Vlad Ţepeş

Vlad Ţepeş

Vlad al III-lea Ţepeş a fost domnitor al Ţării Româneşti de trei ori: octombrie-noiembrie 1448, 15 aprilie/3 iulie 1456 – iulie/august 1462 şi noiembrie (înainte de 8) 1476 – decembrie 1476. S-a născut în Transilvania, în cetatea Sighişoarei, în 1430 sau mai probabil în 1431. Era fiul lui Vlad al II-lea Dracul , nepotul lui Mircea cel Bătrân, şi strănepot, prin mama sa, al lui Alexandru cel Bun al Moldovei.

Numele

Numele de Ţepeş vine de la mijlocul principal de execuţie pe care îl folosea, şi anume ţeapa. Dracula este un nume care vine de la faptul că tatăl său Vlad al II-lea Dracul a fost primit în Ordinul Dragonului de către Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Cum Vlad al II-lea era încântat să facă parte din acest ordin, a adoptat simbolul ordinului respectiv ca pe un fel de blazon, iar în momentul în care a ajuns domnitorul Ţării Româneşti a bătut şi monede cu acest dragon. În popor termenul de „dragon” a fost adoptat sub forma de „Dracul” în cazul lui Vlad al II-lea, iar străinii au folosit numele „Dracula” pentru Vlad Ţepeş.

Începutul

Simbolul Ordinului Dragonului

Eliberat din prizonieratul turcesc, unde a stat drept garanţie pentru a asigura buna purtare a tatălui său faţă de otomani, Vlad Ţepeş a devenit pentru scurt timp în 1448, domnitor al Ţării Româneşti. Acest fapt este atestat de o scrisoare datată 31 octombrie 1448 pe care a trimis-o braşovenilor.

Vlad ia domnia a doua oară în 1456 cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara. În următorul an 1457 îl ajută pe Ştefan cel Mare, cu care era văr, să ocupe tronul Moldovei. Iese învingător în lupta cu pretendenţii la tron sprijiniţi de către saşi şi drept represalii trage în ţepă dar şi arde de vii o serie de negustori braşoveni, de asemenea pradă ţinutul Sibiului şi Ţara Bârsei (1459). Unul dintre pretendenţi pe nume Dan a fost prins. Vlad Ţepeş a dat poruncă să i se sape groapa, după care i-a făcut slujba de înmormântare de viu şi numai după aceea i-a tăiat capul. Deoarece Dan a venit şi cu sprijinul românilor din Făgăraş si Amlaş a trimis împotriva acestor ţinuturi o armată care le-a prădat. Au fost şi sate ca Şercaia şi Mica ce au fost şterse de pe faţa pământului, astfel încât doi ani mai târziu a trebuit să fie repopulate. Prin aceste măsuri Vlad a reuşit să-şi consolideze tronul.

Luptele cu turcii

Vlad Ţepeş pe o gravură săsească din 1462

În relaţia cu Imperiul Otoman, nu mai plătise tribut de 3 ani de zile, şi nici vorbă să aibă de gând să dea curs cererii sultanului de a trimite copiii pentru corpul de ieniceri. Pentru a-l înlătura, sultanul Mehmed al II-lea i-a întins o cursă. A trimis un sol la Giurgiu sub pretextul de a lămuri un diferent de graniţă. Intuind ce i se pregăteşte, Vlad a aplelat şi el la un şiretlic. A anunţat că vine şi cu tributul şi cu 50 de copii, însă pe de cealaltă parte a pregătit o oaste cu care i-a înconjurat pe turci. I-a luat prizoneri pe comandantul detaşamentului otoman, begul Hamza de Nicopole şi pe solul sultanului, i-a dus la Târgovişte, unde i-a tras în ţeapă la marginea oraşului. A cucerit cetatea Giurgiului şi a prădat teritoriul controlat de turci de la gurile Dunării şi până la Zimnicea. Referitor la acest episod, într-o scrisoare trimisă în ianuarie 1462 regelui Ungariei, Matei Corvin, Vlad îi relatează că au fost ucişi 24.693 de duşmani. De asemenea, îi explică faptul cum a contabilizat cu exactitate această cifră, arătând că pentru un număr de 23.809 dintre cei ucişi le-au fost tăiate şi strânse capurile, în timp ce alţii 884 au fost arşi. Datorită acestor fapte, turcii erau aşa de îngroziţi astfel încât locuitorii Istambulului (fostului Constantinopol) erau pregătiţi oricând de plecare în cazul în care Vlad Ţepeş ar fi ajuns în apropiere.

