Moldova

România cu Moldova în roşu

Steagul Moldovei

Moldova este o regiune istorică şi geografică a României. În evul mediu când a ajuns la cea mai mare întindere a sa, Moldova ţinea de la Carpaţi şi Transilvania (în vest) până la râul Nistru (în nord şi est) şi de la Carpaţii Păduroşi (în nord) până la Marea Neagră , Dunăre, râul Siret, râul Milcov, hotarul cu Muntenia (în sud). Moldova s-a unit cu Muntenia (Ţara Românească) în 1859 sub numele de Principatele Unite şi au format România.

În prezent Moldova este divizată: partea de vest cunoscută ca Principatul Moldovei este o provincie a României, partea de est dintre Prut şi Nistru cunoscută ca Basarabia a fost împărţită de sovietici în trei: partea centrală se numeşte Republica Moldova, în timp ce nordul şi sudul regiunii au fost date Ucrainei.

Organizarea

Harta Moldovei la 1483

După cum ne spune Dimitrie Cantemir, "Moldova n-a avut aceleaşi hotare în toate vremurile, căci întinderea ei este când mai mare, când mai mică, după starea de înălţare sau de cădere a ţării”. Dacă întemeierea Moldovei s-a făcut în perimetrul râurilor Moldova-Siret, în perioada care a urmat şi-a extins hotarele astfel încât în timpul lui Roman I, Moldova se întindea de la munţi şi până la mare. Tot Dimitrie Cantemir ne mai spune că “în vremurile de demult Moldova era împărţită în trei părţi: cea de jos, cea de sus şi Basarabia (Bugeacul), în care se numărau, luate la un loc 23 de ţinuturi mai mici”. Sub atacurile imperiilor vecine i-au fost luate pentru anumite perioade unele teritorii pe care agresorii le-au redenumit în interes propriu. În 1775 Austria ia nordul Moldovei pe care îl numeşte Bucovina în timp ce Rusia în 1812 ia partea de est a Moldovei, dintre Prut şi Nistru, pe care tot ruşii o numesc Basarabia.

În fruntea ţării se afla domnul, cuvânt care vine din latinescul dominus. El era cel care conducea ţara îndeplinind şi funcţiile de cel mai înalt judecător şi de comandant suprem al armatei. Domnul era ajutat în cârmuirea ţării de dregători, termen care vine de asemenea din latină de la dirigo care înseamnă “a conduce”. Dregătorii erau de trei categorii: dregători mari, funcţie ce ar corespunde azi celei de ministru, a doua categorie era aceea de pârcălabi care conduceau judeţele, şi dregătorii mici care îndeplineau funcţii judecătoreşti, administrative, fiscale şi militare.

Numele

Denumirea de Moldova, vine de la râul cu acelaşi nume, pe valea căruia a fost întemeiat noul voievodat. Există mai multe teorii asupra originii numelui de Moldova. În “Descrierea Moldovei” se spune că numele râului ar veni de la Molda căţeluşa voievodului Dragoş. Există teoria care spune că numele este de origine dacică. Şi există mai multe variante. Se poate ca o parte a Daciei să se fi numit 'Molisdavia', adică Davia moale; sau de la 'Mollior Davia', adică partea cea mai plăcută din vechea Dacie. Este posibil ca numele să fi provenit de la o cetate dacică Moldava. Iar potrivit lingvistului şi cercetătorului Ion Pachia Tatomirescu numele derivă de la cuvintele: 'moldă'=„albie/vale fortificată“ plus '-dava'=„cetate sacră“. Mai există unele teorii în care se presupune originea numelui Moldova. Istoricii Giurescu & Giurescu , dar şi Iorgu Iordan susţin că numele de Moldova ar veni de la molid. Potrivit “Enciclopediei Cugetarea” numele se poate să fi rămas de la bastarni sau goţi. Astfel că Bogdan Petriceicu Hasdeu dar şi A. D. Xenopol susţin că denumirea ar provine din termenul de origine gotică “Mulda” care înseamnă „praf”. O altă teorie a lui Emil Vîrtosu considera că numele ar veni de la germanul 'Molde', 'Mulde' tradus „albie, groapă, adîncitură” şi de la cumanul 'uwe' = „vale, scobitură”.

