova, judeţul Mehedinţi. Pergamentul nu se afla într-o stare prea bună, având unele rupturi şi pecetea căzută, însă faptul că era un document autentic, a făcut ca Academia Română să-l achiziţioneze în 1908. Chiar dacă cel mai vechi document cunoscut care atestă Bucureştiul este din 1459, descoperirile arheologice demonstrează că Bucureştiul are în mod cert o vechime mult mai mare[4].

Alte două acte eliberate de Vlad Ţepeş care vorbesc despre Bucureşti, au fost scrise în limba latină şi datează din 13 iunie 1458 respectiv 4 iunie 1460, având precizările că au fost emise, primul “lângă râul apei Dâmboviţa“, iar celălalt în “castrul de lângă râul Dâmboviţa“[5].

Săpăturile arheologice făcute la Curtea Veche au scos la iveală o primă cetăţuie cu suprafaţa de 160 mp, care se pare că era un turn fortăreaţă înconjurat de un şanţ de apărare. Ulterior, Vlad Ţepeş pe la 1458-1459 a construit o nouă cetate peste ruinele celei anteroare. Noua cetate a fost construită din piatră de râu, sub formă dreptunghiulară pe o suprafaţă de cca. 700 mp[6].

La data de 14 octombrie 1465, domnitorul Radu cel Mare a luat decizia ca Bucureştiul să devină una dintre reşedinţele domneşti ale Ţării Româneşti. În perioada 1558 – 1559 a fost construită la Curtea Veche, Biserica Domnească. Este ctitoria domnitorului Mircea Ciobanul, dar şi cea mai veche clădire de cult care s-a păstrat în Bucureşti.

Din 1659, în timpul domniei lui Gheorghe Ghica, Bucureştii devin capitala Ţării Româneşti.

În 1661 pe strada cunoscută astăzi sub numele de Calea Moşilor, s-a făcut prima încercare de pavare cu piatră de râu. La 1694 s-a înfiinţat prima scoală superioară din Ţara Românească purtând numele de Academia Domnească activând la Sf.Sava. Palatul Mogoşoaia a fost construit de domnitorul Constantin Brâncoveanu la 1702, pe moşia văduvei Mogoş, unde este găzduit Muzeul de artă.

Spitalul Colţea

La 1704, spatarul Mihai Cantacuzino a construit Spitalul Colţea, cea mai veche instituţie de acest fel din Bucureşti. Din păcate această clădire a fost avariată de un incendiu si de cutremur, şi de aceea va fi demolată si reconstruită, forma actuală datând de după 1888. O altă clădire important din punct de vedere architectural este Biserica Stavropoleus ridicată la 1724.

Hanul lui Manuc construit la 1808 va găzdui semnarea în 1812 a actului cunoscut ca Tratatul de la Bucuresti dintre Rusia si Turcia. Recensământul din 1831 numără 10.000 de case şi 60.587 locuitori. La 1854 se inaugurează Grădina Cişmigiu, despre care germanul Ferdinand Lassalle apreciază că "întrece cu mult tot ce poate arăta Germania".

Este important de menţionat că Bucureştiul este primul oraş din lume care introduce iluminatul cu petrol lampant. Acest lucru s-a produs la 1857, în timp ce la Viena abia în 1859 va introduce această facilitate publică.

După unirea celor două principate române la 1859, în luna februarie A.I. Cuza intră în Bucuresti, şi este aleasă capitala celor două principate unite. Domnitorul şi-a stabilit reşedinţa în Palatul de la Podul Mogoşoaiei.

Casa Capşa

La 1860 se începe pavarea străzilor cu piatră cubică ce înlocuiau pavajul făcut cu bolovani de râu. Au loc două evenimete culturale importante, unul la 1866 când ia fiinţă Societatea Academică, iar celălalt în 1868 când are loc primul concert al Societaţii Filarmonica din Bucureşti. Tot în 1868 Casa Capşa deschide o cofetărie şi un restaurant, urmate în 1881 şi de o cafenea (printre primele din Europa), aceste locuri fiind nişte puncte foarte apreciate şi frecventate în Bucureşti.

