Dragoş al Moldovei

Dragoş I într-un portret din secolul XIX

Dragoş a fost domnitor al Moldovei în perioada cca. 1352 - cca. 1353, fiind cunoscut din cronicile moldoveneşti ca descălecător în Moldova şi primul ei voievod.

Potrivit legendei voievodul român din Maramureş pe nume Dragoş aflat la vânătoare, împreună cu oamenii săi, urmărind “un bou sălbatic, numit de moldoveni zimbru” a trecut Carpaţii către est. În cele din urmă a ajuns zimbrul la un râu. Când Molda, căţeluşa voievodului l-a atacat pe zimbru, acesta a intrat în râu şi a fost ucis de săgeţi. Căţeluşa care intrase şi ea în râu urmărind zimbrul a fost luată de ape. În amintirea acestei întâmplări se spune că Dragoş a numit râul după căţeluşa sa spunându-i Moldova. Găsind pământuri roditoare şi privelişti minunate, Dragoş şi oamenii săi au decis să rămână aici.

Pe la 1343 pentru a scăpa de incursiunile de pradă ale tătarilor care traversau munţii Carpaţi şi atacau de multe ori Transilvania şi Ungaria, regele ungar Ludovic I de Anjou a organizat o expediţie împotriva lor. Din armata condusă de comitele secuilor Andrei Lackfy făceau parte şi românii conduşi de voievodul lor Dragoş din Maramureş. Tătarii au fost înfrânţi, şi treptat după mai multe bătălii tot teritoriul a fost eliberat, iar tătarii alungaţi. Pentru a fi protejat la graniţa de est, regele ungur a înfiinţat o nouă provincie numită Moldova (1352-1353), cu reşedinţa la Baia, iar drept mulţumire pentru serviciile aduse l-a pus în fruntea acesteia pe voievodul român Dragoş.

Deşi Dragoş este descălecător în Moldova, totuşi Bogdan I, este numit în Cronica (Pomelnicul) de la Mănăstirea Bistriţa ca cel dintâi domn al ţării. Ca descălecător al ţării în dependenţă de Ungaria, Dragoş este începătorul, iar Bogdan I trebuie considerat adevăratul întemeietor al Principatului Moldova, ca stat de sine stătător.

Dragoş a avut doi fii: Sas, voievod în Moldova şi Gyula, cneaz în Maramureş.

Vezi şi

• Lista domnitorilor Moldovei