Denumirea ţării în documente s-a făcut în funcţie de cum îşi spuneau locuitorii înşişi, şi după modul în care era percepută de stăini. Astfel în actele cancelariei domneşti ţara era denumită Moldova, după râul cu acelaşi nume, iar uneori apare şi numele de Moldovlahia, adică Vlahia Moldovenească. Grecii o denumeau Rusovlahia, adică Vlahia de lângă Rusia, sau Maurovlahia adică Vlahia neagră (de la pădurile de nepătruns), în timp ce pentru Muntenia, foloseau denumirea Ungrovlahia, adică Vlahia dinspre Ungaria. Turcii foloseau denumirile: Bogdanili, adică ţara lui Bogdan sau Cara-Bogdan însemnând Bogdania neagră (cu aceeaşi referire la pădurile de nepătruns).

Istoria veche

În neolitic pe teritoriul Moldovei de azi a existat (3000 – 1900 îHr) una dintre cele mai reprezentative civilizaţii din România în acea epocă, Civilizaţia Cucuteni. Şi-a luat numele de la satul Cucuteni (jud. Iaşi), unde au fost făcute primele descoperiri ale acestei civilizaţii.

În secolele IV-XIII, teritoriul românesc a fost invadat de diferite popoare migratoare: goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii, pecenegii, cumanii, tătarii, care au exercitat o dominaţie trecătoare. Acest lucru a dus la întârzierea dezvoltării economice, sociale şi la formarea entităţilor statale.

Există documente care ne vorbesc şi despre viaţa socială anterioară formării statului Moldova. Astfel sunt atestate documentar următoarele aşezări orăşeneşti: 940/965 - Cetatea Albă (Maurocastro), 1174 - Bârlad, 1241 - Baia, cca. 1274 - Chilia, 1310 - Hotin, 1340 - Siret. Nicetas Choniates în 1164 aminteşte în cronica bizantină despre locuitorii de "la hotarele Galiţiei". S-a descoperit şi o pecete din 1300 cu inscripţia "civitas Moldavia" (în limba latină) şi care atestă existenţa oraşului Baia. Se cunosc aşezările Ţeţina (la vest de Cernăuţi) şi Hotin (sediu episcopal catolic) în 1310. Românii moldoveni de pe teritoriul viitorului stat Moldova luptă în 1325 alături de poloni, ruteni, şi lituanieni împotriva margravului de Brandenburg. În 1326 o oaste de "walachi" îl ajută pe regele Wladislav Lokietek.

Legenda

Cronicile spun că voievodul român din Maramureş pe nume Dragoş însoţit de oamenii săi, a decis să traverseze Carpaţii către est ca şi când ar merge la vânătoare. Potrivit lui Dimitrie Cantemir, Dragoş “pe drum dădu din întâmplare peste un bou sălbatic, numit de moldoveni zimbru”. El l-a urmărit şi a ajuns în final la un râu. Când Molda, căţeluşa voievodului l-a atacat pe zimbru, acesta a intrat în râu şi a fost ucis de săgeţi. Căţeluşa care intrase şi ea în râu urmărind zimbrul a fost luată de ape. În amintirea acestei întâmplări se spune că Dragoş a numit râul după căţeluşa sa spunându-i Moldova. Găsind pământuri roditoare şi privelişti minunate, Dragoş şi oamenii săi au decis să rămână aici.