Gara Filaret

Gara Filaret a fost staţia de cale ferată ce reprezenta punctul terminus al primei linii de calea ferată din România: Bucureşti – Giurgiu. Ulterior a devenit autogară (1960). A fost oficial inaugurată la data de 19/31 octombrie 1869. Gara Târgovişte denumită ulterior “de Nord” a fost pusă în funcţiune în septembrie 1872 şi era unită de cea de la Filaret printr-o linie pe care se mai aflau halta Cotroceni şi staţia Dealul Spirii.

În decembrie 1869 a fost deschisă Universitatea Bucureşti, care l-a început a găzduit şi alte instituţii ca Senatul, Academia Româna, Biblioteca Centrală şi Şcoala de arte frumoase. Din 1872 intră în circulaţie prima linie de tramvai cu cai ("tramcar"), care îşi desfăşoară activitatea până în 1929. Din 1882 se introduce lumina electric, iar prima instalaţie intră în funcţiune la Palatul Regal din Calea Victoriei, de unde este alimentat şi Palatul Cotroceni, apoi urmeaza Teatrul Naţional şi Gradina Cişmigiu.

La 1877, Bucureştiul se întindea pe o suprafaţă de 30 kmp, cu o densitate de 60 de locuitori pe hectar, avea 90 de suburbii şi 721 de străzi. Noaptea era luminat de 3.756 becuri cu gaz (introdus încă din 1871) şi 1684 lămpi cu petrol. De remarcat este faptul că a fost primul oraş din lume cu străzile iluminate cu lămpi de petrol începând din 1857. În oraş existau 20.323 edificii, dintre care 19.642 erau case de locuit. Dintre clădirile publice se remarcau palatul Universităţii şi Teatrul cel Mare[7].

Una dintre cele mai importante creşteri din istoria Bucureştilor s-a produs între 1918-1939, când populaţia oraşului a crescut de la 382 000 la 870 000 locuitori. Acest proces s-a datorat faptului că Bucureştiul devenise capitala României Mari. Astfel în 1938 producţia industrială a oraşului reprezenta 17% din totalul producţiei la nivelul ţării, iar viaţa financiară, economică şi socială a întregii ţări era afectată în mod decisiv de industria acestui oraş[8]. Tot referitor la populaţie, în cei cincicezi de ani de după 1945, aceasta a crescut la mai mult de dublu, atingând 2,25 milioane[9].

În data de 4 martie 1977 un cutremur foarte puternic a lovit oraşul, provocând peste 1.500 de victime şi a distrus sau a avariat foarte multe imobile.

Cultura

Universitatea Bucureşti a fost înfiinţată prin decretul semnat de Alexandru Ioan Cuza în data de 4/16 iulie 1864, actul fiind contrasemnat şi de ministrul instrucţiunii publice Dimitrie Bolintineanu[10]. Clădirea universităţii a început să fie construită în anul 1857, ca urmare a demersurilor făcute de Gheorghe Costaforu pe lângă caimacamul Alexandru Ghica în vederea construirii “Academiei Naţionale”. Planul edificiului a fost conceput de arhitectul Schalatter, ulterior fiind cooptaţi şi arhitecţii Alexandru Orăscu şi Benisch. Alexandru Orăscu a fost diriginte al lucrărilor, iar mai târziu a îndeplinit funcţia de rector. Decretul din 1864 a hotărât reunirea sub numele de “Universitatea Bucureşti” a unor facultăţi deja existente, înfiinţate anterior: Facultatea de ştiinţe juridice şi politice fondată în 1859 avându-l ca decan pe Constantin Bozianu, Facultatea filosofică înfiinţată în 1860 la dorinţa lui Ion Maiorescu, Şcoala centrală de ştiinţe exacte fondată în 1862, şi Şcoala superioară de ştiinţe înfiinţată în 1863. Primul rector al universităţii a fost Gheorhe Costaforu din 1864 şi până în 1871, a urmat Ion Zalomit în perioada 1871-1885, Alexandru Orăscu, Titu Maiorescu, Gregoriu Ştefănescu, Constantin Dimitrecu-Iaşi. De la constituirea sa, Universitatea Bucureşti a mai fost înzestrată cu instituţii importante cum ar fi: Biblioteca, Muzeul de ştiinţe naturale, Muzeul de antichităţi, Grădina botanică, Şcoala normală superioară, Observatorul astronomic, Muzeul universităţii etc.

