Mircea Ciobanul

Mircea al V-lea Ciobanul a fost domnitor în Ţara Românească de trei ori: ianuarie 1545 (intră în Bucureşti la 17 martie) - 16 noiembrie 1552;mai 1553 - 28 februarie 1554 (în martie părăseşte Bucureştiul); ianuarie 1558 - 21 septembrie 1559.

Era al cincilea fiu al lui Radu cel Mare. După numele de botez se chema Dumitru şi a fost căsătorit cu Chiajna, fiica lui Petru Rareş, al cărei nume era de fapt Ana. Se numea "Ciobanul" probabil pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol.

A fost numit de Poartă în ianuarie 1545 în locul fratelui său vitreg Radu Paisie şi a intrat în Bucureşti ca să-şi ia tronul în 17 martie 1545. Prin primul hrisov din 25 martie 1545 a menţinut în funcţii şi chiar a promovat patru dregători ai predecesorului său. Cronica ţării consemnează că la două săptămâni după instalare a poruncit ca să fie ucişi mai mulţi boieri printre care: Coadă vornicul, Radul comisul, Dragul stolnicul, Stroe spătarul, şi Vintilă comisul. Cronica mai menţionează că ei au fost şi torturaţi pentru a dezvălui unde sunt banii şi bijuteriile ascunse pentru a fi vărsate la tezaur. În urma acestui măcel, o parte din marea boierime şi rudele celor ucişi pleacă în pribegie în Transilvania şi Ungaria, unde se coalizează şi încearcă în două rânduri să-l răstoarne de pe tron.

Prima încercare a reprezentat-o bătălia de la Periş, din 24 august 1546, când oastea boierilor pribegi a fost atacată prin surprindere şi nimicită de Mircea Ciobanul. La începutul lui 1548 are loc o nouă plecare în pribegie a boierilor rămaşi în ţară, în frunte cu: Stoica stolnicul, Vintilă vornicul, Radu marle logofăt şi Pârvu postelnicul. În aceste condiţii se produce o regrupare a boierilor pribegi şi în acelaşi an are loc a doua confruntare. Având în frunte un pretendent tânăr, însoţiţi şi de 1000 de mercenari secui au intrat în ţară sperând în sprijinul populaţiei care să se răzvrătească. Dar, acest lucru nu s-a întâmplat, mai mult cronica braşoveanului Ostermayer lasă să se înţeleagă că ţăranii l-au sprijinit pe domnitor. Lupta se pare că s-a dat lângă satul Miloste în judeţul Vâlcea, Mircea Ciobanul iese victorios, iar unii dintre boierii pribegi care nu au fost ucişi scapă cu foarte mare greutate.

Deoarece Habsburgii care au ocupat Transilvania în 1551 voiau un domnitor devotat cauzei lor în Ţara Românească, noul guvernator al Transilvaniei, generalul imperial Castaldo îl sprijină pe Radu Ilie, care înconjurat şi de pribegi, a trecut hotarul în noiembrie 1552. În timp ce Radu Ilie avea cam 15 mii de oameni, Mircea Ciobanul a strâns vreo 8-9 mii. Cu două zile înainte de luptă, de frică să nu fie trădat, Mircea a pus să fie ucişi 47 de boieri chiar la masa sa. Lupta decisivă s-a dat la Măneşti în 16 noiembrie 1552. Radu Ilie a câştigat, iar Mircea s-a refugiat cu familia la Giurgiu.

La 11 mai 1553, Mircea Ciobanul sprijinit de domnitorul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu personal, şi-a recâştigat tronul. Domnia a fost scurtă, deoarece acelaşi Alexandru Lăpuşneanu, bănuindu-l de rea credinţă, l-a trimis pe Nădăbaico marele vornic să-l scoată de pe tron. Apoi, a obţinut de la Poartă domnia pentru Pătraşcu, iar Mircea a fost nevoit să plece la Constantinopol.

După moartea lui Pătraşcu în ianuarie 1558, sultanul îi acordă din nou domnia lui Mircea Ciobanul. Numirea lui a provocat un exod al boierilor peste Carpaţi. Mircea le-a promis acestora că dacă se întorc şi i se închină, îi va ierta. Primirea are loc la curtea domnească din Bucureşti, în prezenţa dregătorilor turci. Însă, după plecarea turcilor, Mircea i-a ucis pe boieri în frunte cu Stănilă vornicul. În aceeaşi zi, 3 februarie 1558, a fost pentru prima dată când au pierit şi reprezentanţi ai clerului.

Mircea Ciobanul a murit la 25 septembrie 1559, şi a fost înmormântat în biserica de la Curtea Veche din Bucureşti, care a fost reclădită de el. În urma sa, energica Doamnă Chiajna îl ajută pe fiul lor Petru să obţină domnia.

Pe plan cultural, sprijină activitatea tipografică a lui Dimitrie Liubavici şi a diaconului Coresi. Se ocupă de dezvoltarea urbanistică a Bucureştiului, fiind ctitorul Bisericii Domneşti de la Curtea Veche, cel mai vechi lăcaş de cult din Bucureşti, care se păstrează şi astăzi în forma sa originală.

Bibliografie

• "Enciclopedia Cugetarea" de Lucian Predescu
• "Revista Magazin Istoric"

Vezi şi

• Lista domnitorilor Ţării Româneşti