Gepizii erau un popor de origine germanică din neamul gotic, care locuiau lângă Marea Baltică pe la gura Vistulei. Mutându-se odată cu goţii spre miazăzi, gepizii s-au aşezat la hotarele de miazănoapte ale Daciei, unde se găsesc pe timpul când goţii stăpâneau Dacia. Apoi, ei devin supuşii hunilor (375 - 453) şi au, împreună cu ostrogoţii, un rol important în oastea lui Attila. După moartea acestuia, gepizii au fost cei dintâi care au ridicat armele împotriva hunilor. Învingători, ei iau în stăpânire Dacia având consimţământul romanilor, şi în calitate de federaţi ai Imperiului roman. Astfel s-a restabilit raportul federal al Daciei cu Imperiul Roman, aşa cum fusese şi pe timpul goţilor. Aşezările gepizilor în Dacia, erau în câmpia apuseană, pe Tisa, Criş, Mureş, Bega şi Timiş. Totuşi stăpânirea lor se întindea şi asupra părţii centrale a Daciei până la râul Olt şi Carpaţii răsăriteni, parte care fusese cel mai mult romanizată în timpul dominaţiei romane, în timp ce partea de la răsărit de Olt şi de Carpaţi era ocupată după retragerea hunilor, de slavi. În afară de Dacia, gepizii au ocupat, după mutarea ostrogoţilor din Panonia în Italia (489), şi teritoriul de lângă Sirmium şi Singidunum în dreapta Dunării, care a fost în posesia ostrogoţilor. Această situaţie a generat ostilităţi cu ostrogoţii şi cu Imperiul roman. În cele din urmă, în Panonia s-au aşezat longobarzii care continuă ostilităţile cu gepizii, până când longobarzii uniţi cu avarii au distrus regatul gepizilor (566). Avarii au luat în stăpânire Dacia, după ce longobarzii s-au mutat în Italia (568) şi Panonia. Resturile gepizilor au dispărut sub stăpânire străină. În secolul al VII-lea, scriitorii bizantini, foloseau pentru Oltenia-Banat numele de Gepidia. Ultima lor menţionare a fost făcută în secolul al IX-lea, când încă mai exista un rest de populaţie gepidă până după căderea avarilor.