Populaţie

Conform catagrafiei din 1798 localitatea avea 30000 de locuitori, iar în 1831 se ajunge la 60587 locuitori.

Recensămîntul din 1992 găseşte 2.067.000 locuitori, iar la recensămîntul din 2002 erau 1.926.000 locuitori.

Împărţire administrativă

Administrativ, oraşul e împărţit în 6 sectoare, fiecare avînd primărie proprie.

Monumente în Bucureşti

Troiţă maramureşeană de tip cruce celtică, ridicată în centrul Bucureştiului (Piaţa Romană)
  • Clădirea Băncii Naţionale care este finisată la 1885.
  • Ateneul Român este dat în folosire în 1888 cu o sală de concerte ce dispune de 1.000 locuri. Edificul devine o prezenta emblematica pentru capitala.
  • Palatul Cotroceni ridicat la 1893 este înconjurat de un parc cu vegetaţie bogată. Astăzi în incinta palatului funcţionează şi Muzeul Naţional Cotroceni.
  • Palatul Poştelor dat în funcţiune la sfârşitul anului 1900 este în prezent Muzeu Naţional de Istorie a României.
  • Monumentul "Lupoaica Romei" care acum se află în Piaţa Romană a fost dăruit Bucureştilor de oraşul Roma în 1906.
  • Parcul Carol I din 1906 al arhitecţilor E. Redont, Ion D. Berindei, Leonida Negrescu, aflat în str. 11 Iunie;
  • Prezenta clădire a Muzeului de Istorie Naturală "Grigore Antipa" este deschisă oficial la 1908.
  • Mormântul Eroului Necunoscut de la 1923, Piaţa 11 Iunie, sect. 4, “Parcul Carol I”;
  • Palatul Telefoanelor este construit de o societate americană pe Calea Victoriei în anul 1933.
  • Arcul de Triumf construit iniţial din lemn în 1922 este refăcut între 1935 – 1936 din beton armat şi granit. Monumentul cu o înălţime de 27m este dedicat victoriei armatelor române din primul razboi mondial.
  • Muzeul Satului infiinţat de Dimitrie Gusti la 1936 este unul dintre primele muzee etnografice din lume.
  • Palatului Regal început în 1930 este finalizat în 1937, aici funcţonând Muzeul Naţional de Artă care cuprinde Galeria naţionala, Galeria universală cu secţiile de artă feudală, grafică şi atelierul de restaurare.
  • Monument funerar al profesorului dr. N. C. Paulescu al sculptorului Dimitrie Paciurea, Calea Şerban Vodă nr. 249, sect. 4, Cimitirul Bellu;
  • Grădina Botanică din perioada 1860 – 1866 a arhitectului Octav Doicescu, Şos. Cotroceni nr. 32;
  • Fântâna “Mioriţa” a arhitectului Octav Doicescu şi a sculptorului Miliţa Pătraşcu din şoseaua Bucureşti - Ploieşti nr. 16, sect. 1;
  • Monumentul Infanteristului (1916 - 1918) a sculptorului Spiridon Georgescu din şoseaua Cotroceni, sect. 4;
  • Monumentul pompierilor din Dealul Spirii a sculptorului W. Hegel, Calea 13 Septembrie, sect. 5, la intersecţia cu str. Izvor;
  • Bustul lui Nicolae Iorga a sculptorului Ion Irimescu, Bd. Aviatorilor nr. 1, sect. 1, în faţa Institutului de Istorie “Nicolae Iorga”;
  • Bustul lui Nicolae Titulescu a sculptorului Ion Irimescu, Bd. Banul Manta, sect. 1, la intersecţia cu bd. Nicolae Titulescu;
  • Bustul lui Vasile Pârvan a sculptorului Oscar Han, str. Coandă Henri nr. 11, sect. 1;