Întemeierea

Bogdan I - portret de Pierre Bellet

Din cauza tătarilor care traversau munţii Carpaţi şi atacau de multe ori Transilvania şi Ungaria, regele ungar Ludovic I de Anjou a dus câteva războaie împotriva lor. În 1343 el a trimis o armată mare peste Carpaţi împotriva duşmanilor săi tătarii. Din acea armată făceau parte şi românii conduşi de voievodul lor Dragoş din Maramureş. Ei i-au înfrănt pe tătari şi i-au alungat peste râul Nistru, în nordul Mării Negre şi Crimeea. Ca să apere graniţa de est, Ludovic a înfiinţat o nouă provincie numită Moldova (1352-1353) condusă de voievodul român Dragoş. Capitala era la Baia. Dragoş a domnit doi ani. După el a urmat fiul său Sas pentru încă aproape 4 ani. Un alt voievod român din Maramureş pe nume Bogdan I care se afla în relaţii de duşmănie cu regele ungur încă din 1343, a traversat munţii în 1359 şi i-a învins pe urmaşii lui Sas. De asemenea a respins cu succes toate atacurile regelui Ludovic. Mulţumită acestor victorii Moldova şi-a câştigat independenţa sub noul său domnitor Bogdan I.

Bogdan a mutat scaunul Moldovei la Siret. Mai târziu Petru Muşat a mutat capitala la Suceava (menţionarea într-un document din 1388) iar sub Alexandru Lăpuşneanu în 1564 a fost mutată la Iaşi până la unirea cu Muntenia.

Domniile pământene

Ştefan cel Mare miniatură din Evangheliarul (1473) de la Mănăstirea Humor

De la Bogdan I şi până la Alexandru cel Bun, Moldova a cunoscut o ascendenţă continuă. Dacă Bogdan I a fost un creator de ţară, atunci Laţcu poate fi caracterizat ca spirit tolerant, în timp ce Petru I a fost un bun gospodar, Roman I a fost cel care a unit toate teritoriile româneşti “de la munte până la ţărmul mării”, iar Ştefan I prin vitejia sa a asigurat independenţa ţării. Domnia lui Alexandru cel Bun a făcut din Moldova o ţară înfloritoare şi stabilă. A făcut o bună organizare atât a instituţiilor statului cât şi a economiei. De asemenea printr-o politică înţeleaptă, a asigurat pacea şi liniştea, iar când a fost nevoie a pus mâna şi pe sabie. Perioada dintre Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare a fost caracterizată de o instabilitate continuă determinată de numeroasele schimbări la domnie, de ambiţii nemăsurate şi intrigi interminabile. Toate acestea au dus în timp la decăderea ţării.

Cei 47 de ani de domnie ai lui Ştefan cel Mare au reprezentat cea mai strălucită epocă din istoria Moldovei. În această perioadă Moldova a ajuns la cel mai mare prestigiu pe care l-a avut vreodată. Prin politica sa Ştefan cel Mare “ a reuşit să-i lărgească hotarele, să-i afirme neatârnarea faţă de poloni, unguri şi turci, să-i asigure influenţa în Ardeal şi protectoratul asupra Ţării Româneşti”. Prin victoriile repurtate i-a dus faima Moldovei în toată Europa. Epoca lui Ştefan cel Mare a fost una înfloritoare pentru comerţ, de bunăstare generală, dar şi de cultură, de construire de curţi domneşti, de biserici şi de dezvoltare a artei bisericeşti.

Bibliografie

• Note la Descrierea Moldovei
• Ardealul, Studiu istoric, Toponimii, Prof. dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU
• Un pas înainte şi trei înapoi pentru economia de piaţă din Basarabia, prof. univ. Sergiu Ion Chircă
• "Enciclopedia Cugetarea", Lucian Predescu
• Magazin Istoric nr.1 ianuarie 1982, “Voievodul de-sine-statator:Alexandru cel Bun“, Conf. Univ. Dr. Petre I. David
• "Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până azi", Giurescu&Giurescu
• "Descrierea Moldovei", Dimitrie Cantemir

Vezi şi:

• Lista domnitorilor Moldovei
• Istoria Moldovei
• Stema Moldovei
• Istoria României
• Republica Moldova

Legături externe

• Harta Moldovei istorice
• Unibuc CLASSICA
• Muzeul Vrancei
• Muzeul Ştefan cel Mare din Vaslui