În primăvara lui 1462 a venit şi răspunsul lui Mehmed al II-lea care a organizat, potrivit cronicarului grec Chalcocondil o armată de 250.000 de soldaţi, cifră pe care istoricul Giurescu o consideră exagerată. Cu această armată sultanul s-a îndreptat către Dunăre, unde îl aştepta Vlad Ţepeş cu o oaste de circa 10.000 de oameni. Armata turcă a fost împărţită în trei grupuri. Primul adus de flotă avea drept obiectiv cucerirea cetăţii Chilia, un punct strategic esenţial, al doilea grup de oaste care reprezenta avangarda era condus de marele vizir Mahmud paşa, iar grosul armatei era sub comanda directă a sultanului. Din cauza numărului impresionant de turci nu a putut fi vorba de o înfruntare în câmp deschis. Vlad Ţepeş a adoptat o tactică de harţuire, atacând rapid cu cavaleria pe neaşteptate şi producând pierderi importante turcilor. În momentul în care Vlad Ţepeş l-a lovit decisiv pe Mahmud paşa după trei zile de la trecerea Dunării armata turcească a fost zdrobită. “Din cei 30 000 de ostaşi pe care-i adusese cu sine marele vizir, n-au mai scăpat decît 1 000”. La începutul lunii iunie, odată cu trecerea Dunării a grosului armatei turceşti începea cea de-a doua etapă a războiului. Ca urmare a loviturilor date de Vlad Ţepeş armatei lui Mahomed al II-lea, aceasta a înaintat cu dificultate, astfel că doar după două săptămâni, pe la mijlocul lunii iunie, armata turcă a reuşit să se apropie de Târgovişte.

Încercând să-l omoare pe sultan în cortul său, în noaptea de 16 iunie 1462, Vlad Ţepeş a atacat tabăra turcilor. Datorită întunericului şi confuziei create, armata română a reuşit să omoare un număr însemnat de turci fără ca să aibă pierderi importante. Chiar dacă Vlad Ţepeş a apelat la tactica obişnuită folosită de domnitorii români de a pustii totul în calea invadatorilor, dând foc la aşezări şi otrăvind fântânile şi prin care le-a provocat mari pierderi punându-i în dificultate pe turci care nu mai aveau provizii, tot nu putea fi vorba de o bătălie decisivă, numărul turcilor fiind încă foarte mare. Nici primul grup de oaste otomană trimis să cucerească cetatea Chiliei nu a avut succes. Continuându-şi drumul cu grosul armatei către capitala ţării, Târgovişte, sultanul a fost îngrozit de imaginea pe care o vedea: într-o pădure de ţepi atârnau cadavrele turcilor ce fuseseră prinşi în timpul unei bătălii desfăşurată cu un an înainte. Cronicarul turc vorbeşte de groaza dar şi de un fel de admiraţie a sultanului pentru un domn în stare de asemenea fapte. În cele din urmă, sultanul renunţă la cetatea Târgovişte (pe care a găsit-o goală), şi ia decizia de a se retrage către Dunăre, cu intenţia de a părăsi ţara. În aceste condiţii, potrivit istoricului Giurescu, “rezultatul campaniei ar fi fost pus, poate, sub semnul întrebării” dacă sultanul nu l-ar fi avut ca soluţie pe Radu cel Frumos. Acesta era frate bun cu Vlad Ţepeş. Radu cel Frumos i-a promis sultanului credinţă, iar acesta l-a numit domnitor, după care a părăsit ţara. De asemenea, Radu cel Frumos a mai reuşit să atragă de partea sa şi o parte din boieri după ce reuşise, se pare, să le captureze familiile şi averea.