  • Statuia lui George Enescu a sculptorului Ion Jalea, Bd. Kogălniceanu Mihail, sect. 5, în parcul Operei;
  • Statuia lui Mihail Kogălniceanu a sculptorului Oscar Han, Piaţa Kogălniceanu Mihail, sect. 2;
  • Bustul Tudor Vladimirescu a sculptorului Ion Irimescu;
  • Monumentul Eroilor căzuţi în primul şi al doilea război mondial, Bd. Pallady Theodor, sect. 3, intersecţia cu bd. N. Grigorescu;
  • Piatra de mormânt a lui Grigore Ghica IV din 1732 aflată în str. Doamna Ghica nr. 3, sect. 2, în curtea Bisericii “Înălţarea Domnului” - Doamna Ghica;
  • Complexul funerar: osuar şi morminte individuale ale Eroilor căzuţi în primul război mondial şi Cimitirul Eroilor căzuţi în primul război mondial, din Bulevardul Ghencea nr. 10, sect. 6, Cimitirul Ghencea Militar;
  • Cimitirul Eroilor căzuţi în Revoluţia din decembrie 1989 şi Cruce comemorativă din Calea Şerban Vodă nr. 249, sect. 4, Cimitirul Bellu;
  • Casa memorială George Călinescu”, str. Călinescu George nr. 53, sect. 1;
  • Casa Mihail Sadoveanu, str. Delavrancea Barbu nr. 47, sect. 1;
  • Casă Pantelimon Halipa, str. Donici Alexandru nr. 32, sect. 2;
  • Casa memorială Gala Galaction, str. Galaction Gala nr. 51, sect. 1;
  • Banca Albina, str. Ghica Ion nr. 5, sect. 3;
  • Casa Barbu Delavrancea din perioada 1910 – 1914 a arhitectului Nicolae Nenciulescu;
  • Casa Ţuculescu, str. Lizeanu nr. 5, sect. 2;
  • Casa Gheorghe Ţiţeica, construită anterior anului 1896, str. Lupu Dionisie nr. 80, sect. 1;
  • Casa Spiru Haret, construită anterior anului 1894, str. Manu Gheorghe nr. 7, sect. 1;
  • Casa memorială Tudor Arghezi, str. Mărţişor nr. 26 - A, sect. 4;
  • Casa Ştefan Luchian, din perioada 1880 – 1920, str. Mendeleev D. I. nr. 29, sect. 1;
  • Mormântul lui Ion Eliade Rădulescu (curtea lui Mavrogheni), str. Monetăriei nr. 4, sect. 1;
  • Casa inginerului Anghel Saligny din jurul anilor 1920, str. Occidentului nr. 8 - 10, sect. 1;
  • Casa George Coşbuc din perioada 1880 – 1920, Calea Plevnei nr. 40, sect. 1;
  • Casa Constantin Tănase din perioada 1880 – 1920, str. Puţul cu Plopi nr. 10, sect. 1.

Galerie de imagini

Note

  1. http://www.enciclopedia-dacica.ro/webring/ca-sa.cu-geti/Argedava%20Tainuita.htm
  2. Giurescu&Giurescu, “Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”, p.239
  3. Petre Dache, “Făcătorul de dreptate Vlad Ţepeş”, Revista Magazin Istoric nr.9/1984, p.19
  4. Petre Dache, “Făcătorul de dreptate Vlad Ţepeş”, Revista Magazin Istoric nr.9/1984, p.19
  5. Petre Dache, “Făcătorul de dreptate Vlad Ţepeş”, Revista Magazin Istoric nr.9/1984, p.19
  6. Petre Dache, “Făcătorul de dreptate Vlad Ţepeş”, Revista Magazin Istoric nr.9/1984, p.23
  7. Const. Căzănişteanu, Silviu Achim, ”Noi la 77”, „Scânteia”, p.131
  8. Keith Hitchins, „Istoria românilor”, p.441
  9. Şerban Cantacuzino, „Două oraşe distincte”, traducere Dan Mateescu
  10. Lucian Predescu, “Enciclopedia Cugetarea”, p.581