Armindenul

Armindenul este un obicei popular celebrat la 23 aprilie sau 1 mai în toate ţinuturile locuite de români. “Armindenul” denumit şi “Pomul de mai” este un obicei de primăvară care scoate în evidenţă credinţa străveche populară în puterea benefică şi protectoare a ramurei înverzite asupra familiei şi a întregii gospodării.

Obiceiul constă în aducerea din pădure a unei tulpini înalte de fag, stejar sau mesteacăn, cu frunziş numai la vârf şi plantată la poartă sau în faţa casei, fiind simbolul abundenţei şi purtând numele de “Arminden”. Ramuri mai mici din aceleaşi esenţe lemnoase sau de salcie, răchită şi brad, se pun la uşile şi ferestrele locuinţelor, grajdurilor, bucătăriilor şi a celorlalte construcţii din gospodărie, cu scopul de a proteja viaţa şi integritatea fizică şi psihică a oamenilor şi de a asigura belşugul şi rodnicia recoltelor şi animalelor. Ramurile erau lăsate pe locurile unde au fost puse până la coacerea primei pâini din grâul noii recolte, când cuptorul se aprindea şi se încălzea cu lemne de “Arminden”. Investită cu calităţi benefice şi apărătoare de boli, ca urmare a transferului symbolic de însuşiri, de la forţele vegetaţiei asupra vieţii, această pâine era împărţită tuturor membrilor familiei pentru a fi sănătoşi şi norocoşi.

Cu acelaşi scop şi semnificaţii, din lemul “Armindenului” se făcea şi “ruda” (culmea) pentru zester (ştergarele) aşezată deasupra patului mirilor, în casa noii familii.

În alte zone etnografice ca Moldova şi Muntenia se obişnuia ca în această zi să se meargă la pădure, într-o dumbravă sau chiar într-o grădină cu iarbă verde, unde se organiza o petrecere cu lăutari până seara târziu. La această petrcere trebuia să se bea vin în care s-a pus pelin verde, iar la întoarcere sătenii îşi împodobeau pălăriile cu liliac, ca simboluri ale aceloraşi credinţe străvechi în forţa benefică şi protectoare a vegetaţiei.