Ştefan al II-lea al Moldovei

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Ştefan al II-lea a fost domn al Moldovei între septembrie 1434 şi august 1435, împreună cu Iliaş I (Ilie) din august 1435 până în mai 1443, şi singur din mai 1443 până în mai 1444, iar în asociere cu fratele său Petru al II-lea, din mai 1444 - 1445, şi iar singur, până în iulie 1447.

Este fiul lui Alexandru cel Bun cu o soţie nelegitimă, Stana. Îl alungă pe fratele său Iliaş I de pe tron, cu ajutorul voievodului din Muntenia, Alexandru Aldea. În schimbul Pocuţiei este recunoscut şi de polonezi. După câteva lupte Iliaş I revine, cei doi se împacă şi împart domnia, Ştefan al II-lea rămânând cu partea de sud-est a Moldovei (şi-a avut se pare reşedinţa la Vaslui). În 1443, Iliaş I încalcă înţelegerea, iar Ştefan II îl prinde şi îi scoate ochii. Orb, Iliaş I se refugiază în Polonia, în timp ce Ştefan al II-lea rămâne domn, luându-şi asociat pe un frate nelegitim, Petru II. Este ucis de fiul lui Iliaş I, Roman al II-lea, în 1447.

Vezi şi