Academia Domnească din Bucureşti (1694-1818) era o şcoală domnească superioară înfiinţată de domnitorul Constantin Brâncoveanu. A fost ajutat în acest proiect de unchiului său, stolnicul Constantin Cantacuzino care studiase la Padova. Modelul după care a fost organizată academia a fost cel renascentist italian, însă limba de studiu era cea greaca, deoarece în acel moment aceasta era limba comună a ortodoxiei orientale. Sediul şcolii a fost la început la Sf. Sava, apoi la Schitu Măgureanu, ambele situate în Bucureşti. Scopul acestei academii era crearea unei şcoli a ortodoxiei greceşti de construcţie bizantină, care să fie un centru de studiu pentru tot sud-estul Europei. Această iniţiativă a izvorât din dorinţa de unificare culturală şi religiosă a acestui vast spaţiu sud-est european, în încercarea de a contracara pe de o parte mai ales influenţele venite dinspre otomani, dar şi pe cele venite dinspre catolici. Modelele existente le reprezentau învăţământul organizat de Kiril Lukaris în zona arhipelagului grecesc, de domnitorul Vasile Lupu în Moldova şi de Mitropolitul Kievului Simion Movilă în Ucraina.