Vlad Ţepeş a trecut în Transilvania pentru a-l aştepta pe Matei Corvin care-i venea în ajutor cu o armată. Duşmanii lui Vlad, negustorii saşi din Braşov, pentru a se răzbuna, au falsificat nişte scrisori pe care i le-au prezentat lui Matei Corvin. Într-una din ele se afirma că Vlad i-ar fi cerut iertare sultanului şi că îi promitea facilitarea ocupării Transilvaniei, iar mai apoi a Ungariei. Matei Corvin a dat crezare acelor falsuri, a oprit expediţia şi l-a luat prizonier pe Vlad închizându-l la Bran, după care a fost transferat la Vişegrad şi Buda. Doar după 12 ani a fost eliberat, atunci când Matei Corvin a considerat că are din nou nevoie de el în lupta contra turcilor. Şi-a reluat tronul, cu ajutorul lui Ştefan Bathory al Transilvaniei şi cu al lui Ştefan cel Mare al Moldovei. Şi această domnie ca şi prima a fost una scurtă, deoarece a fost surprins de rivalul său Laiotă Basarab şi a fost ucis în timpul luptei. După cum reiese din documentele lui Ştefan cel Mare “necredinciosul Basaraba se întoarse şi îl găsi singur (deci părăsit de boieri) şi-l omorî” .

Imaginea lui Vlad Ţepeş

Imaginea lui Vlad Ţepeş a fost creată prin trei surse: cronicile turceşti, o relatare de origine slavă (denumită “Povestire despre Dracula Voievod”), şi prin cărţile “răspândite în Germania, pare-se înadins, de Matei Corvin”. Dacă relatarea slavă despre Vlad Ţepeş este una apreciativă la adresa domnitorului român şi “despre care se zice că a ajuns carte de căpătâi a ţarului Ivan cel Groaznic”, pe de cealaltă parte, cărţile răspândite de Matei Corvin erau de natură denigratoare. Potrivit istoricului Şerban Papacostea, Matei Corvin ar fi adoptat această atitudine pentru a putea să arunce vina asupra lui Vlad, pentru nerealizarea cruciadei promise Papei, şi de la care primise importante sume de bani, pe care nu le putea justifica.

Povestirile scrise despre Vlad Ţepeş i-au creat o imagine de om crud. Totuşi, “Antonio Bonfini, istoricul oficial al regelui ungar Matias Corvin, l-a caracterizat pe Vlad Ţepes ca fiind crud şi drept. Crud în sensul de neiertator, neînduplecat, şi drept, pentru că nu a pedepsit pe nimeni fără să fie vinovat”. Propaganda dusă împotriva lui Vlad Ţepeş şi care descria cruzimea acestuia cu scopul de a-i face o imagine negativă nu a constat numai în invenţii sau exagerări, însă cruzimea trebuie judecată în contextul acelei epoci în care tortura era o practică europeană des întâlnită. Mai mult, aceste torturi nu au fost inventate de Vlad Ţepeş, ci ele au fost preluate de el, cum este trasul în ţeapă de exemplu, care a fost luat chiar de la saşii din Transilvania care îl denigrau pe acest subiect. Un exemplu de rege crud contemporan cu Vlad Ţepeş este Ludovic XI al Franţei (1461-1483), pe care istoriografia franceză evită să-l descrie cu adevărat aşa cum a fost. Iată câteva exemple de pedepse aplicate în timpul său: condamnatul suspendat era jupuit de viu, spintecat, castrat, tăiat în patru bucăţii, golit de intestine şi rupt în bucăţi. Cei care falsificau banii şi homosexualii erau fierţi în ulei clocotit, hoţilor obişnuiţi li se scoteau ochii, li se tăia o ureche, nasul, o mâna etc., iar uneori regele „se delecta ascultând strigătele victimelor sale“.

O altă cale prin care a fost creată o imagine negativă şi eronată despre Vlad Ţepeş a plecat de la romanul irlandezului Bram Stoker, care a generat o avalanşă de filme de groază sub numele “Dracula” şi care nu au nicio legătură cu adevărul istoric.

Vezi şi

• Lista domnitorilor Ţării Româneşti

Legături externe

• Constantin Razachevici, ”Cruzimea” lui Vlad Ţepeş – o excepţie?